Seria de emisiuni „Douazeci, zece – proba de cultura” continua miercuri, 22 septembrie, cu o editie speciala, intr-un loc de asemenea special!
Librariile Carturesti-Verona din Bucuresti gazduiesc cea de-a doua editie a Science Café-ului initiat in luna iunie. De data aceasta, intalnirea de miercuri seara, de la ora 19.00, este dedicata unui eveniment deosebit de important ce are loc la Bucuresti in perioada 21- 24 septembrie: a doua editie a conferintei “Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania”, la care Radio Romania Cultural este partener exclusiv radio.
Organizata sub motto-ul “Chemarea la Nationala a cercetatorilor romani din diaspora”, conferinta din acest an va reuni peste 700 de participanti, dintre care peste 200 provenind din diaspora. Cativa dintre cei prezenti la Bucuresti cu aceasta ocazie sosesc miercuri seara si la Librariile Carturesti-Verona!
La o cafea si la un ceai se vor petrece discutii cu miez (de stiinta) si cu talc despre experientele infinitului mic, despre fascinatia Universului nemarginit, despre masinaria numita „calculator” ca prelungire a mintii omenesti, dar si despre cum se vede cercetarea romaneasca din diaspora si despre ce poate face diaspora stiintifica romaneasca pentru cercetarea de acasa.
Despre toate acestea, dar si despre multe altele, doua ore in direct la Radio Romania Cultural si pe www.radiocultura.ro.
Invitati: Dr. Daniel Funeriu, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, prof. dr. Adrian Curaj, presedintele ANCS, dr. fiz. Cristinel Diaconu, Director de Cercetare CNRS, Franta, prof. dr. Grigore Burdea, Departamentul de Inginerie Electrica si a Calculatoarelor, Universitatea Rutgers, New Jersey, Statele Unite, dr. Octavian Voiculescu, Departamentul de Fiziologie, Biologie a Dezvoltarii si Neurostiinte, Universitatea Cambridge, Cambridge, Marea Britanie, dr. Narcis Avarvari, Director de Cercetare CNRS, Universitatea din Angers, Franta, dr. fiz. Marius Mihai Echim, Institutul de Stiinte Spatiale din Magurele, Romania si Institut d’Aeronomie Spatiale de Belgique, Bruxelles, Belgia, prof. Mircea Bodea, Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, Universitatea “Politehnica”, Bucuresti.
Moderator si producator: Corina Negrea.
Co-producator: Librariile Carturesti.