Pe masura ce accesul la informatii in mediul online se dezvolta pentru a cuprinde din ce in ce mai multe domenii, creste si necesitatea de conectare a serviciilor publice la platforme de comunicare digitala si de interactiune directa si rapida cu cetatenii. In acest context, integrarea noilor media in mixul traditional de comunicare al institutiilor publice devine imperativa. DigitalDiplomacy.ro este prima platforma de comunicare digitala dedicata sectorului public din România, pe care isi propune sa il sprijine cu informatii relevante prezentate sub formatul unui blog, acces la mijloace de pregatire a resurselor umane si consultanta specializata in gestionarea corecta si eficienta a comunicarii online.
Proiectul DigitalDiplomacy.ro are la baza convingerea ca “diplomatia digitala” – comunicarea online realizata in mediul diplomatic international – este modelul potrivit pe care poate fi construita o interactiune coerenta intre institutii publice si cetateni, care va aduce beneficii pentru ambele parti si va ajuta la fluidizarea si transparentizarea serviciilor si proceselor institutionale.
„Am lansat DigitalDiplomacy.ro din dorinta de a oferi sectorului public acces la resurse de informare, pregatire si consultanta, personalizate pe nevoile de comunicare specifice acestui sector. Am observat cu bucurie si optimism faptul ca exista din ce in ce mai multi profesionisti si lideri din zona institutionala care sunt dechisi catre noile media si care isi doresc sa le utilizeze pentru a maximiza impactul mesajelor sau proiectelor dezvoltate.”, anunta Andreea Hanganu, unul dintre fondatorii proiectului.
DigitalDiplomacy.ro se adreseaza profesionistilor in comunicare activi in mediul diplomatic si in sectorul public din România, precum si liderilor care doresc sa afle mai multe despre cum pot fi integrate cu succes noile media in strategia de comunicare a propriilor institutii.
Proiectul se bazeaza pe experienta profesionala si rezultate credibile in diplomatie publica, diplomatie digitala si comunicarea strategica, precum si pe expertiza in domeniul relatiilor internationale.
Platforma poate fi accesata la adresa //digitaldiplomacy.ro/. De asemenea, a fost creat pe LinkedIn grupul Comunicare digitala in sectorul public, un for de dezbateri si schimb de idei intre profesionistii in comunicare din sectorul public românesc.
{mosloadposition user9}