Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dezvoltare durabilă, diversitate, inovaţie, rentabilitate şi optimism – strategia MINI pentru viitor

Classic Mini and MINI John Cooper Works GP

Strategia MINI cu orizont de timp 2030-2050 pentru o dezvoltare durabilă, inovativă, cu accent pe electrificare şi digitalizare, sustenabilitate şi respect pentru planetă şi oameni. Gama de modele se extinde pe direcţia electrificării, dar şi cu noi modele, atât în clasa mică, dar şi compactă.

Gândirea şi creativitate fără limite, privirea provocărilor drept oportunităţi, luarea în considerare deschisă şi neconvenţională a dorinţelor şi nevoilor indivizilor – toate aceste faţete sunt ferm ancorate în tradiţia mărcii MINI. Acum, MINI trasează cursul viitorului pe platforma acestei gândiri sigure de sine.

Classic Mini and MINI John Cooper Works GP
Classic Mini and MINI John Cooper Works GP

Aceasta presupune ca MINI să preia provocările actuale în domeniile mobilităţii, economiei energetice şi protecţiei climei şi să le răspunde cu soluţii independente pentru plăcerea condusului de mâine, care este atât de tipică mărcii. Strategia dezvoltată pentru aceasta se bazează pe sloganul campaniei BIG LOVE.

Aceasta simbolizează angajamentul strâns al mărcii faţă de cerinţele naturale fundamentale ale planetei noastre, faţă de fiinţele umane în toată diversitatea lor, faţă de progresul tehnologic şi faţă de creşterea profitabilă ca producător de automobile premium.

Mini clasic a fost răspunsul ideal pentru problemele contemporane ale vermurilor sale. A fost dezvoltat în perioada crizei petrolului din Suez şi a fost în primul rând o maşină economică, care a adoptat o abordare creativă a spaţiului, a ocupat o suprafaţă minimă pe şosea şi a fost potrivit pentru locuri de parcare minuscule din centrele urbane.

Mini clasic avea o amprentă mică, dar oferea suficient spaţiu pentru patru persoane şi bagajele lor. Conceptul său revoluţionar de automobil a ajutat maşina de dimensiunei minuscule să-şi atingă statutul de maşină fără clasă, care s-a bucurat de o comunitate largă de entuziaşti pentru plăcerea condusului unică în întreaga lume. În ultimii 20 de ani, MINI modern a transferat aceste principii în segmentul premium al clasei mici.

Dezvoltarea durabilă, diversitatea socială, spiritul de inovaţie şi oportunitatea de a accesa noi grupuri-ţintă şi pieţe sunt, prin urmare, punctele forte elementare ale mărcii. MINI implementează aceste caracteristici pentru a face faţă provocărilor actuale din domeniul mobilităţii urbane şi adoptă o abordare încrezătoare.

O recunoaştere clară a dezvoltării durabile este exprimată printr-o reducere continuă a amprentei de CO2 pentru fiecare maşină pe întregul ciclu de viaţă al producţiei. Aceasta include lanţul de aprovizionare şi utilizarea exclusivă a energiei electrice verzi în producţie. Alţi factori care vor contribui vor fi electrificarea completă a gamei de modele până la începutul anilor 2030 şi o proporţie în creştere constantă a materialelor naturale şi reciclabile utilizate în automobile.

Responsabilitatea socială asumată de MINI înseamnă mult mai mult. Maşina fără clasă de altădată a devenit de mult automobilul ideal pentru o comunitate diversă. Bărbaţi şi femei, conducătorii MINI sunt individualităţi şi, în acelaşi timp, fac parte dintr-o comunitate mare care interpretează diversitatea ca pe o îmbogăţire pentru toată lumea.

Echipa care dezvoltă, produce şi vinde modele MINI este diversă. În calitate de producător de maşini premium care operează pe scena globală, MINI este dedicat diversităţii sociale şi sprijină iniţiativele care promovează toleranţa şi o societate deschisă. Măsura în care MINI se simte dedicată poftei pozitive de viaţă a oamenilor este demonstrată şi de un angajament suplimentar. MINI promovează soluţii prin acceleratorul URBAN-X care îmbunătăţesc viaţa acolo unde trăiesc majoritatea oamenilor: în oraşe.

MINI elaborează idei noi cu privire la proiectarea mobilităţii urbane în viitor. Alături de concepte inovatoare de automobile, cum ar fi MINI Vision Urbanaut, această abordare antreprenorială include dezvoltări de pionierat în domeniul serviciilor şi produselor digitale. În consecinţă, experienţa de utilizator asociată cu utilizarea sistemului de afişare şi control al MINI are o contribuţie majoră la plăcerea condusului atât de tipică mărcii.

