Diesel pentru fiecare strat al vieţii: Pre-Spring 25 începe cu lenjeria intimă second-skin şi ajunge până la subversiuni ale tailoring-ului. Acesta este Diesel pentru întreaga zi şi toată noaptea, în orice situaţie, extinzând în continuare viziunea de brand a directorului creativ Glenn Martens. Cu pre-colecţia, conceptele de pe catwalk devin piese accesibile, un act continuu de adevărată democraţie a modei.
“Aceasta este o colecţie care estompează limitele: este tailoring-ul smart sau casual? Este o piesă din denim sau este trompe l’oeil? Iar cu noile noastre piese de lenjerie, este vorba despre un articol intim sau ready-to-wear? Diesel sfidează toate convenţiile, deraind de la normă pentru a trăi după propriile reguli – aceasta este calea către successful living”, spune Glenn Martens, directorul creativ Diesel.
Piesele de tailoring din lână sunt acoperite cu un strat lucios, pentru a crea un efect dublu: lână mată pe spate şi acoperire lucioasă pe partea din faţă. Acest tratament se regăseşte la piese precum paltoane, sacouri şi pantaloni, iar cămăşile din bumbac cu carouri sunt, de asemenea, acoperite cu un strat lucios pe partea din faţă. Între timp, o rochie din piele, cu fermoar pe faţă şi mâneci lungi, are spatele din jerseu şi este purtată cu colanţi din jerseu imprimat pentru a arăta exact ca o pereche de skinny jeans.
Sacourile din denim prezintă imprimeuri în anumite zone pentru a arăta precum nişte dungi fine, continuând, astfel, subversiunea tailoring-ului. Este parte din viziunea Diesel asupra costumului din trei piese, combinat cu o vestă din denim cu fermoar şi o fustă mini, ambele imprimate parţial cu dungi fine. Un alt costum din trei piese arată ca denimul, dar este, de fapt, din jerseu: un hanorac strâns în talie, purtat peste un tricou polo şi asortat unor pantaloni de trening.
Diesel duce inovaţia în materie de ţesături la următorul nivel, pentru a crea cele mai uşor de purtat piese, precum o jachetă din fleece cu fermoar care arată ca denimul, perfectă pentru a fi purtată alături de colanţi din jerseu care imită skinny jeans. Între timp, boucle-ul este de fapt denim, folosit pentru realizarea unui palton de oraş, pentru un pulover şi pentru pantaloni baggy. Jacquard-urile care arată precum denimul plasează adesea efecte de uzură în zone care în mod normal nu se erodează, precum un jacquad cu efect de uzură la talie şi deasupra pieptului.
Idei direct de pe podiumul Diesel sunt peste tot, cum ar fi genţile-curea care devin piese de îmbrăcăminte precum crop-tops, topuri-sutien şi fuse mini. Lenjeria intimă devine vizibilă atunci când rochiile din jerseu, topurile fără mâneci, cardiganele şi fustele sunt finisate şi susţinute de cusăturile sutienelor, bikinilor sau corsetelor. Între timp, tricotajele prezintă fire în culori tari, care fac referire la stilul de păr punk.
Imprimeurile ies în evidenţă mai mult decât oricând, cum ar fi unul care surprinde în detaliu o lumină puternică, sau un print cu folie de aluminiu plisată sau crăpată pentru a crea un efect de rupere. Imprimeurile florale de pe cămăşi şi fustele uzate se joacă cu ideea de politeţe, în timp ce printurile desenate special de Sagflap, artistul tatuator din Berlin, prezintă o fantezie distorsionată.
Piesele utilitare pentru viaţa la oraş includ jachete din piele cu fermoar şi buzunare mari sau cardigane din denim decolorat, cu fermoar, veste şi rochii ce au ataşate buzunare utilitare din denim. Dar, de fapt, lenjeria intimă este cea mai utilitară dintre toate. Pe lângă noile piese Diesel de lenjerie, cum ar fi colanţii, există şi lenjerie cu efect denim în precolecţie, cum ar fi veste, fuste mini, topuri cu mâneca lungă şi rochii.
Bocancii şi pantofii cu toc cui au printuri pe plasa transparentă, cu un toc stiletto metalic şi un D metalic pe spatele tocului; aceleaşi stiluri există şi în varianta din lac negru. Loaferii din denim au aspect uzat, în timp ce sneakers-ii de baseball arată ca şi când ar fi deja uzaţi.
Geanta Play este disponibilă în noi culori, fiecare fiind, de fapt, un print fotografic: cer albastru, trandafiri roşii, dulciuri roz, iarbă verde. Între timp, noua geantă Scrunch-D, care şi-a făcut debutul la prezentarea FW24, este prezentată în varianta de lac negru. Charm-uri sub formă de miniaturi ale genţilor Diesel sunt ataşate altor genţi.