DIETA DE LA MUNTELE ATHOS
Autor: Richard Storey împreună cu Sue Todd şi Lottie Storey
Traducere din limba engleză de Ana Daniela Micu
Colecţia: Citeşte sănătos
Nr. de pagini: 256
Preţ: 35.00 lei
Editura Lifestyle
Programul mediteraneean pentru slăbire, întinerire şi viaţă îndelungată
O DIETĂ MEDITERANEEANĂ PENTRU SĂNĂTATE ŞI LONGEVITATE
De secole, călugării de pe Muntele Athos se bucură de o viaţă îndelungată, sănătate fizică şi stare de bine psihică datorită dietei şi stilului lor de viaţă unice. Acum poţi descoperi şi tu secretele nutriţiei binefăcătoare ale acestei comunităţi străvechi.
Dieta de la Muntele Athos este o dietă de tip intermitent, care îi menţine pe călugări zvelţi, tineri şi îi fereşte de boli.
Programul alimentar este alcătuit din trei modele uşor de urmărit pe durata unei săptămâni:
• Trei zile de post, în care vei mânca din belşug fructe şi legume delicioase din cămara naturii;
• Trei zile de moderaţie, în care vei savura tot ce e mai bun în alimentaţia mediteraneeană, inclusiv ulei de măsline, peşte şi chiar vin roşu;
• O zi de festin, în care vei putea să te răsfeţi în voie cu orice alimente doreşti.
Cu un plan de dietă simplu, reţete, meniuri şi sugestii de adaptare a dietei, la care se adaugă îndrumări privind exerciţiile fizice, meditaţia şi starea de bine emoţională, Dieta de la muntele Athos promite să-ţi transforme corpul şi mintea pentru a te ajuta să slăbeşti, să ai o formă fizică bună şi să trăieşti mai mult!
Dieta de la Muntele Athos este potrivită pentru tine dacă îţi doreşti:
• să slăbeşti într-un mod sigur şi sănătos;
• să-ţi păstrezi supleţea pentru tot restul vieţii;
• să eviţi calcularea caloriilor;
• să mănânci şi să trăieşti sănătos;
• să reduci riscul de îmbolnăvire;
• să te simţi şi să arăţi mai tânăr;
• să te bucuri de o dietă cu adevărat flexibilă.
Richard Storey este scriitor, fotograf şi un susţinător înfocat al potenţialului pe care îl are Dieta de la Muntele Athos de a schimba vieţi. Vizitele anuale făcute în ultimii 15 ani la Muntele Athos, fie ca pelerin, fie ca voluntar, l-au făcut un bun cunoscător al stilului de viaţă monahal ortodox.
Sue Todd este redactor de carte, are studii de nutriţie şi, pe tot parcursul carierei sale, scopul ei a fost să promoveze o alimentaţie sănătoasă.
Lottie Storey activează în publicistică, marketing on-line, relaţii publice, film, TV şi arte.