Orchestre importante din SUA, precum Philadelphia Orchestra, Orchestra Simfonică din Chicago sau Orchestra Naţională Simfonică din Washington au evoluat sub bagheta sa și datorită aprecierii de care se bucură, a fost recent numit director muzical şi dirijor al Festivalului Cabrillo (California – SUA): dirijorul CRISTIAN MĂCELARU. În plus, muzicianul român se bucură de succes și în plan european: la începutul lunii mai a acestui an direcțiunea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Germaniei de Vest (WDR Sinfonieorchester) – Köln a anunţat că începând cu stagiunea 2019-2020 noul dirijor-şef al ansamblului va fi Cristian Măcelaru.
Artistul ce poartă numele României pe marile scene internaționale, va dirija vineri, 15 iunie (19.00), un frumos concert Enescu/Rachmaninov la Sala Radio, la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.
Programul serii va începe cu Simfonia nr. 1 de Enescu, care a avut premiera în 1906 la celebrul Théâtre du Châtelet din Paris. Lucrarea este influențată de compozițiile lui Brahms, pe care de altfel Enescu a avut ocazia să îl întâlnească în timpul studiilor sale la Conservatorul din Viena.
În partea a doua a serii veți asculta Simfonia nr. 2 ce poartă semnătura marelui artist rus Serghei Rachmaninov. Considerat ultimul mare romantic în muzica simfonică, Rachmaninov spunea despre creațiile sale, ce transmit o mare sensibilitate: ”Compun muzică pentru că simt nevoia să dau o expresie sentimentelor mele”. Premiera Simfoniei a 2-a a avut loc chiar sub bagheta compozitorului, în 1908, la Sankt Petersburg și a fost un mare succes, atât de dorit de creatorul ei dupa eșecul anterior al Simfoniei I, care i-a produs o mare suferință.
La finalul concertului, Editura Casa Radio va organiza – în foaierul central al Sălii Radio – o sesiune de autografe acordată de dirijorul Cristian Măcelaru pe CD-ul apărut la Casa Radio sub titlul „Orchestra Națională Radio, Dirijor: Cristian Măcelaru. Mihail Glinka – Ruslan și Ludmila, Nikolai Rimski-Korsakov – Șeherazada”. Albumul este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.
Cristian Măcelaru și-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. În prezent este dirijor rezident al Filarmonicii din Philadelphia.
A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestra. Cristian Măcelaru a fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez.
A colaborat de-a lungul anilor cu Orchestrele Simfonice din Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum şi cu Royal Scottish National Orchestra, Orchestra Simfonică a oraşului Birmingham, Orchestra Simfonică Radio din Berlin, RTE Dublin, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestra Simfonică din Gothenburg.
Printre recentele sale succese se numără: concertele susţinute atât în Statele Unite ale Americii cât şi în Germania alături de Orchestra Naţională Daneză, o excepţională colaborare ce s-a realizat între dirijorul Cristian Măcelaru, Orchestra Naţională Simfonică din Washington şi celebra violonistă Anne Sophie-Mutter şi concertele susținute alături de celebra Orchestră a Filarmonicii din New York.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.