“Showbiz”, noua rubrică Şapte Seri va fi semnată de Marius Moga
Începând din această săptămână, Marius Moga, supranumit şi micul Mozart sau „fabrica de hit-uri” românească, se alătură echipei editoriale Şapte Seri, printre care se numără Mircea Cărtărescu, Mihai Morar, Alin Ludu Dumbravă, Sasha, Răzvan Voiculescu, Maria Andrieş şi Florin Ivan.
“Showbiz” este rubrica în care, în fiecare săptămână, Marius Moga te va ţine la curent cu evenimentele, schimbările, nemulţumirile, eventual scandalurile din showbiz-ul românesc. În primul editorial, Marius a atacat fenomenul Eurovision, un subiect incendiar despre care cu siguranţă se va mai vorbi de acum înainte. “Şapte Seri înseamnă timp liber, iar showbiz-ul este în mod natural legat de timpul liber. Colaborarea cu Marius a venit ca un lucru normal în aceste condiţii, drept urmare în fiecare săptămână el va scrie despre cele mai noi informaţii referitoare la scena showbiz-ului românesc”, a declarat Mircea Criveanu, Director Executiv Şapte Seri.
“Prin intermediul acestui editorial voi încerca să dezvălui cititorilor Şapte Seri ce se ascunde în spatele peisajului muzical românesc, ce înseamnă să fii cu adevărat o vedetă şi care este nivelul nostru faţă de showbiz-ul internaţional ”, a mărturisit Marius Moga.
Rubrica a apărut ca un parteneriat între Şapte Seri şi My Band, revistă coordonată de Marius Moga şi se doreşte o colaborare pe termen lung, care va atrage cu siguranţă mai mulţi cititori.
Paginile revistei My Band includ interviuri, recenzii ale celor mai noi albume, filme şi seriale TV, divertisment (psihotest, horoscop), love&sex tips, beauty&styling şi pagini de IT. Revista are 52 de pagini, apare în fiecare lună şi promoveaza cultura muzicală autohtonă, propunându-şi să aducă un suflu nou în industria muzicală din România.
{mosloadposition user10}