gestionarea contextului emotional si convergenta canalelor
Ieri, 29 octombrie, în Club Pat, specialişti din Europa de Nord si România s-au întâlnit la Digi Cafe pentru a discuta despre succesul campaniilor de mobile marketing şi tendinţele din Mobile 2.0.
Invitaţi la dezbatere au fost Maia Novolan, director general Syscom Digital; Dan Vîrtopeanu, general manager Voxline Communication; Antonio Eram, fondator şi CEO Netopia System; Marian Costache, managing partner Motion Vision Communication şi Anders Borde, marketing director More Mobile Relations (Norvegia) care a luat parte la întâlnire prin Skype.
Dan Vîrtopeanu a estimat valoarea pieţei de mobile marketing la nivel global la 4,5 miliarde. Acesta a subliniat şi faptul că relevanţa mesajelor şi targetarea mai eficientă decât în online este un factor esenţial, dar că nu a înregistrat, în experienţa sa, o rată de răspuns mai mare de 30%.
Maia Novolan ne-a dezvăluit că piaţa de mobile marketing din România se situa în jurul valorii de 4 milioane de euro în primăvară, fiind unul dintre puţinele domenii ce au înregistrat creşteri anul acesta. Dacă se admite faptul că nu vorbim doar de SMS-uri, ci şi de pachetul de logistică şi consultanţă ataşat, Novolan consideră că piaţa poate merge până la 5 milioane de euro. Aceasta susţine că este nevoie de creativitate în acest domeniu şi îşi sfătuieşte clienţii să-şi realizeze propriile baze de date, printr-o strategie pull, nefiind adepta achiziţiei de baze de date.
Anders Borde, care a intervenit prin Skype din Suedia, a precizat că piaţa europeană nordică a înregistrat vânzări în valoare de 40 de milioane de euro din mobile marketing. Tendinţa de creştere este una susţinută, motiv pentru care Anders a făcut previziuni optimiste: 150 de milioane de euro din mobile marketing în 2012-2013 în Europa de Nord.
Marian Costache vede telefonul mobil ca pe un al şaselea simţ, dat fiind că suntem aproape nedespărţiţi de el. Printr-o abordare creativă, se pot creea legături emoţionale între consumator şi produsul promovat. Pentru campaniile de mobile marketing prin bluetooth, Costache a afirmat că rata de răspuns se situează între 13 şi 20%, însă aceasta poate creşte până la 60% în funcţie de spaţiul promovării (de exemplu, într-un club) sau de contextul emoţional.
Antonio Eram, de la Netopia System, a ţinut să ne reamintească de posibilităţile convergenţei canalelor în utilizarea telefonului mobil, prin care mobile marketing poate fi corelat cu o componentă de online. El susţine că acele companii care dezvoltă campanii de mobile marketing doar pentru brand awareness sunt cel mai bine tolerate. În plus, acesta condisera că o campanie de mobile marketing realizată prin intermediul unui singur operator de telefonie mobilă va fi limitată, inevitabil, la market share-ul acelui operator.
La final, Marian Costache a pledat pentru gestionarea contextului emoţional prin intermediul mobile marketing. Maia Novolan susţine că o targetare eficientă şi cât mai exactă va determina succesul unei campanii de mobile marketing. Dan Vîrtopeanu vede în acest canal un domeniu cu posibilităţi pe care niciun altul nu le poate oferi şi susţine că viitorul aparţine online-ului, mobilului şi internetului pe mobil. Antonia Eram este însă precaut şi mizează pe coerenţă şi obiective clare, combinate cu o doză de pesimism, pentru ca rezultatele să fie cu adevărat apreciate.
F5, compania de web a grupului Realitatea-Caţavencu, a iniţiat la sfârşitul lunii martie proiectul Digi Cafe, o serie de întâlniri informale unde specialiştii online şi profesioniştii din diverse domenii au ocazia de a relaţiona, de a schimba idei şi de a încheia parteneriate de afaceri.
{mosloadposition user10}