Vara înseamnă vacanță, distracție, petreceri, înot și ore întregi de relaxare pe plajă. Vara este una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, dar și cea mai stresantă pentru persoanele care se luptă cu kilogramele în plus și care nu au reușit să slăbească înainte de concediu.
Deși sezonul călduros ne oferă o mulțime de oportunități de a mânca fructe și legume proaspete, micile tentații precum înghețata și băuturile reci cu zahăr pot îngreuna procesul de slăbire. Pierderea în greutate poate fi redusă la o formulă simplă: mâncam mai puține calorii decât consumăm, dar pentru a slăbi pe lângă alimentație este indicat să facem regulat și exerciții fizice.
Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates vine în ajutorul celor care vor să fie în formă înainte de vacanță, cu sfaturi și recomandări, pentru a putea scăpa de kilogramele în plus și pentru a putea fi în cea mai buna formă fizică. Iată cum vă puteți pregăti pentru concediu cu o dietă cu rezultate rapide, care însă nu destabilizează metabolismul!
„Recomandările generale de sănătate se referă mai ales la menținerea constantă a greutății de-a lungul anului și stabilizarea unui comportament alimentar sănătos și constant. Cu toate astea, multe dintre femeile care se pregătesc de concediu, în special la plajă, își doresc să se simtă încrezătoare în costum de baie și să fie în cea mai bună formă fizică în vacanță. O dietă rapidă nu ar trebui să fie o dietă de înfometare, căci meniurile cu foarte puține calorii ne lasă din păcate cu pofte alimentare crescute, metabolism încetinit și probleme de digestie, în special balonare. Deci, dacă doriți să aveți încredere în propriul corp pe plajă, primul și cel mai important pas este să NU vă înfometați!”, recomandă Cori Grămescu.
În timpul verii suntem tentați să consumăm mai multe „calorii goale” care se regăsesc în alimente și băuturi precum prăjituri, chipsuri, produse de patiserie, sucuri, băuturi energizante, băuturi din fructe, pizza, înghețată, etc. Pentru a slăbi trebuie să reducem numărul de calorii consumate, să evităm fast-food-ul și majoritatea alimentelor procesate. Alimentele cu „calorii goale” conțin zahăr și/sau grăsimi solide și nu au valoare nutritivă. În plus, multe alimente procesate și rafinate, cum ar fi făina albă, pâinea albă și orezul alb, nu conțin vitaminele B și alți nutrienți necesari organismului. Cele mai multe alimente de acest tip conțin grăsimi parțial hidrogenate (grăsimi trans) sau zaharuri rafinate (ex: sirop de porumb bogat în fructoză), care sunt extrem de nesănătoase.
„Optați pentru un meniu natural, bogat în alimente dietetice și proteine de bună calitate, care să vă ajute să scăpați de balonare și de retenția de apă. La micul dejun puteți alege legume de sezon (ardei, castraveți, roșii, dovlecei la grill sau inimi de anghinare) pe care le puteți manca împreună cu proteine slabe (ouă, grătar rece de pui sau curcan, brânză slabă, ruladă de carne, mușchiuleț de porc afumat, pește crud-uscat) și o felie de pâine integrala cu maia. Mesele de prânz pot consta în legume care sunt concentrate (mazăre, sfeclă), rădăcinoase (morcov), dovleac, năut, linte, împreună cu o porție bună de proteine mai consistente (somon, mușchi de vită, mușchiuleț de porc, pulpă de curcan). Pentru a tempera pofta de dulce poți alege 2-3 curmale sau smochine. La cină alegeți preparate ușoare precum pește de apă sărată, pui sau curcan și legume verzi (sparanghel, dovlecei, fasole păstăi, broccoli sau salată asortată). În ceea ce privește gustările peste zi, puteți alege un bol de fructe de sezon, în prima parte a zilei sau după sport.”, recomandă nutriționistul.
Menținerea hidratării în timpul verii este extrem de importantă. Cu temperaturi mai ridicate și mai multă activitate fizică, corpul are nevoie de mai multă apă din cauza transpirației în exces. S-a demonstrat că apa are o rol foarte important în procesul de slăbire.
„În primul rând hidratarea este cea mai importantă. Ca să ajutați slăbirea în centimetri, căci ea este cea care de fapt este urmărită în programele de slăbire rapidă, este nevoie de un program de reducere a inflamației în corp, iar hidratarea are un rol esențial. Beți cel puțin 2.5 l de apa pe zi, de preferință aromatizată cu lămâie, rozmarin, castravete sau mentă. Apa băută în cantitate suficientă ușurează digestia, reduce retenția de apă și reduce celulita, dar cel mai important este că reduce balonarea și pofta de dulce. Apoi, mai sunt câteva ingrediente care nu trebuie să lipsească din meniul de slăbire rapidă.
Peștele de apa sărată, semințele de în și nucile crude sunt surse foarte sănătoase de grăsimi cu rol anti-inflamator și acizi grași omega 3, care vă vor ajuta să scăpați de inflamație și să aveți o piele sănătoasă și suplă.”, continuă Cori Gramescu.
Pentru a susține procesul de slăbire, activitatea fizică trebuie să fie parte din rutina zilnică. În timp ce schimbarea dietei și reducerea caloriilor au de obicei un efect mai puternic asupra pierderii în greutate decât activitatea fizică, exercițiile fizice zilnice au un rol semnificativ atât în procesul de slăbire cât și în procesul de remodelare.
„Nu în ultimul rand, în orice meniu de slăbire rapidă avem nevoie de un protocol special de sport, care să ne ajute să remodelăm zona taliei și să scăpăm de celulită – o combinație specială de exerciții de pilates, un program pentru spate și abdomen și mers alternat cu jogging ușor sunt soluții senzaționale pentru a favoriza slăbirea în centimetri, vizibilă imediat. Activitatea fizică nu este importantă doar pentru pierderea în greutate, ci ajută și la prevenirea unui număr de boli și afecțiuni medicale, cum ar fi bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială și diabetul de tip ÎI. De asemenea, poate reduce simptomele de depresie sau anxietate. Exercițiile efectuate acasă sunt ideale pentru persoanele care nu își permit să meargă la o sală de sport. Rutina de acasă vă permite să obțineți un antrenament distractiv, de calitate, în confortul și intimitatea propriei case.”- Cori Gramescu.
Începând cu data de 3 iulie prin Yummdiet.com se desfășoară programul Summer ABS, un program de 30 de zile care le ajută pe doamnele din întreaga lume să se pregătească de vacanță cu încredere, energie maximă și să afișeze la plajă o siluetă de zile mari. Programul include o sesiune individuală de diagnosticare a tipului de dispoziție de grăsime abdominală, program personalizat de exerciții sportive, dietă personalizată pentru slăbire rapidă și 4 sesiuni live de antrenament pentru abdomen și talie cu Cori Gramescu, nutriționist și instructor de pilates.