sau
Cum mai smecher poate insemna mai prost – pe termen scurt, mediu si lung
Violeta-Loredana Pascal
PRwave INTERNATIONAL
Nu tot ce zboara se mananca ar putea fi un moto potrivit. Nu inseamna ca daca ai auzit ca "da bine" sa faci un team-building sau intalniri cu dealeri, furnizori, traineri s.a.m.d. nu trebuie sa si gandesti inainte de a realiza o astfel de activitate.
Si a gandi presupune a trece dincolo de egoismul propriu. Si inseamna a te gandi pe termen lung.
Orice strategie de PR va include, daca este cazul, cu siguranta o intalnire a dealerilor (pe plan national sau la nivel international in functie de companie), a trainerilor – in masura in care compania este una ce specializeaza oameni intr-un anumit domeniu sau produs – a furnizorilor, a distribuitorilor – in sfarsit a oricarui/oricaror publicuri-tinta. Pot fi grupate – daca este posibil – unul sau mai multe dintre aceste publicuri – pentru a le permite si oamenilor din intreaga tara/lume sa se cunoasca, dar si pentru a eficientiza totul inclusiv din punct de vedere al costurilor. O astfel de intalnire este unul dintre felurile in care se poate arata acestor categorii cat de importante sunt pentru compania-mama – pana la urma o modalitate de recunoastere a meritelor lor fara de care probabil ca nici organizatia centrala nu ar avea succesul de care se bucura. Tinand cont de importanta unei astfel de intalniri, este foarte posibil ca programul sa includa cate o astfel de reuniune in fiecare an. Si probabil ca se doreste sa fie cat mai speciala cu putinta. Insa cat de departe poti merge?
Desigur orice program de acest fel trebuie sa tina cont de persoanele care vor participa la intalnire – de caracteristicile lor, de pasiunile comune cunoscute (un grup de barbati probabil ca va putea fi atras de activitati diferite de cele care ar fi alese pentru un grup alcatuit in majoritate din femei de succes). Important este sa ii faci sa se simta bine. Pot fi avute in vedere idei de tipul: premierea celui mai bun trainer/dealer/furnizor etc., prezentarea unui case study cu o poveste de succes a afacerii intr-un anumit oras sau tara, realizarea unui concurs – sau a mai multora – de destindere (inot, darts, biliard, bowling – in functie de facilitatile oferite de locul selectat pentru gazduirea evenimentului).
Intalnirea este si prilej de reclama/promovare – se pot prezenta noile produse disponibile, noile programe, realizarile, date financiare care sa sporeasca increderea participantilor carora oricum le pot fi oferite si niste mape de eveniment cu diverse materiale etc.
Tinand cont de toate acestea, s-ar putea ajunge la concluzia ca e dificil sa gasesti un loc unde sa organizezi evenimente de o asemenea amploare si care sa fie dotate si interesante. Sigur ca sunt multe locurile. Insa cat de departe se poate merge?
Exista posibilitatea alegeri unui loc mai central – dotat, cu facilitati, la care sa se poata ajunge usor, unde sa fie semnal pentru telefoanele mobile astfel incat participantii sa poata vorbi si cu cei de acasa. Mai exista si varianta alegerii unui loc de la "Cucuietii din deal" – dotat, cu poate ceva mai mult spatiu liber imprejur, dar unde semnalul nu e deloc bun, unde se ajunge foarte greu – deci implicit si cheltuielile sunt mai mari si e posibil ca unii sa nu poata sa plece in ultima zi de eveniment – pentru ca nu au legaturi – si astfel se mai pierde o zi…
Si-atunci nu cumva mai smecher poate insemna mai prost? Nu cumva cei ramasi acasa vor fi enervati de faptul ca nu vor putea vorbi pe mobil cu cei plecati? Si nu cumva familia e acolo tot anul nu doar 2-3 zile pe an? Less is more asa ca optati pentru ce este mai la indemana si s-ar putea ca efectul sa fie mai bun decat in cazul alegerii a ceva complicat.
Sa mergem insa mai departe si sa aducem in atentie momentul in care se organizeaza un astfel de eveniment. Ce fel de eveniment este? De firma. Participantii vin in calitate de angajati undeva. Si-atunci cand ar trebui sa fie organizat? Fireste, in cursul saptamanii. E o activitate ce tine de job, astfel incat NU este normal ca angajatului si mai ales familiei acestuia sa ii fie rapite momentele de weekend. Sau, daca se organizeaza in weekend, firma angajatoare ar trebui sa ii dea angajatului care a participat la acel eveniment, in saptamana imediat urmatoare, liber un numar de zile egal cu cel care a fost mancat de participarea la acel eveniment (asta fara sa aducem in discutie ca legea prevede ca activitatile in interes de serviciu desfasurate in weekend sunt rasplatite dublu ca pret – ca atare ar fi necesar un numar dublu de zile fata de cel pierdut). De ce familia si angajatul trebuie sa piarda timp pretios din viata lor pentru firma? Oare un angajat odihnit, respectat nu este unul mult mai valoros decat unul alergat si mai ales enervat? Oare compania nu doreste ca astfel de evenimente sa fie de fapt investii pe termen lung, nu pagube?
