Vlad Craioveanu se aude, din aprilie, la Radio 21 – stație de distracție! El va fi host-ul unui super-show interactiv, unic în România și le promite fanilor cea mai nebună emisiune din FM-ul românesc.
Fanii lui Craio vor trebui însă să aștepte ca să afle ce le pregătește vedeta, pentru că formatul emisiunii rămâne secret până în aprilie când Vlad Craioveanu își va face debutul la microfonul Radio 21.
Cert este însă că vedeta are planuri mari și, după ce și-a cunoscut colegii din stația de distracție – spune că aici până și aerul condiționat e mai… puternic: „Am ales Radio 21 pentru că mă ajută să consum mai puțină benzină, au un aer condiționat mai puternic, mă ajută să învăț franceza, zilele lor libere sunt mai libere decât libertatea în sine, respectul este să ajungă pentru toată lumea și challenge-ul e mare”.
Andrada Burdalescu, directorul executiv al postului spune că Vlad și-a cunoscut deja colegii și și-a testat noul studio. „Sunt foarte bucuroasă că Vlad reprezintă de azi Radio 21. Câștigăm astfel încă un valoros om de radio, după ce în toamnă ni s-a alăturat Andreea Berghea, ca director muzical al grupului. Urmează, așadar, proiecte speciale în Radio 21, cu oameni foarte talentați și pasionați”, declară Andrada Burdalescu.
Vlad Craioveanu se alătură, așadar, din aprilie, celor mai tari DJ-i în stația de distracție Radio 21: DJ Optick, DJ Andi, Liviu Hodor și Cristi Stanciu și celor mai inspirați realizatori radio: Andreea Berghea, Manuel Dinculescu, Orlando, Anca Maco, Shurubel, Andu Câmpu, Claudiu Roman, Ana-Maria Tatu și Bogdan Ciudoiu.