Integrarea perfectă a smartphone-urilor dă posibilitatea clienţilor MINI să rămână pe deplin conectaţi la viaţa lor digitală în timp ce sunt în maşină. Mai mult, aplicaţia MINI se transformă într-o platformă comunitară care nu numai că aprofundează relaţia dintre conducător şi automobil, ci şi conectează fanii MINI între ei.

“MINI a fost întotdeauna răspunsul la provocări foarte speciale pentru mobilitatea individuală. Iar dorinţa de a regândi acest status quo defineşte marca până în prezent”, a comentat Bernd Körber, director MINI. “Alături de mobilitatea electrică, dezvoltarea de noi grupuri-ţintă şi pieţe de vânzare este un factor-cheie pentru viitorul MINI.” Începând din 2023, MINI prezintă o nouă generaţie de modele complet electrice. Două dintre modelele dezvoltate de la zero pentru mobilitate complet electrică sunt produse în China. Producţia locală oferă MINI oportunităţi optimizate ca furnizor de a participa mai mult decât înainte la creşterea dinamică a pieţei auto chineze. Din 2023, succesorul actualului MINI Countryman va fi construit la uzina BMW Group din Leipzig, propulsat de un sistem electrificat şi cu un motor termic. Toate celelalte modele MINI vor fi produse la uzina MINI din Oxford, care rămâne inima producţiei MINI. Regatul Unit va continua să fie casa mărcii MINI.

BIG LOVE PENTRU PLANETĂ.

STRATEGIA MINI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ CONSTANTĂ.

Oricine va alege MINI va opta întotdeauna pentru dezvoltare durabilă. Principiul de a obţine mai mult cu mai puţin face parte din tradiţia mărcii. În 1959, designerul modelului clasic Mini, Alec Issigonis, a arătat cât de eficientă şi durabilă poate fi o maşină dacă are o amprentă pe şosea cu o lungime de puţin peste trei metri, oferind în acelaşi timp transport pentru patru pasageri şi bagajele acestora de la de la A la B.

Principiul revoluţionar de design, cu motorul cu patru cilindri montat transversal în faţă şi roţile poziţionate în colţurile maşinii, a avut ca rezultat şi caracteristici de condus excepţionale prin dinamică şi agilitate, totul cu un consum redus de combustibil.

Ca marcă a BMW Group, MINI este dedicată şi obiectivelor strategice de dezvoltare durabilă ale companiei. În 2020, BMW Group şi-a dezvoltat propria agendă, care a fost chiar mai ambiţioasă decât obiectivul Acordului de Climă de la Paris din 2015, de a limita încălzirea globală la mai puţin de două grade Celsius.

Prin urmare, compania este pregătită să îndeplinească cerinţele programului “Fit for 55” al Uniunii Europene, care prevede reducerea emisiilor de CO2 ale flotelor de maşini noi cu 55% începând cu 2030. Contribuţia MINI include electrificarea consecventă a gamei de modele. Încă de la începutul anilor 2030, MINI va fi un brand complet electric.

Reducere constantă a CO2 pe întreg lanţul de valori

Pentru a atinge acest obiectiv, amprenta CO2 va fi redusă în mod constant pe întreg lanţul de valori, inclusiv producţia şi lanţul de aprovizionare din amonte. Până în 2030, BMW Group plănuieşte o reducere a emisiilor de CO2 per automobil în această zonă cu cel puţin 40% faţă de 2019.

Pe termen lung, BMW Group a definit obiectivul de a stabili un model de afaceri neutru din punct de vedere climatic pe parcursul întreg lanţ de valori până în anul 2050.

Standardele obligatorii de mediu asigură că emisiile de CO2 din cadrul lanţului de aprovizionare vor fi reduse cu 20% până în anul 2030. Numai faptul că furnizorii implicaţi în producţia de celule de baterii pentru automobilele cu sistem de propulsie electric utilizează exclusiv energie electrică verde înseamnă că, în următorii 10 ani, emisiile de CO2 eliberate în atmosferă vor fi mai mici cu aproximativ 10 milioane de tone.

MINI utilizează sisteme de stocare a energiei relativ mici pentru proiectarea bateriilor de înaltă tensiune. Acestea asigură o autonomie adecvată pentru mobilitatea urbană, fără a afecta în acelaşi timp consumul de energie electrică şi agilitatea automobilelor prin masa excesiv de mare. Achiziţiile transparente monitorizate de BMW Group asigură că materiile prime necesare pentru construcţia bateriilor de înaltă tensiune sunt conforme cu standardele de mediu şi sociale.

