Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dimensiuni reduse, performante de top: Bosch lanseaza noua gama de masini de spalat vase

ActiveWater 45 cm

În 2012 Bosch îşi continuă strategia de dezvoltare a tehnologiilor performante, durabile şi eficiente energetic. Bosch începe anul cu lansarea gamei de maşini de spălat vase ActiveWater 45, adresată unei noi categorii de clienţi. Noua gamă de maşini de spălat vase încorporează caracteristicile definitorii ale aparatelor electrocasnice Bosch de ultimă generaţie: performanţă – oglindită în rezultatele optime la spălare şi uscare; consum redus de apă şi energie – evidenţiat prin încadrarea aparatelor în clasele de eficienţă energetică A++ şi A+; uşurinţă în utilizare – datorită sertarului Vario, cel de-al treilea nivel de încărcare special pentru tacâmuri sau ceşti de espresso; şi flexibilitate – prin sistemul Rackmatic, care permite reglarea pe înălţime a raftului superior.

Soluţia perfectă pentru toate gospodăriile

Economisirea energiei electrice şi a apei, fără sacrificarea performanţei şi a confortului, este o dorinţă regăsită în toate gospodăriile: de la cele mici, formate dintr-o singură persoană, în care nu se folosesc multe vase, până la familiile mari, care însă nu dispun de un spaţiu generos în bucătărie. Chiar dacă este vorba de o maşină de spălat vase de dimensiuni reduse, care încape în cele mai mici bucătării, noua gamă ActiveWater 45 cm încorporează cele mai recente tehnologii Bosch, precum ActiveWater, EcoSilence Drive™, Vario sau Rackmatic.

Tehnologii de ultimă generaţie

Sistemul hidraulic ActiveWater reprezintă secretul noilor maşini de spălat vase Bosch. Concernul german continuă să dezvolte tehnologii performante, de la senzorii multipli şi sistemul hidraulic, până la motorul cu noua tehnologie EcoSilece DriveTM. Acest motor fără perii este mai silenţios, mai economic, mai rapid şi cu o durată mai îndelungată de viaţă decât toate celelalte motoare care l-au precedat. O altă inovaţie adusă acestor maşini de spălat vase este noul sistem DuoPowerTM cu braţ dublu de pulverizare din raftul superior. Datorită intersecţiei celor două arcuri formate de braţele de pulverizare, noul sistem DuoPowerTM acoperă fiecare centimetru din raftul superior, garantând astfel distribuţia optimă a apei.

Încăpătoare, flexibile şi uşor de folosit

Noile maşini de spălat vase ActiveWater 45 sunt de asemenea încăpătoare, flexibile şi uşor de folosit. Anumite modele ale acestei game au capacitatea de a spăla 10 seturi de vase datorită celui de-al treilea sertar din interiorul maşinii, denumit sertarul Vario şi destinat tacâmurilor şi ceştilor mici de espresso. În plus, cu ajutorul sistemului Rackmatic reglabil pe înălţime în trei trepte, destinat raftului superior, care este în trei niveluri, se poate obţine cu până la 5 cm mai mult spaţiu în raftul superior, pentru a face loc paharelor cu picior lung, sau în raftul inferior, pentru a plasa vasele de dimensiuni mai mari. Programele de spălare sunt adaptabile în funcţie de timpul disponibil sau tipul de vase care trebuie curăţate: existând programe mai scurte prin VarioSpeed, posibilitatea de a încărca maşina de spălat vase la jumătate din capacitatea ei, opţiunea de igienizare sau cea de IntensiveZone, special creată pentru cratiţele foarte murdare. Toate aceste opţiuni sunt disponibile doar printr-o atingere de buton. În orice situaţie se obţin rezultate optime cu un minim de efort şi cost.

Bucuresti, 21.03.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.