O portretizare a dorinței, prin intermediul unei flăcări interioare menținute de absență.
DIESEL prezintă “When Together”, un scurtmetraj ce are ca protagoniști opt cupluri reale, care se reconectează fizic și emoțional în armonie după perioada de absență a unuia din viața celuilalt. Fie că au fost izolați unul de celălalt de ziduri, străzi, granițe sau mări, timpul petrecut separat este cel care a alimentat dorul, dorința și extazul de a fi din nou împreună.
Sentimente surprinse în acest material prin lentila îndrăzneață a DIESEL: real, brut și intim. Combinate, acestea redau fiecare formă pe care o poate căpăta iubirea.
“When Together” este prima campanie concepută sub viziunea lui Glenn Martens în calitate de Director Creativ al DIESEL. În esență, este vorba despre a privi mai departe, către o lume în care conexiunea reală va apărea din nou, fără teamă și fără neliniște.
“Diesel a fost întotdeauna pentru mine un jucător radical, cu onestitatea sa tranșantă și simțul umorului. Vocea sa unică l-a facut să fie privit ca un simbol incontestabil în cultură. Vreau să celebrez valorile care stau la baza Diesel și să reîncep prin construirea legăturilor printr-un mesaj plin de speranță, optimism și incluziune. Lucrăm, într-adevăr, pentru un viitor mai bun”, spune Martens.
De-a lungul istoriei sale de peste 40 de ani, modalitatea de comunicare DIESEL care a depășit barierele a încercat întotdeauna să conteste status quo-ul prin normalizarea tabuurilor, evidențierea nedreptăților sociale sau de mediu, ori comentarea absurdităților societății și/sau politicii.
Totuși, toate acestea au fost realizate cu intenția de a demonstra puterea pe care o are mindset-ul “successful living” chiar și în fața adversității. Trecând din 2020 până în 2021 – și împotriva oricărui pronostic – DIESEL continuă să creadă că puterea incluziunii a depășit tendințele excluziunii. Încă de la începuturile sale, DIESEL a reprezentat o voce pentru persoanele de toate genurile, mediile, rasele și experiențele – și această poziție ia amploare în toată lumea.
În această campanie, “When Together” transpune importanța conexiunii umane după ce am fost lipsiți de aceasta. Conceptul, talentul și acompanierea elementelor vizuale încapsulează un gând general: a fi împreună este ceea ce face ca viața să merite trăită. Imaginile statice și videoclipul corespondent regizat de producătorul de documentare Cheryl Dunn au fost filmate într-o locație din New York, plasând aceste opt cupluri în tablouri familiare și îndreptând camera spre interacțiunile și reflexiile lor în absență, dorință și conexiune fizică.
Aspectul general al scurtmetrajului unifică aceste narațiuni, subliniind firele comune care au devenit evidente în timpul timpului nostru colectiv de izolare – și importanța conexiunilor umane necesare pentru a repara daunele emoționale.
Dunn a abordat cu atenţie și răbdare atât castingul, cât și abordarea sa vizuală; s-a străduit să capteze umanitatea în cele mai autentice schimbări de prespectivă, inclusiv atunci când devine dezordonată, umedă sau entropică.
Scurtmetraje suplimentare vor evidenția experiențele la scară amplificată în clipe de “first again” – prima atingere, prima conversație și primul moment de apropiere după ce am trecut prin toate aceste experiențe. Pentru a continua povestea într-un context digital, capsulele de arhivă cu amintiri ale fiecărui cuplu vor fi împărtășite pe canalele de socializare DIESEL.
Conceptul creativ general și execuția au fost supravegheate de The Sunshine Company.
Regizor și fotograf: Cheryl Dunn
Companie de producție: Alldayeveryday
Postproducție: Exile
CUPLURILE
Cuplurile noastre au fost alese la New York, în funcție de gama lor largă de medii de proveniență și experiențe de separare diferite, de diferitele sentimente pe care acestea le-au evocat și de senzațiile trezite prin reconectare. De la perioade auto-impuse de separare, până la îndeplinirea propriilor provocări – la distanță de opt luni între prima și a doua întâlnire; lupte continue pe distanțe lungi, folosind separarea ca muză artistică și complicațiile obișnuite ale vieții moderne.
Aceste povești creează un amestec bogat de esență umană care invită publicul să-și recunoască propriile trăiri și lupte interioare.
COVID-19 SAFETY STATEMENT
Confortul și siguranța distribuției și a echipei de producție au fost dintre cele mai importante aspecte. Regulamentele COVID-19 dependente de regiune au fost respectate în timpul producției campaniei. Echipa completă de producție a fost testată PCR, izolată înainte de filmare și membrilor li s-a măsurat temperatura în ziua filmării. Având în vedere aceste reguli, nu am fost limitați în libertatea noastră creativă de a împărtăși lumii aceste povești importante.