Bateriile de înaltă tensiune dezvoltate pentru modelele MINI alimentate electric asigură o durată lungă de viaţă. După folosirea lor în maşină, pot fi folosite şi în sisteme de depozitare staţionare pentru clădiri şi pe o perioadă foarte lungă. Unităţile de depozitare trebuie să fie reciclate numai după ce această reutilizare şi utilizarea secundară s-au încheiat. În prezent, mai mult de 90% din materiile prime utilizate în baterii pot fi reciclate.

Tot după anul 2030, se preconizează o reducere a emisiilor de CO2 cu 80% în producţia fiecărui automobil. Aceasta înseamnă că standardele de dezvoltare durabilă atinse deja în uzinele BMW Group până în prezent vor fi din nou intensificate.

În prezent, fiecare MINI este deja fabricat cu o amprentă neutră din punct de vedere al carbonului. Utilizarea energiei electrice 100% verde la uzina MINI din Oxford contribuie semnficativ la acest lucru. O parte din această energie electrică este generată la faţa locului. Unul dintre cele mai mari sisteme de generare fotovoltaică din Regatul Unit a fost instalat pe acoperişul unităţilor de producţie.

Aproximativ 11.500 de celule solare, cu o putere de aproximativ 3 MW, generează electricitate din energia solară şi, prin urmare, economisesc circa 1.500 de tone de CO2 în fiecare an. De asemenea, 18 camioane operate cu GNL sunt utilizate la Oxford.

Acestea sunt alimentate cu gaz natural lichid organic şi, prin urmare, contribuie la reducerea suplimentară a CO2 în procesul de producţie. Succesorul actualului MINI Countryman va fi produs la uzina BMW Group din Leipzig începând cu 2023, iar turbinele eoliene aflate aici generează energie electrică verde pentru producţia de automobile.

Până în 2030, se preconizează o reducere cu cel puţin jumătate a emisiilor de CO2 faţă de 2019 pentru fiecare automobil şi fiecare kilometru parcurs. Aici, un rol-cheie îl joacă şi electrificarea sistemului de propulsie. Într-un stadiu incipient, MINI a preluat o funcţie de pionierat în dezvoltarea mobilităţii premium fără emisii locale.

Testele pe teren lansate cu o flotă de testare de 600 de automobile MINI E în 2009 au oferit concluzii importante despre utilizarea unui motor complet electric în condiţii practice de lucru reale în traficul urban de zi cu zi.

În gama sa de produce, marca are deja două modele, MINI Cooper SE Countryman ALL4 (plug-in hybrid) şi MINI Cooper SE (complet electric), care permit plăcerea condusului fără emisii locale. Dacă bateria de înaltă tensiune a MINI Cooper SE este încărcată cu energie din mixul de electricitate convenţional al UE, amprenta de CO2 este redusă cu aproximativ 36% în comparaţie cu un automobil MINI Hatch 3 uşi similar, alimentată de un motor pe benzină. Dacă energia electrică este utilizată numai din surse regenerabile, reducerea este chiar de până la 70%.

Totodată, MINI Cooper SE Countryman ALL4 şi MINI Cooper SE reprezintă 15% din totalul vânzărilor globale ale MINI. Se preconizează că această proporţie va creşte la 50% până în 2027. La începutul anilor 2030, MINI va avea în gama sa doar modele alimentate integral electric.

Materiale inovatoare, utilizare mai mare a materiilor prime secundare

Inginerii de la MINI găsesc mereu noi modalităţi de a oferi protecţie maximă pentru resursele naturale în selecţia lor de materii prime. De exemplu, proporţia de materii prime secundare (reciclate) utilizate în fiecare automobil este crescută treptat semnificativ în acest scop.

În comparaţie cu materialele primare, această abordare permite încă o dată o reducere substanţială a emisiilor de CO2 în producţie. O proporţie tot mai mare de aluminiu secundar este o altă măsură care va fi utilizată în viitor.

De asemenea, materialele reciclate vor fi folosite în zone precum tapiţeria plafonului şi pentru materialele de tapiţerie, scaune, covoraşe. În viitor, în locul pielii vor fi folosite materiale din fibre naturale şi materiale plastice obţinute din sticle PET reciclate. Plasele de pescuit reciclate vor forma materiile prime pentru covoraşe.

Potenţialul materialelor regenerabile este utilizat în mod deosebit de cuprinzător la studiul MINI Vision Urbanaut. Întregul interior este lipsit de piele şi crom. În schimb, pentru volan şi pe secţiuni ale podelei se folosesc materiale naturale precum pluta şi se utilizează şi huse detaşabile din material textil tricotat. Acest lucru creează o ambianţă plăcută într-un mod natural.

