Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Din 07 noiembrie, la ROMEXPO

Romexpo

CELE MAI NOI PRODUSE ŞI TEHNOLOGII PENTRU AGRICULTURĂ ŞI INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Începând din 07 noiembrie, specialiştii din agricultura românească şi cei din domeniul industriei alimentare sunt aşteptaţi la cea mai importantă expoziţie de profil din România. Organizată de ROMEXPO, a XII-a ediţie a Expoziţiei internaţionale de echipamente şi produse din domeniul agriculturii, zootehniei şi industriei alimentare INDAGRA reuneşte 860 de firme, dintre care 431 româneşti. Numărul firmelor străine a ajuns, la această ediţie, la 429, crescând cu circa 30% faţă de ediţia de anul trecut, ceea ce demonstrează încă o dată, interesul crescut al companiilor străine pentru piaţa românească.
Cifre şi tematică
Sunt reprezentate 27 de ţări: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Liban, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Cehă, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia Spania, Sri Lanka, S.U.A., Turcia, Ucraina şi Ungaria.
Suprafaţa ocupată este de peste 43.500 de metri pătraţi, dintre care peste 33.000 de metri pătraţi sunt în interior.

Manifestarea expoziţională este găzduită în Pavilioanele 1, 7, 8, 9, 16, 17, 18, 20-21, 23-25, 26-28, 29, 30, precum şi în Pavilioanele cort 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51 şi pe Platformele exterioare 1, 1A, 1B, 16 (bazin), 17, 18, 20-21, 23-25, 26-28, 29, 31, 33-34. Tematica IndAgra este structurată după cum urmează: Salon de industrie alimentară, Salon de agricultură, Salonul specializat de produse şi tehnologii ecologice în agricultură – ECO AGRICULTURA, Salon de creştere a animalelor, Salon de creştere a păsărilor – ROM AVICOLA, Salon de creştere a porcilor – EXPO SUINICOLA, Salon de piscicultură, Flori şi grădinărit.

Prima expoziţie românească din domeniul agriculturii si industriei alimentare, recunoscută internaţional
INDAGRA a fost agreată, la finele lunii iunie 2007, de către Asociaţia Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii – UFI. Agrearea a avut loc în cadrul reuniunii Comitetului Director UFI ce s-a desfăşurat la Bilbao. Numărul expoziţiilor organizate de ROMEXPO şi care sunt agreate UFI ajunge astfel la patru, alături de INDAGRA, fiind agreate şi TIB, ROMCONTROLA şi ROMMEDICA. Asociaţia Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii (UFI), înfiinţată în anul 1925, este cea mai prestigioasă şi reprezentativă asociaţie din industria mondială a manifestărilor expoziţionale, numărând 414 membri, care organizează peste 4.000 de manifestări anuale de renume, evenimente care atrag anual peste 150 de milioane de vizitatori. UFI este prezentă în 76 de ţări din 5 continente. Romexpo este membru UFI din anul 1993.

De asemenea, ca o recunoaştere a evoluţiei spectaculoase a expoziţiei INDAGRA, înregistrată în ultimii ani, cu ocazia Adunării Generale EURASCO, care se va desfăşura în perioada expoziţiei AGRITEHNICA de la Hanovra (13-17 noiembrie a.c.), ROMEXPO urmează a fi primită ca membră a acestei prestigioase organizaţii. EURASCO este o organizaţie non-profit, înfiinţată în anul 1972, care reuneşte organizatorii de târguri de agricultură din Europa.

 Noutăţi
INDAGRA 2007 va găzdui proiectul “Piaţa Italia Romexpo 2007”, pe o suprafaţă de expunere de 900 de metri pătraţi (Pavilion 48). Proiectul constă în organizarea unei prezentări destinate strict companiilor italiene, în care vor fi expuse diverse maşini şi utilaje, dar şi preparate specifice bucătăriei italiene.
O altă noutate importantă este organizarea într-un pavilion cort pe Platforma 2-12 (Pavilion 50) a unei participări de grup de către o asociaţie de crescători de animale din Marea Britanie, cu expunere de animale vii (ovine, bovine, porcine), asociaţie ce beneficiază de susţinerea Ambasadei şi a Guvernului Marii Britanii, pe o suprafaţă totală de expunere de 800 de metri pătraţi.
Menţionăm, de asemenea, participările de grup din Franţa şi Grecia, prezente în Pavilionul 1 pe Nivelul 4.50, organizate cu sprijinul ambasadelor celor două ţări la Bucureşti.

