“Așa cum previzionam, digitalul a fost «vedeta lui 2011», reușind să-și câştige locul secund între canalele media. Și nu se oprește aici. 2011 a însemnat explozia Social Media ca număr de utilizatori – Facebook atingând 4,16 mil. utilizatori în România. În consecință brandurile și-au sporit vizibilitatea în rețelele sociale, urmărind să obțină interactivitate și să construiască o relație pe termen lung cu consumatorii lor. Mediul online este singurul care va înregistra creștere și în 2012, de circa 20%”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.
Valoarea investițiilor în publicitatea online a fost cu 30% mai mare în 2011 față de anul anterior, urcând până la 34 mil. euro, conform studiului Media Fact Book. Display advertising scade ca pondere în totalul investițiilor media, de la 62% în 2011, până la 55% în acest an, în timp ce Performance media (Google, Facebook, Yahoo) va urca de la 38% la 45%.
În 2011, piața media locală și-a temperat scăderea, înregistrând o reducere a valorii totale nete cu 2% față de anul anterior, până la 309 milioane de euro.
Printul și-a continuat trendul descendent, cu o reducere cu 8% comparativ cu 2010, urmat de outdoor (-7%). Scăderea în outdoor este cauzată și în acest an de lipsa unor reglementări clare ale pieței.
Potrivit studiului Media Fact Book, valoarea investițiilor în TV a fost în jur de 200 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o diminuare cu 4%, raportat la 2010. Fiind utilizat mai mult ca suport tactic, radioul a scăzut marginal în 2011.
Cei mai mari investitori în publicitate au fost anul trecut companiile de servicii de telecomunicații, cu un estimat de 42 milioane de euro net și cele din categoria cosmeticelor și îngrijirii personale cu un estimat de 40 milioane de euro net.
“2012 va aduce mai multă creativitate și integrare în comunicarea de brand. Brandurile vor trebui să găsească modalități inteligente și eficiente pentru a ajunge la consumatori, utilizând platforme integrate, coerente, care îmbină, dincolo de online și offline, și celelalte discipline de comunicare, desființând barierele între ATL și BTL, dintre disciplinele clasice de comunicare in general”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.
Cu o rată de penetrare de 15% a smartphone-urilor în 2011, brandurile au început să conștientizeze puterea aplicațiilor pe mobil și oportunitatea de a implica consumatorii la un nivel mult mai personal. În consecință, 2012 va aduce o diversificare substanțială a soluțiilor de mobile marketing.
Media Fact Book este singura lucrare de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative din anul 1997. Studiul poate fi descărcat în formă digitală de la adresa: www.mediafactbook.ro și poate fi vizualizat și descărcat și în varianta mobile, atât pe smartphones, cât și pe tabletă, accesând link-ul //m.mediafactbook.ro.