Din luna aprilie, Diana Știrbu lansează Fit Mom in Action, primul program de antrenamente din România dedicat femeilor însărcinate ce vor fi coordonate de o antrenoare însărcinată, devenind astfel prima femeie însărcinată din România care predă sport viitoarelor mămici.
Fostă sportivă de performanță și instructor de peste 9 ani, timp în care a activat ca antrenor personal, tehnician nutritionist și antrenor de grup (aerobic, step aerobic, functional training, pilates, kangoo jumps), Diana Știrbu a intrat într-o nouă perioadă din viața ei și va deveni mămică.
Momentul propriei sarcini coincide cu lansarea programului Fit Mom in Action, Diana Știrbu fiind prima femeie însărcinată din România care predă sport celor care vor deveni mame.
Diana le propune femeilor care trec prin experiența minunată a sarcinii să devină mămici active, exercițiile fiind benefice atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. De asemenea, sportul realizat în timpul sarcinii le va ajuta să revină la silueta dinainte de sarcină mult mai repede.
Antrenamentele sportive din cadrul programului Fit Mom in Action, un mix de aerobic, pilates și functional training, se adresează atât femeilor însărcinate, cât și proaspetelor mămici sau femeilor care își doresc să rămână însărcinate și vor fi predate de Diana Știrbu pe toată perioada sarcinii sale.
“Eu, în calitate de antrenor, vă voi însoți și ghida spre această nouă identitate, de mamă și femeie și vă voi ajuta să fiți în cea mai bună formă fizică. Programul se adresează femeilor însărcinate și de asemenea, proaspetelor mamici. Văzând foarte multe femei ce se confruntă cu aceeași problemă, am creat programul cu speranța că împreună vom reuși să fim mai active și să transformăm perioada de sarcină în cea mai frumoasă experiență. În acest program nu este vorba doar despre înot, pași de bază, pilates, yoga, sau alte tipuri de antrenamente, ci despre Body And Mind Revolution: înainte, în timpul și după sarcină”, spune Diana Știrbu.
Programul se lansează după Paște, pe 24 aprilie, iar prima grupă va începe pe 24 aprilie 2017 și se va încheia pe 24 mai 2017. Mai multe informații despre antremanentele dedicate viitoarelor mămici, în cadrul programului Fit Mom in Action, pe https://dianastirbu.ro.