Digital Nation anunță platforma gratuită IMM în Online, care vine în sprijinul companiilor românești ce caută acces la soluții practice și know-how, resurse gratuite și soluții pentru a digitaliza activitatea comercială, a dezvolta un canal de vânzări online și a se adapta contextului economic actual.
Platforma funcționează după principiile unui forum deschis și propune un parcurs structurat pentru reprezentanții afacerilor înregistrate în program. Astfel, afacerile înscrise sunt invitate să își prezinte compania, oferta comercială și nevoile concrete, iar ulterior urmează un parcurs accelerat de transformare digitală a afacerii, ghidat de specialiști în domeniu.
Înregistrarea în programul IMM in Online oferă de asemenea acces asincron la:
- Centrul De Resurse: informații verificate, bune practici, studii de caz
- Zona de Experți în finanțare, marketing online sau expertiză juridică
- Bartere intre IMM-uri: un cadru experimental de colaborare moderată
- Produse IT personalizate dezvoltate de absolvenții Generației Tech – tineri cu competențe digitale și de programare avansate.
- Comunitatea națională IMM in Online: recomandări, schimb de experiență, dialog
Înscrierile in IMM in Online se fac la adresa https://digitalnation.ro/imm-in-online/
Înrolarea în program presupune identificarea prin CUI si este deschisă până la finalul lunii iulie 2020 pentru reprezentanți sau angajați ai IMM-ului.
Programul, aflat în stadiu pilot, se adresează firmelor românești din toata țara, care caută soluții practice de a-și digitaliza rapid afacerea. Potrivit cifrelor oficiale, doar 47% din firmele înregistrate în România dețin un website și doar 5% utilizează social media, în comparație cu media UE de 77%, aflându-se astfel la coada clasamentului european în materie de digitalizare.
‘IMM in Online’ este un program de sprijin în digitalizare pentru afacerile mici și mijlocii din România, parte a Inițiativei de Continuitate Națională Digital Nation, prin care sectoarele cheie ale țării sunt ajutate să se adapteze procesului global de transformare digitală accelerată.
Programul ‘IMM in Online’, dedicat antreprenorilor, vine în continuarea eforturilor Digital Nation de abilitare digitală a profesioniștilor din România, după ce peste 15% din cadrele didactice din toată țara au urmat cursul ‘Profesor in Online, de formare în predarea online.
Proiectul ‘IMM in Online’ este un proiect independent marca Digital Nation, ce beneficiază de sprijin și resurse gratuite din partea Google România, Banca Transilvania si InfoJuridic.ro.