Dezvoltare durabilă pe măsură şi cu consistenţă maximă: MINI STRIP

MINI STRIP a fost prezentat recent ca un exemplu neconvenţional atât de tipic pentru MINI, demonstrând modul în care gândirea creativă poate deschide calea către mai multă dezvoltare durabilă. Acest model special personalizat a fost creat într-o colaborare între MINI şi designerul de modă britanic Paul Smith.

Unicatul personalizat a fost proiectat pe baza unui MINI Cooper SE care încorporează temele “Simplitate, Transparenţă, Dezvoltare durabilă”. După cum sugerează şi numele maşinii, acest automobil a fost redus la esenţa sa structurală. În cele din urmă, au fost folosite doar acele elemente pe care Paul Smith le-a considerat ca fiind absolut esenţiale.

Acest accent constant pe dezvoltare durabilă a dus la caracteristici precum un interior redus radical, unde panoul de instrumente convenţional, în patru părţi, este înlocuit cu o componentă mare, semitransparentă, cu aspect de sticlă fumurie, iar smartphone-ul clientului preia funcţia de instrument central.

Panourile netratate şi materialele reciclate de la o imprimantă 3D reprezintă caracteristica dominantă în exterior. Şuruburile vizibile de pe componentele montate indică faptul că piesele individuale pot fi uşor demontate şi introduse înapoi în ciclul materiilor prime la sfârşitul ciclului de viaţă al automobilului.

Sprijin pentru iniţiative care aduc beneficii dezvoltării durabile

MINI desfăşoară un număr mare de activităţi dincolo de limitele producţiei de maşini, care au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi dezvoltarea durabilă în mediul urban. Aceste măsuri includ, de exemplu, cooperarea “Tiny Forest” dintre MINI şi organizaţia non-profit Earthwatch Europe din Regatul Unit.

Aşa cum un spaţiu mic din MINI este utilizat foarte eficient, MINI sprijină ca iniţiativa “Tiny Forest” să fie implementată de către conservatorii mediului. Alături de uzina britanică de presare a caroseriilor din Swindon, MINI a comandat plantarea a aproximativ 600 de copaci foarte aproape unul de altul, cărora li se va permite să crească într-un mod complet natural. Această iniţiativă captează CO2 suplimentar şi creează un habitat pentru mai mult de 500 de specii de animale şi plante. O altă “Tiny Forest” este planificată să apară în 2022 la uzina MINI din Oxford.

Iniţiativele locale sunt prezentate şi pe platforma MINI VOICES. Acestea au potenţialul de a schimba lumea. Un exemplu în acest sens este oferit de arhitectul Clarisse Merlet prezentat de MINI Franţa. Ea a dezvoltat o metodă de obţinere a materialelor de construcţie ecologice din îmbrăcămintea care nu poate fi recuperată.

Compania ei start-up FabBRICK din Paris produce cărămizi din deşeuri textile reciclate. Compania start-up elveţiană Umami, prezentă şi ea pe MINI VOICES, produce microgreens, care sunt cultivate într-un sistem acvaponic (combinaţie de acvacultură şi hidroponie). Plantele hrănitoare formează o circulaţie în buclă închisă împreună cu peştii şi creveţii de apă dulce. Sunt cultivate aici fără îngrăşăminte artificiale. Microgreens de la compania start-up sunt furnizate restaurantelor prestigioase din Zürich.

BIG LOVE PENTRU OAMENI.

ANGAJAMENTUL MINI PENTRU DIVERSITATE ŞI RESPONSABILITATE SOCIALĂ.

MINI promovează diversitatea – în interiorul şi în afara organizaţiei MINI

În calitate de companie internaţională, comunitatea şi responsabilitatea socială sunt o prioritate majoră la MINI. Aceasta include şi un angajament clar definit faţă de diversitate în cadrul companiei. “Toţi suntem diferiţi, dar mai bine împreună” – angajaţii MINI din întreaga lume cooperează cu succes în conformitate cu acest motto.

MINI percepe diversitatea ca pe un punct forte. Compania este convinsă că echipele diverse sunt mai creative şi mai inovatoare. Prin urmare, ele sunt un factor-cheie pentru succesul în competiţia pentru noi pieţe, clienţi şi talente noi calificate.

Abordarea a fost ferm ancorată în ADN-ul MINI încă de la înfiinţarea sa în 1959. Designerul modelului clasic Mini, Alec Issigonis, s-a născut în Turcia în 1906 ca fiu al unei mame originare din Bavaria şi al unui tată britanic de origine greacă.

