Prin anii 70-80, când eram un copil vesel și neștiutor iar părinții se plângeau de zahărul și uleiul raționalizat pe cartelă, îmi amintesc că bucuriile prietenilor mei, la fel de energici și puși pe şotii, erau joaca și dulciurile (mereu împărțite frățește!).
1. La şcoală! Vai, eram atât de năzdrăvani… Ne-am fi jucat non stop, fotbal, frunza, lapte gros, baza, șotron, țările și multe alte jocuri, iar când ne îndrăgosteam de vreo colegă, îi „arătam” noi: o trăgeam de codițe sau o șicanam în toate pauzele (chiar și în timpul orei), dacă prindeam ocazia. Da, da, îmi amintesc și acum că, conștientă sau nu, și fetița respectivă savura acele momente, doar știa principiul “daca mă bagă în seamă, înseamnă că-i place de mine!”. Totul era atât de frumos și de nevinovat!
În pauză, ne luam pachețelele de acasă și o zbugheam în curtea școlii, unde cu o mână mâncam (fiecare ce găsea în pachet și mai făceam și schimb între noi), iar cu cealaltă ne jucam tot felul de jocuri și de mișcări abracadabrante… Sau săream gardul școlii și mergeam la chioșcurile de pâine sau de dulciuri să ne cumpărăm ceva bun, sărat sau dulce. Știți ce ne luam, nu? Crochete, eugenii, ștrudele, rulade, covrigi, gogoși, ciocolată de casă, salam de biscuiți sau acele spiraline delicioase, cu vanilie sau ciocolata… Maaamaaa, ce bune mai erau!
2. Ȋn faţa blocului! Coboram, după ce ne făceam lecțiile, și veneam cu ceva “energizante” la noi. Să mâncăm, să dăm și altora sau, pur și simplu, să ne lăudăm cu ce ne-au mai cumpărat părinții. Și iar apăreau: gumă de mestecat “Turbo” (cu tot cu surprize), plăcinte făcute de bunica, gogoși, salam de biscuiți, ciocolată, glucoză, halviţă și, da, spiraline cu cremă de vanilie sau ciocolată… Eram mânjiți până la urechi, râdeam unul de celălalt, dar nu ne înduram să renunțăm la ele… Și după ce că erau atât de bune de ți se topeau în gură, nici nu costau mult…
3. Ȋn casă! Ne chemam prietenii să ne mai jucăm un pic, mai ales dacă afară era urât. Și veneau părinții la noi în cameră cu plăcinte, clătite, prăjituri de casă, salam de biscuiți, batoane de ciocolată si… nelipsitele spiraline.
Ne-au confiscat multe comuniștii sau, mai bine zis, au încercat. Dar libertatea de a visa, de a spera, de a ne exprima chiar și în șoaptă, de a improviza nu au avut cum să ne-o ia. Iar copilăria noastră, deși lipsită, de multe ori, de lumină, căldură, apă caldă, cărnuri rafinate, băuturi fine, cafea naturală sau fructe exotice, a fost incredibilă pentru că am avut părinți sau bunici atât de inteligenți și de inventivi, încât ne-au făcut, din nimic, cele mai bune și gustoase (şi sănătoase!) dulciuri. Printre care și spiralinele. Pe care, apropo, m-am bucurat enorm să le revăd în magazine de curând, mulțumită celor de la PAN FOOD, care s-au gândit să le relanseze – umplute cu cremă de ciocolată, cocos şi vanilie. Și nu numai pentru nostalgici ca mine!
În timp ce scriu, savurez amintirile copilăriei…
