“360° Art Safari 2019”, cea de a doua producție originală Digi Documentare a acestei toamne, va fi proiectată în avanpremieră sâmbătă, 28 septembrie 2019, ora 16:00, la expoziția Art Safari 2019, Palatul BCR, etaj 1 Sala IMA. Documentarul va fi difuzat la Digi World în două episoade, primul sâmbătă, 28 septembrie 2019, ora 20:05, iar al doilea duminică, 29 septembrie, ora 20:05.
“Documentarul realizat în colaborare cu Art Safari este cea de-a doua surpriză pregătită de Digi Documentare anul acesta pentru iubitorii de artă. Filmul urmărește cum se face un muzeu temporar și dezvăluie cât de provocator, dar și mulțumitor, este să creezi un spațiu expozițional care apare și dispare peste noapte. Urmăriți-l și rămâneți pe recepție, pentru că cea mai frumoasă surpriză a toamnei încă n-a fost dezvăluită ”, a declarat Bogdan Chirițoiu, manager Digi Documentare.
De la împrumutul operelor de artă la crearea unui mediu controlat. De la transportul pavilioanelor de-a lungul Europei la montarea expoziției în timp record. De la reglajul luminilor la neliniștea curatorilor care sunt sceptici că totul va fi gata la timp, “360° Art Safari 2018” pune reflectoarele pe munca din culisele evenimentului.
Horia Roman PATAPIEVICI în “360° Art Safari 2018”
“Art Safari este ceva care mie, personal, ca cetățean și ca scriitor îmi place foarte mult, ideea de a aduce arta la nivelul omului. Omul să se obișnuiască să privească arta la nivelul ei. Asta nu e pentru mine pentru că eu nu am cultură plastică, n-am noțiuni de istoria artei, deci nu știu cum să mă uit bine la asta; deci nu e pentru mine, e pentru specialiști, pentru… Nu, nu! Dacă arta e doar pentru specialiști nu merită să existe. Arta este pentru oameni!
Attila KIM, arhitect Art Safari 2018
“Ideea noastră era să oferim publicului din București un muzeu temporar, chiar dacă și pentru o perioadă atât de scurtă, de zece zile, dar acel muzeu temporar să fie exact în centrul orașului, înconjurat de Ateneu, de Muzeul Național de Artă, alte muzee care se află pe acest traseu. Asta a fost cea mai mare provocare a construcției – să oferim o transparență către oraș. În momentul în care treci pe Calea Victoriei, să vezi că această construcție care a apărut deodată în Piața Enescu, găzduiește un eveniment de artă, respectiv publicul care vizitează expoziția, să aibă această conexiune cu exteriorul, panorama către Muzeul Național de Artă – Palatul Regal.”
Sinopsis 360 Art Safari 2018
Art Safari 2018 este un muzeu temporar și cel mai mare eveniment dedicat artei de la noi din țară. Brâncuși, Ghenie, Tonitza, Bernea, Țuculescu, Luchian, Baba sunt doar câțiva dintre artiștii ale căror opere au fost expuse Art Safari 2018.
Cunoaștem artiști contemporani, vedem instalații realizate special pentru expoziția ”Art on Stage” și lucrări care au ajuns la evenimentul de anul trecut din toate colțurile lumii: Berlin, Los Angeles, Paris, dar și din multe muzee de artă din țară. O bancă își deschide tezaurul și vedem în premieră tablouri ale unor mari pictori interbelici, iar Palatul Primăverii aduce la Art Safari expoziția ”Altceva despre Ceaușescu”.
Echipa Digi World și-a propus să arate publicului nu numai expoziția în sine, ci și culisele organizării unui astfel de eveniment. Aflăm ce rol are un arhitect de expoziție și vedem cum o parcare din centrul Bucureștiului se transformă în doar două săptămâni într-un adevărat muzeu.