Cultură corporate deschisă, lipsită de prejudecăţi şi respectuoasă

MINI – bazându-se pe strategia de diversitate a BMW Group – a înfiinţat Programul MINI Diversity pentru a continua să consolideze gradul de conştientizare pentru toate dimensiunile diversităţii în cadrul companiei şi pentru a exercita un impact pozitiv asupra culturii corporate.

La MINI, aceasta înseamnă să trăieşti şi să promovezi o cultură corporate, în care toţi angajaţii sunt trataţi cu egală valoare şi respect, indiferent de originea, identitatea, vârsta, orientarea sexuală şi dacă au sau nu vreo dizabilitate. Este vorba despre crearea unui mediu de lucru optim într-o cultură corporate deschisă şi respectuoasă, care este complet lipsită de prejudecăţi.

MINI a fost întotdeauna un brand care reuneşte oameni diferiţi. Acest lucru este demonstrat şi în motto-ul susţinut de producătorul global de automobile premium în călătoria sa către un viitor incluziv: “Toţi suntem diferiţi, dar mai bine împreună”. Compania creşte gradul de conştientizare a angajaţilor şi a directorilor săi cu privire la subiectele asociate cu diversitatea prin sesiuni de instruire, prezentări şi formate de dialog.

Mediul de lucru zilnic de la MINI are o lungă experienţă de a demonstra progrese pentru egalitate absolută în structura personalului pentru departamente, responsabilităţi şi poziţii de conducere de toate tipurile. Astăzi, în totalul forţei de muncă care lucrează la MINI sunt deja mai multe femei decât bărbaţi.

Compania şi-a definit ţinte în raport cu proporţia de femei pentru promovarea durabilă a femeilor în funcţiile de conducere. Pentru a atinge aceste obiective, MINI a analizat cu atenţie măsurile şi programele existente şi le-a optimizat strategic.

Acestea includ noi formate de promovare strategică a managerilor juniori de sex feminin şi posibilitatea de a organiza funcţii de management cu două persoane în conducere comună. Mai mult, MINI asigură o proporţie ridicată de femei în programele de promovare pentru juniori şi se angajează să asigure o revenire fără probleme la muncă după concediul pentru creşterea copilului.

Experimentaţi plăcerea condusului: MINI Safety Training pentru persoane cu dizabilităţi

În afara structurii organizaţionale a companiei, MINI se angajează în deschidere şi diversitate. Acum, ca parte a acestui angajament, programul BMW & MINI Driving Experience include un curs de instruire în materie de siguranţă pentru persoanele cu dizabilităţi, ceea ce sporeşte plăcerea condusului pentru ei.

Pentru a atinge acest obiectiv, automobilele de antrenament sunt transformate astfel încât să aibă comenzi manuale. Aceasta înseamnă că ambele mâini pot rămâne întotdeauna pe volan. Un inel suplimentar de pe volan este folosit pentru a accelera. O pârghie de frână specială este configurată direct alături. Aceste conversii permit automobilelor precum MINI John Cooper Works de 170 kW/231 CP să fie conduse cu încredere şi cu entuziasm sportiv la locul de antrenament după ceva pregătire.

BIG LOVE PENTRU PROGRES.

DIGITALIZARE ŞI INOVAŢII PENTRU PLĂCEREA CONDUSULUI TIPICĂ MINI.

Provocările globale, cum ar fi schimbările climatice şi urbanizarea, oferă MINI un impuls pentru a promova inovaţiile. Acestea îmbunătăţesc experienţa clienţilor şi generează impacturi pozitive pentru societate şi mediu. MINI este dedicat progresului nu doar prin tehnologia inovatoare a automobilelor, ci şi prin activităţi în zona vieţii comunitare la nivel social.

Aici, accentul se pune pe conceptele de automobile pentru mobilitatea urbană, tehnologiile pentru mai multă dezvoltare durabilă, serviciile digitale şi iniţiativele care îmbogăţesc viaţa în oraşe cu un nou impuls.

Electrificarea consecventă a gamei de modele joacă un rol-cheie în trasformarea viitoare către o mai mare dezvoltare durabilă. Al doilea domeniu-cheie al viitorului este digitalizarea. MINI cooperează cu experţi de la Critical TechWorks din Lisabona pentru a dezvolta servicii şi produse digitale pentru toate pieţele, cu obiectivul de a promova în mod continuu schimbarea şi îmbunătăţirea mobilităţii urbane.

Integrarea smartphone-ului şi aplicaţia MINI: plăcerea condusului şi stilul de viaţă digital combinate

Pentru a alinia experienţa mobilităţii cu cerinţele grupurilor-ţintă contemporane şi pentru a defini tendinţele pentru plăcerea condusului în viitor, MINI lucrează la dezvoltări de pionierat în domeniul serviciilor şi produselor digitale.

