Poliția Modei, cea mai nouă producție a Antenei 2, va avea premiera pe 8 martie.
Prima ediție a show-ului va analiza toate evenimentele de moda desfasurate in ultimele doua saptamani, printre care si prezentarea de moda marca Alexandru Ciucu, dar si Premiile revistei OK.
“În emisiunea de vineri analizăm o întreagă serie a ținutelor gen “dans la bara”, purtate pe stradă, însă în mijlocul zilei – spune Ovidiu Buta – si alcătuim topul celor mai reușite apariții publice, dar și reversul lor”. Oana Mareș adaugă:” E important să existe un barometru profesionist de moda. Noi asta vrem să fim și sperăm să dăm o mână de ajutor sinceră genelor false și unghiilor cu aceeași caracteristică. Poate vor înțelege, cu timpul, că n-au ce căuta în peisaj. Cu atât mai mult cu cât îndrumările vin de la un profesionist în domeniu: Ovidiu Buta are 15 ani de experiență în revistele de modă și este autorul a două cărți de specialitate (“Victima modei” și “Barbatul și moda”). Dacă mai adăugăm și toate proiectele de modă la care a colaborat în peste 20 de tari… Cred c-am spus suficient.”
Poliția Modei începe la Antena 2 în fiecare zi de vineri, de la 19.30. Pe parcursul celor 90 de minute, cei doi moderatori, Oana Mareș și Ovidiu Buta vor puncta rubrici precum: Style Check”, „Un fleac, m-au branduit”, „Dress to impress”, „Pulsul Modei”, „Aberatia saptamanii”, „Trendspotting”, „Capsula Timpului”, De pe Facebook”, „Hot or Not”, „Cu moda la psihiatru”.