Doctrina.Biz, prima platformă online de marketing dedicată profesioniștilor din sănătate, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 220.000 euro, ceea ce plasează România pe locul 2 ca venituri în rândul țărilor europene în care activează Doctrina, pe primul loc fiind țara de origine, Slovenia.
Numărul de proiecte dezvoltate de Doctrina în România anul trecut a crescut cu 10% față de 2017, pe fondul diversificării serviciilor digitale și consolidării audienței.
Platforma Doctrina permite medicilor și farmaciștilor acces direct la informații despre patologii și produse farmaceutice, prin intermediul conținutului video. Acoperim, după primii ani de funcționare, 70% dintre farmaciștii și asistenții de farmacie din România. Anul trecut am triplat și numărul medicilor înscriși în platformă. De asemenea, am diversificat serviciile către producție, consultanță și alte unelte de digital marketing, astfel încât prezentările disponibile în platformă să fie cât mai performante și mai interesante pentru audiență, specialiștii din industria sănătății – declară Doru Mircea, Fondator și Business Development Manager Doctrina România.
Digitalizarea comunicării în farma, încă la început
În prezent, sunt peste 8000 de farmaciști și respectiv 7000 de asistenți de farmacie înregistrați ca utilizatori pe Doctrina. Anul trecut, 44% dintre farmaciștii înregistrați și 50% dintre asistenții de farmacie au urmărit complet cel puțin o prezentare de produs sau brand farmaceutic prin platforma Doctrina.
În 2018, prezentările din platforma Doctrina.biz au fost urmărite în medie de 4500 farmaciști, asistenți de farmacie și medici.
Platformele de digital marketing eficientizează resursele alocate de către producătorii din farma, însă demersul este unul relativ nou pentru piață. În România, Doctrina este singura platformă de interacțiune directă și bidirecțională cu specialiștii din domeniu, iar la nivel European mai sunt doar 1-2 proiecte similare. Însă în ciuda faptului ca pe canalele digitale pot fi măsurați și urmăriți mai mulți indicatori de interacțiune și eficiența comunicării este incomparabil mai bună, industria farma din România alocă în continuare majoritatea resurselor către canalele tradiționale de comunicare. TV-ul, radio-ul și evenimentele tip simpozion, conferință sau congres rămân dominante. Creșterea digitalului este într-un ritm destul de lent comparativ cu alte țări europene, deși interesul din partea profesioniștilor din sănătate este cel mai ridicat din regiune –remarcă Doru Mircea.
2019, un an de creștere
Planurile de dezvoltare ale Doctrina în România pentru 2019 includ creșterea numărului de clienți ca urmare a dezvoltării portofoliului de servicii și a creșterii interesului industriei față de oportunitățile digitale.
Platforma B2B de marketing specializată în digitalizarea comunicării cu specialiștii din industria farma și sănătate estimează pentru acest an o creștere de 30% a cifrei de afaceri, către 300.000 euro.