Mobilitatea urbană este din ce în ce mai mult transformată într-o componentă integrată a stilului de viaţă digital al clientului. Acesta este motivul pentru care experienţa de utilizator asociată cu utilizarea sistemului de afişare şi control în MINI aduce o contribuţie majoră la plăcerea condusului atât de tipică mărcii. Integrarea perfectă a smartphone-urilor lor le permite clienţilor MINI să rămână conectaţi pe deplin cu universul lor digital de viaţă în automobil.

Aplicaţia MINI este oferită pentru sistemele de operare iOS şi Android şi poate fi descărcată gratuit de către utilizatori din Apple App Store sau din Google Play Store. Aplicaţia oferă informaţii continue despre starea automobilului, funcţii opţionale de la distanţă, cum ar fi blocarea şi deblocarea uşilor şi contactul direct cu partenerul de service MINI al conducătorului.

Cele mai recente funcţii includ o planificare mai transparentă a traseului prin Trip Detail Enhancement. După selectarea destinaţiei, dacă utilizatorii apasă pe “Display Route” (afişare traseu), aceştia pot vedea situaţia traficului pe traseul planificat, distanţa şi timpul de condus direct în aplicaţia MINI. Funcţia Fuel Prices (preţurile la combustibil) permite utilizatorilor să caute staţii de alimentare şi să compare cu uşurinţă preţurile la combustibil fără a fi nevoie să deschidă o altă aplicaţie.

Aplicaţia MINI include Explore MINI Tab care oferă continuu conţinut editorial relevant şi interesant despre produsele, serviciile şi valorile mărcii MINI, iniţial în Germania, Austria şi Regatul Unit. Acest conţinut poate fi partajat cu alţi utilizatori.

De asemenea, MINI defineşte repere în domeniul mobilităţii sharing. Aplicaţia MINI Sharing este uşor de accesat folosind un link în aplicaţia MINI şi le permite membrilor familiei şi prietenilor să îşi emită invitaţii unul altuia, cu condiţia să aibă aplicaţia.

Dacă un prieten doreşte să folosească automobilul pentru o anumită perioadă de timp, poate folosi aplicaţia pentru a trimite o solicitare proprietarului. Aceasta este afişată apoi în funcţia de calendar a noii aplicaţii MINI Sharing, iar proprietarul poate confirma şi gestiona solicitarea acolo. După ce a fost acordată aprobarea, automobilul poate fi deblocat, pornit şi blocat folosind smartphone-ul.

Tehnologie digitală pentru o platformă comunitară şi pentru personalizarea tipică MINI

Mai mult, MINI foloseşte oportunităţile oferite de digitalizare pentru a îmbunătăţi activităţile comunităţii tipice mărcii. Fanii MINI din întreaga lume fac schimb de opinii pe larg între ei, într-un dialog care se extinde adesea dincolo de modele, segmente de automobile şi graniţe naţionale. În acelaşi timp, ei sunt deschişi şi către tehnologia digitală şi o folosesc pentru o comunicare plină de viaţă între ei.

MINI adaptează serviciile digitale pe care le dezvoltă îndeaproape la interesele acestor grupuri-ţintă. Etapa viitoare de extindere a aplicaţiei MINI se transformă într-o platformă comunitară. Utilizatorii pot profita de serviciile MINI în acest ecosistem digital şi, în acelaşi timp, pot lua legătura între ei. Aplicaţia MINI va fi transformată într-o platformă digitală care aprofundează relaţia dintre conducător şi automobil şi întăreşte comunitatea de fani MINI.

Noi oportunităţi tipice pentru MINI sunt create în mod continuu în domeniul personalizării ca urmare a digitalizării. La următoarea generaţie de modele MINI, panoul de instrumente va avea suprafeţe care care pot fi adaptate de către client pentru a se potrivi cerinţelor acestuia folosind sistemul de control al automobilului.

Prin proiecţie, pe aceste suprafeţe pot fi create diverse culori şi modele. Acest lucru permite fiecărui conducător să-şi creeze propriul interior personal – pentru a se potrivi stilului său individual, deoarece îl poate revigora oricând doreşte.

Dezvoltarea de noi impulsuri prin cooperarea cu companii start-up

Acceleratorul de start-up MINI URBAN-X lucrează cu companii start-up din 2016. Aceste companii îşi propun să-şi folosească inovaţiile pentru a face viaţa în oraşe mai bună, mai plăcută, mai convenabilă, mai durabilă sau pur şi simplu o experienţă îmbunătăţită. De la începutul acestui proiect, peste 70 de companii start-up din diferite ţări au trecut deja prin programul de accelerare.