Concursul «Miss Văcuţa», la a III-a ediţie
Pe toată perioada expoziţiei vor avea loc prezentări de animale, iar în ultima zi, duminică, 11 noiembrie vor fi premiate cele mai reprezentative exemplare de taurine la etapa naţională a «Miss Văcuţa».

Viţica Europa promite să fie iarăşi vedeta INDAGRA
Revelaţia ediţiilor precedente ale Salonului de creştere a animalelor din cadrul INDAGRA, viţica Europa, născută în ziua deschiderii ediţiei 2005, îşi va sărbători ziua de naştere la INDAGRA 2007, având un spaţiu special amenajat în cadrul expoziţiei de animale. Anul acesta, telenovela continuă: viţica Europa vine cu o mare surpriză…

Conexe
Manifestările conexe organizate în timpul INDAGRA vor avea loc, după următorul program: în data de 07 noiembrie, la Sala de Marmură din Pavilionul 1, UGIR 1903 în colaborare cu RIEGOS DE LEVENTE MUCIA (Spania) va realiza o prezentare cu tema: „Experienţa spaniolă în sprijinul industriei agro-alimentare din România“; în data de 08 noiembrie, la Sala de Marmură, FNPSMS va organiza seminarul „Principalele aspecte ale producţiei de porumb pe plan european şi mondial precum şi avantajele porumbului pentru creşterea animalelor“, la Sala Brâncuşi, firma ARNAUD ROMANIA CHEMICALS, va organiza un seminar cu tema: „Avantajele utilizării fibrelor de portocale în industria alimentară“, iar la Sala de Marmură, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORARE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE (ANARZ) va avea loc prezentarea avantajelor raselor de vaci pentru carne: charolaise şi limousine; în data de 09 noiembrie la Sala de Marmură, UNIMPRESA va organiza seminarul cu tema „Importanţa filierei agro-alimentare în dezvoltarea agriculturii româneşti“, la Sala Madgearu PATRONATUL FRIGULUI ŞI AERULUI CONDIŢIONAT DIN ROMÂNIA va organiza un simpozion ştiinţific cu tema: „Sisteme Eco-Eficiente de frig şi aer condiţionat aplicate în agricultură şi industria alimentară“, la Sala Brâncuşi, firma SCHONTAL SCHUL IMPEX SRL va organiza o conferinţă de presă, iar la Sala Iorga, ARTEMA PLAST va organiza un simpozion cu tema: „Artema Plast, Gerosa Group, prezent şi viitor“.

BMP
Dintre serviciile specializate oferite de ROMEXPO participanţilor la manifestarea expoziţională, amintim BURSA DE CONTACTE/ BUSINESS MATCHING POINT, serviciu de facilitare întâlniri de afaceri între expozanţi şi vizitatorii specialişti direct interesaţi de produsele şi serviciile oferite. Serviciul se adresează tuturor firmelor indiferent de dimensiunea sau de domeniul de activitate.

Pentru sprijinirea şi dezvoltarea acestei activităţi am lansat www.bizmatchingpoint.ro, site dedicat, în special, serviciului Bursa de Contacte/ Business Matching Point. Site-ul cuprinde prezentarea tututor serviciilor cu valoare adăugată oferite clienţilor ROMEXPO; conţine de asemenea şi posibilitatea prezentării online încă înainte de începerea târgului a produselor care vor fi expuse prin înregistrarea în cadrul aplicaţiei creată cu scopul susţinerii activităţii de matchmaking  şi pentru a răspunde solicitărilor tot mai ridicate şi a eficientiza programele de întâlniri prestabilite între expozanţi şi vizitatori. Echipa Business Matching Point vă stă la dispoziţie în timpul manifestărilor expoziţionale în cadrul standurilor BURSA DE CONTACTE din Pavilioanele 1, şi 20-21.

Utile
Concomitent cu INDAGRA, ROMEXPO va mai organiza şi ALL PACK – expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice, ediţia a IX-a şi PRO SHOP – expoziţie internaţională pentru dotarea magazinelor, prezentarea mărfurilor şi promovarea vânzărilor, ediţia a VIII-a.
Programul de vizitare al expoziţiei este zilnic între orele 10,00 şi 18,00 şi în ultima zi între orele 10,00 şi 16,00. Biletul de intrare costă 7 lei şi oferă acces la toate manifestările expoziţionale amintite. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-urile expoziţiilor, www.indagra.ro, www.all-pack.ro, www.proshop.ro.

Bucuresti, 30.10.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.