pentru abuz in serviciu impotriva lui Sorin Oprescu si solicita daune de peste 70 de milioane de euro Primariei Capitalei
Millennium Building Development, dezvoltatorul proiectului Cathedral Plaza, denunţă noul abuz săvârşit de către primarul Sorin Oprescu prin trimiterea “înştiinţării” prin care acesta somează Millennium Building Development să demareze procedurile de desfiinţare a clădirii situată pe strada General Berthelot nr. 11 – 15, din Bucureşti.
“Înştiinţarea” trimisă de Sorin Oprescu, dincolo de faptul că nu respectă dispoziţiile legii privind forma şi conţinutul actelor care pot fi emise de un primar si prin urmare nu produce niciun fel de efecte juridice, este hazardată şi nu are niciun temei real, întrucât:
· Toate contractele de concesiune sunt valabile şi nu există niciun motiv pentru rezilierea lor;
· Terenul pe care s-a construit clădirea este în proporţie de peste 90% în proprietatea privată a investitorului, doar 186 de metri pătraţi fiind în proprietatea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti si concesionati legal investitorului;
· Construcţia s-a făcut în baza unei autorizaţii emisă de Primarul Sectorului 1, în baza planului de urbanism general şi a mai multor planuri de urbanism zonal, documente adoptate de către Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Autorizaţia de construcţie a fost valabilă pe toată durata lucrărilor şi şi-a încetat efectele înainte de anularea ei, prin finalizarea lucrărilor. Prin urmare, anularea autorizaţiei este tardivă şi fără efect, construcţia fiind recepţionată şi intabulată conform legii. Construcţia a respectat toate regulamentele urbanistice în vigoare, s-a încadrat şi se încadrează în condiţiile urbanistice.
Primarul General nu este la primul abuz săvârşit împotriva investitorului Millennium Building Development, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 constatând deja că actele prin care s-a încercat, în anul 2009, oprirea lucrărilor de construcţie au fost emise cu încălcarea legii.
Gestul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, arată dispreţul acestuia pentru dreptul la proprietate privată, drept garantat de Constituţie. Domnia sa ştie foarte bine că “înştiinţarea” de demolare este un act nelegal, abuziv şi care nu poate avea efectul dorit de emitent. Demolarea construcţiei este în afara oricărei discuţii în absenţa unei decizii judecătoreşti.
Prin urmare, Millennium Building Development va ataca în instanţă această “înştiinţare” prin toate mijloacele legale.
În plus, Millennium Building Development va depune plângere penală împotriva primarului general, pentru abuz în serviciu şi va solicita municipalităţii, pentru actele abuzive ale primarului, daune în valoare de 70 de milioane de euro, sumă care reprezintă despăgubirea pentru cazul în care tranzacţia încheiată de investitor cu privire la construcţie nu va putea fi finalizată până la sfârşitul acestui an din cauza şicanelor făcute de primarul general. La această sumă se vor adăuga taxele şi impozitele plătite la bugetul local şi de stat, costurile pentru conservarea Cathedral Plaza şi alte sume pentru acoperirea integrală a prejudiciilor suferite.
Primarul General demonstrează încă o dată lipsa de responsabilitate în faţa propriilor cetăţeni care vor suporta din buzunarul lor proastele decizii ale celor care îi reprezintă. Sorin Oprescu hărţuieşte un investitor care a dezvoltat proiecte imobiliare de peste o jumătate de milliard de euro în Bucureşti, iar acţiunile sale sunt percepute ca un semnal negativ de către investitorii străini.
Proiectul Cathedral Plaza a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane, planurile iniţiale ale companiei schimbându-se în urma negocierilor cu Arhiepiscopia Romano Catolică, care a preferat o dezvoltare pe verticală în locul uneia pe orizontală, cu un grad de ocupare al terenului mai mare. În mod cu totul surprinzător, după o serie de scrisori de susţinere adresate Ministrului Culturii de la acea vreme – Ion Caramitru-, ÎPS Arhiepiscopul Ioan Robu a schimbat discursul, pornind o adevărată cruciadă mediatică şi juridică împtriva dezvoltatorilor proiectului. Forma actuală a construcţiei Cathedral Plaza se datorează chiar arhiepiscopului, care a agreat şi chiar a lăudat soluţia arhitecturală aleasă în urma solicitărilor sale imperative.