Fondatorii companiilor start-up selectate sunt sprijiniţi în dezvoltarea suplimentară a modelului lor de afaceri printr-un schimb creativ cu designerii, inginerii şi dezvoltatorii de la MINI. Inovaţiile aduse în cursul acestui proces se referă la unele dintre cele mai urgente provocări urbane, de la tehnologia şi infrastructura de construcţie, trecând prin mobilitate şi furnizarea de energie, până la sănătatea publică şi serviciile pentru cetăţeni.

BIG LOVE PENTRU MARCĂ.

GAMA DE MODELE MINI, PRODUCŢIA ŞI PREZENŢA PE PIAŢĂ CU ALENIERE CLARĂ PE CREŞTERE PROFITABILĂ.

Realinierea gamei de modele, extinderea capacităţilor de producţie şi cucerirea de noi grupuri-ţintă şi pieţe sunt punctul central al strategiei care permite mărcii MINI să creeze factorii care contribuie la creşterea profitabilă ca producător global de automobile premium. Strategia va da putere MINI să se dezvolte într-un brand care contribuie din ce în ce mai mult la profitabilitatea durabilă a BMW Group.

MINI se concentrează constant pe segmentele de automobile, tehnologiile de transmisie şi serviciile viitorului. Se pune un accent deosebit pe mobilitatea electrică, pe angajamentul sporit în segmente crossover şi segmentul compact premium şi pe consolidarea poziţiei pe piaţa din China.\

În acest demers, MINI este dedicat capacităţii ferm încorporate în tradiţia mărcii de a regândi conceptele existente, de a pune sub semnul întrebării fiecare status quo şi de a profita de provocări ca o oportunitate.

În urmă cu şase decenii, modelul clasic Mini a reuşit să impresioneze grupuri-ţintă diverse prin plăcerea condusului şi utilizarea creativă a spaţiului într-o varietate de moduri diferite. Spectrul de evoluţii a variat de la Mini Van, cu capacităţi de încărcare extinse, până la versiunile exclusive Wolseley Hornet şi Riley Elf.

În plus, la doar aproximativ un an de la debutul modelului revoluţionar de clasă mică, Mini Cooper era deja pe scenă – baza pentru plăcere sporită a condusului pe şosea şi succesul ulterior în motorsport.

Încă o dată, după relansarea mărcii şi începerea vânzărilor pentru versiunea MINI modernă în urmă cu 20 de ani, atributele tipice ale noului automobil compact premium au fost transferate curând către alte modele. Gama actuală de modele din clasa mică cuprinde modelele MINI Hatch 3 uşi, MINI Hatch 5 uşi şi MINI Cabrio.

Mai mult, MINI a reuşit să pătrundă în segmentul compact premium. Aici este locul în care MINI Clubman cu şase uşi, în egală măsură practic şi extravagant, şi MINI Countryman, ca modele versatil robust în stilul popular de crossover, oferă sentimentul go-kart tipic mărcii, astfel încât să poată fi experimentat şi dincolo de mobilitatea urbană.

În plus, conştientizarea comunităţii MINI faţă de stilul individual este, de asemenea, luată în considerare acum şi în viitor, cu ediţii atractive şi serii limitate exclusive.

Subbrandul John Cooper Works a fost integrat acum sub umbrela MINI şi este reprezentat cu două modele extrem de sportive atât în clasa mică, cât şi în cea compactă. MINI John Cooper Works GP, produs într-o serie mică, întruchipează în mod special pasiunea intensă pentru motorsport, fiind propulsat de motorul turbo cu patru cilindri ce dezvoltă 225 kW/306 CP.

Electrificare constantă, plăcea condusului tipică MINI

În paralel cu aceasta, senzaţia caracteristică MINI îmbogăţeşte lumea mobilităţii electrice. În acest sens, traseul este netezit de un model plug-in hybrid bazat pe MINI Countryman. În 2019, MINI Cooper SE Countryman ALL4 a reprezentat o cotă de 5% din vânzările totale ale mărcii pentru automobile cu propulsie electrificată.

Doar câteva luni mai târziu şi după lansarea MINI Cooper SE complet electric, această cotă s-a dublat la 10% din toate înmatriculările de automobile noi ale mărcii. În prima jumătate a anului 2021, proporţia modelelor electrificate în totalul vânzărilor globale ale mărcii premium britanice ajunsese deja la peste 15%.

În 2023, MINI va prezenta primul model al unei noi generaţii de automobile cu propulsie complet electrică. Viitorul portofoliu de bază de maşini electrice va include MINI Hatch 3 uşi şi un model crossover atât în clasa mică, cât şi în segmentul compact premium.

