Ieri seară, când Antena 1 a difuzat cea de-a doua semifinală a emisiunii „Ham talent”
Talentul nu e o specie pe cale de dispariție, asta este o certitudine! Cea de-a doua semifinală a emisiunii „Ham talent” a fost luată cu asalt de necuvântătoare dornice să demonstreze că au ceva de spus pe scena singurului show cu pedigree de vedetă. Păsările vor fi reprezentate în finală la categoria frumusețe de Sheila, bufnița polară a lui Axel Avram, iar Yorkshire Terrierii, de campionii Danielei Onu.
Ludmila Gyreva a luat publicul prin surprindere și a arătat că nu doar câinii o ascultă cu sfințenie, ci și caprele. Tânăra s-a calificat în finala show-ului, chiar dacă Mihai Petre și Gabriel Cocu au avut o dispută referitoare la numărul pus de ea în scenă. Tot aseară s-a spulberat orice îndoială că Georgiana Neselean poate să comunice cu Pluto, calul dansator. Tânăra a reușit să convingă membrii juriului că are o relație solidă cu erbivorul, iar aceștia abia așteaptă să vadă ce vor pregăti cei doi pentru marea finală. Concurență serioasă le vor face și Denis Ștefan și Ardo.
Ovidiu Mănescu și Balik, Border Collie-ul al cărui cuvânt preferat este cu siguranță „bețe!”, au demonstrat că au energia necesară de a lupta pentru marele premiu, Alexandra Pop și Hulk au arătat că, pe cât sunt de mici, pe atât de hotărâți să ajungă în finală, iar Florin Cînpianu și câinii lui sunt un tratament care funcționează garantat în orice afecțiune.
Cu toate că nu le este deloc la-ndemână, dihorii lui Mihai Măciniș au reușit să facă sărituri în semifinala „Ham talent”, iar asta i-a calificat în finală. Nici papagalii nu s-au lăsat mai prejos, iar Mihai Zagaevschi și perușii lui vor face spectacol la Antena 1 și pe 24 decembrie, de la 20:30, atunci când va fi difuzată ultima ediție din acest sezon al emisiunii „Ham talent”.