Cea mai iubită emisiune culinară revine pe Antena 1 din 9 aprilie cu cel de-al cincilea sezon, un sezon ,,de poveste”, ce va dezvălui experiențele, dar și motivațiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase de pe banda misterelor se vor afla personaje speciale, ce speră ca ,,Chefi la cuțite” să se transforme într-un capitol important din viața lor.
Arena culinară a sezonului 5 va expune cele mai frumoase povești ale oamenilor ce au trecut pragul bucătăriei ,,Chefi la cuțite”. Gustul, plating-ul și combinațiile preparatelor vor dezvălui amănunte importante despre concurenți, iar fiecare farfurie va fi ca un jurnal deschis prin care chefii își pot cunoaște viitorii ucenici.
,,Ca de obicei, eu voi fi alături de concurenți, de susținători și voi afla o parte din poveștile lor de viață, căci cel de-al cincelea sezon ,,Chefi la cuțite” va fi unul de … poveste din toate punctele de vedere! Am avut ocazia să văd oameni determinați, a căror parcurs a fost presărat și cu momente mai grele, dar oameni care au decis ca fiecare capitol să se contureze cât mai frumos. Eu sunt un om foarte empatic, mă consum foarte mult și chiar dacă am încercat să mă detașez, trebuie să mărturisesc că și în acest sezon am plâns alături de ei, în culise. Îmi doresc ca fiecare să treacă mai departe, pentru că pot să văd realmente cât de mult înseamnă această emisiune pentru ei.”, mărturisește Gina Pistol.
Aflați la masa juraților, chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu vor cunoaște secretele concurenților și le vor împărtăși acestora și o parte din povestea lor de viață. Pasiunea chefilor pentru gătit, experiențele care i-au format și gusturile cu care și-au răsfățat copilăria sunt doar o parte dintre ingredientele de care telespectatorii ,,Chefi la cuțite” se vor bucura în cel de-al cincelea sezon.
Preselecțiile din acest an au strâns laolaltă peste 2000 de pasionați de gătit, profesioniști din domeniu, sau concurenți a căror meserie nu are niciun punct comun cu gastronomia, însă doar 230 dintre aceștia vor avea o șansă să demonstreze că merită să facă parte din echipele chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Bucătari din India, Congo, sau Indonezia vor fi nevoiți să își etaleze cele mai savuroase preparate, cu obiectivul de a obține cuțitul mult râvnit și a face parte din echipa unuia dintre cei mai carismatici chefi ai momentul. Nici cei mici nu stau departe de bancurile de lucru, iar sezonul acesta va demonstra încă o dată că talentul nu are legătură cu vârsta, ci cu pasiunea pe care fiecare o investește în acest domeniu.
Competiția culinară se va înteți și la masa juraților, deoarece clasamentul de egalitate al chefilor a fost destabilizat de ultima finală, ce a strălucit în culoarea echipei lui Sorin Bontea. În acest moment, chef Sorin se poate lăuda cu două sezoane câștigate, fiind cu un titlu în fața colegilor săi de jurizare, ce și-au adjudecat fiecare câte o finală. Fiecare dintre cei trei caută oameni talentați, a căror pasiune să se transpună în preparatele gătite, mărturisind că deși poate să fie un atu, experiența în bucătărie nu este neapărat vitală: ,,Concurenții? Sunt cei mai buni de până acum. Am încredere că voi avea cea mai de succes echipă. Și evident, că voi câștiga iar!”, afirmă chef Bontea.
,,Chefi la cuțite” revine pe Antena 1 din 9 aprilie, în fiecare luni și marți de la 20:00, cu cel de-al cincelea sezon.