Vine cineva cu argumentul ca in cursul saptamanii sunt cursuri? – Pai un astfel de eveniment se planifica si se anunta din vreme (daca firma se respecta). Asa ca… nu moare nimeni daca intr-o saptamana nu se programeaza cursuri – nicaieri in tara/lume. Pentru dealeri de exemplu desigur ca sunt mai multe in companie persoane care se ocupa de partea de vanzari – asa incat o persoana poate lipsi fara probleme cateva zile.
La fel stau lucrurile si in cazul team-building-urilor. De ce trebuie sa fie dusi angajatii in weekend la munte? De ce sa isi sacrifice si zilele libere tot pentru firma? Oare un colectiv care nu se intelege brusc se va suda in urma a doua zile? Fireste ca nu. Iar daca team-building-ul e gandit astfel incat angajatii sa fie cat mai alergati – pusi sa participe la diverse concursuri, alergati pe munte sau la mare, alergati cu autocarul in goana dupa hai sa vedem si asta si ailalta… nu cumva luni o sa fie obositi, iar unii chiar enervati?
De asemenea, daca angajatii sunt carati cu sau fara voia lor in activitati de team-building, angajatorii de ce uita apoi sa le dea vacanta de Craciun (majoritatea)? Si de ce daca cineva isi cere drepturile este amenintat ca isi pierde jobul si ca nu va mai lucra in domeniu?
La fel e acum cu legea care le cere patronilor sa le dea ochelari angajatilor care au nevoie de ei – gratuit. Ati vazut vreun patron care a facut asa ceva? Cati sunt – daca sunt?!? Stiti vreun angajat care indrazneste – si nu sufera repercursiuni – sa isi ceara drepturile? Oare toti patronii dau apa si ce mai trebuie cand trebuie? Oare toti trec salariul in cartea de munca? Si atunci cum poate spera un angajat sa isi faca un credit pentru o casa?
Oare?…
Daca motoul acestui articol ar fi fraza de la inceput, atunci concluzia ar fi: nu mai fiti atat de egoisti. Nu conteaza doar ce doreste compania si implicit directorul. Daca vreti sa aveti succes, beneficii pe termen lung si angajati care sa va respecte, atunci intai dovediti ca la randul vostru ii respectati – pe ei si familiile lor. Respectul Nu se impune – nici de varsta, nici de o functie. Respectul se castiga si, mai ales, se intretine. Iar odata pierdut nu mai poate fi recastigat. La fel ca omenia. Nici una dintre cele doua caracteristici nu este conferita de ban – si nici nu poate fi cumparata (ca putem sa vorbim la per dumneavoastra obligati insa fara sa avem de fapt nici un pic de respect pentru persoana careia ne adresam).
Nu cumva se ajunge ca angajatul in loc de motivat sa fie intr-un fel subtil santajat?! Un singur exemplu: dupa o anumita perioada petrecuta in cadrul companiei ajungi sa aspiri la o functie mai inalta – avansare care oricum ar trebui sa fie inclusa in activitatea de motivare a angajatului pentru ca acesta sa ramana fidel unei companii. Indata ce se ajunge la aceasta situatie, de cele mai multe ori nu i se acorda acest "privilegiu" pentru ca organizatia ar insemna ca ar trebui sa ii mareasca si salariul si beneficiile conexe. Cate companii care ruleaza tineri fara experienta si care pentru a o dobandi accepta salarii mici si lucreaza foarte mult (sau fac "munca patriotica" ati vazut)? De indata ce vor mai mult ajung sa fie nevoiti sa isi schimbe locul de munca pentru ca rar li se apreciaza asa cum trebuie activitatea.
Multi sefi vor veni poate sa spuna ca "ce incredere pot avea intr-un angajat care schimba des locul de munca? Cum pot eu sa ma bazez pe el?" Astfel de sefi Nu isi pun niciodata problema invers: oare cum se pastreaza un angajat? Oare de ce prefera sa plece? Oare eu ii ofer suficiente beneficii? Il apreciez? II cumpar corect forta de munca? Pentru ca pana la urma eu ca patron cumpar 8 ore de munca ale angajatului pentru mine. Nu 9, nu 8. 1 si in nici un caz nu 12 sau mai multe. Oare nu cumva schimbarea locului de munca e singura alternativa viabila care ii ramane?
Think about that data viitoare cand aveti in vedere diverse tipuri de actiuni si activitati!
Asta daca se doreste ca worldwide sa se ajunga cu adevarat la excelenta in PR. Si la lucruri facute cu cap de adevarati PR-isti.
{mosloadposition user10}