De asemenea, modelele de clasă mică ale mărcii şi un model crossover din segmentul compact premium oferă o variantă paralelă alimentată de motoare termice convenţionale. Maşinile cu motoare pe benzină şi diesel foarte eficiente vor continua să fie o soluţie ideală în viitor pentru grupurile-ţintă şi regiunile în care cerinţele de mobilitate nu sunt îndeplinite sau încă nu sunt îndeplinite complet cu sistemele de propulsie electrice.

MINI presupune că automobilele electrice vor reprezenta deja 50% din totalul vânzărilor globale ale MINI până în 2027. În 2025, va apărea pe piaţă ultimul model MINI nou alimentat cu un motor termic. La începutul anilor 2030, MINI va fi un brand complet electric.

Electrificarea constantă prezintă noi perspective şi pentru marca John Cooper Works. MINI lucrează intens la concepte pentru modelele John Cooper Works electrice. Acest brand a fost inspirat de o pasiune intensă pentru motorsport, iar obiectivul este de a transfera caracterul de performanţă către mobilitatea electrică. Această abordare va combina dezvoltarea durabilă şi sportivitatea extremă într-un mod unic.

Ofensivă de modele în segmentele crossover şi compact premium

O altă componentă a strategiei de creştere profitabilă este angajamentul sporit al MINI în clasa modelelor crossover. Acest lucru permite MINI să combine plăcerea condusului atât de tipică mărcii în acest segment cu tehnologia durabilă a sistemului de propulsie.

Pentru a putea beneficia şi mai intens decât înainte de creşterea globală a clasei de automobile, MINI va oferi şi un model crossover în clasa mică, ce va fi disponibil doar cu propulsie complet electrică. În 2023 se va lansa în producţie succesorul actualului MINI Countryman, care are un succes deosebit în segmentul compact premium. Acesta va fi disponibil cu sistem de propulsie electrificat şi motor termic.

Astăzi, MINI realizează deja aproximativ 40% din vânzările globale de automobile cu modele pentru segmentul compact premium. Succesorul actualului MINI Countryman este orientat spre utilizarea extinsă a acestui potenţial. Mai mult, MINI lucrează la dezvoltarea unui nou concept de automobil pentru segmentul compact premium. Acest lucru va îndeplini dorinţele multor clienţi pentru spaţiu şi confort şi versatilitate sporită.

O serie de soluţii creative în acest domeniu a fost prezentată prin MINI Vision Urbanaut. Automobilul oferă o viziune deosebit de fascinantă, cu interiorul său deosebit de durabil, susţinând utilizări şi selecţie versatile ale materialelor şi funcţionalitatea. Studiul transferă principiul tipic MINI al utilizării creative a spaţiului în viitorul mobilităţii urbane. Prin urmare, acest concept de automobil îndeplineşte pretenţia de a include plăcerea maximă a condusului, spaţiul disponibil şi individualitatea tipice MINI pe cea mai mică amprentă de drum în mediul competitiv.

Noi locaţii de producţie, angajament consolidat în China

Cea mai mare piaţă auto din lume, China, continuă să cunoască o creştere dinamică, iar importanţa sa pentru MINI va creşte semnificativ în viitor. În prezent, aproximativ 10% din toate automobilele noi produse de marcă sunt livrate clienţilor din China. Pentru a participa la dezvoltarea pozitivă a pieţei din China şi pentru a avea capacitatea de a vinde un număr semnificativ mai mare de maşini, MINI va trece în curând de la statutul de marcă de import la o marcă de automobile produsă local.

Din 2023, noile modele de clasă mică dezvoltate pentru mobilitatea electrică vor fi produse în China. Producţia va fi localizată la noua fabrică de automobile din estul Chinei. MINI va folosi maşinile produse acolo pentru a satisface cererea din ce în ce mai mare din China şi din alte pieţe globale pentru plăcere a condusului fără emisii locale.

Cooperarea cu partenerul chinez se bazează pe un principiu clar definit: producţia urmează piaţa. MINI va putea deservi piaţa auto chineză în creştere cu maşini produse la nivel local şi, în acelaşi timp, va menţine producţia stabilă la alte unităţi de producţie.

Şi producţia următoarei generaţii MINI Countryman va fi lansată în 2023, iar maşina va fi construită la uzina BMW Group din Leipzig, devenind primul MINI Made in Germany. Toate celelalte modele MINI vor fi produse la uzina MINI din Oxford, care rămâne sufletul producţiei MINI. Regatul Unit va continua să fie casa mărcii MINI.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.