cu cetatenii organizat la Amsterdam
Ce rol ar trebui să joace UE în redresarea economică? Ce drepturi avem în calitate de cetățeni europeni și cum ne afectează aceste drepturi viața de zi cu zi? Ce fel de Europă își doresc cetățenii pentru viitor? Acestea sunt câteva dintre aspectele pe care vicepreședintele Comisiei Europene Viviane Reding le va discuta cu aproximativ 250 de cetățeni la 14 martie la Amsterdam, în cadrul celui de al 49-lea dialog cu cetățenii.
„Având în vedere că se apropie alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna mai, este mai important ca niciodată ca cetățenii să se implice și să aibă loc o discuție deschisă referitoare la Europa, la ceea ce înseamnă ea în prezent și ceea ce ar trebui să însemne în viitor”, a declarat doamna vicepreședinte Viviane Reding, comisarul european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Membru fondator aflat în inima UE și un punct de deschidere pentru partenerii comerciali ai Europei, Olanda are un destin european. Sunt extrem de nerăbdătoare să aud părerile cetățenilor olandezi și sper că Olanda, precum și cetățenii pe care îi voi întâlni vineri la Amsterdam vor continua să joace un rol activ în definirea viitorului Europei.”
În cadrul dialogului, cetățenii vor avea posibilitatea de a discuta cu doamna vicepreședinte Reding, de a pune întrebări și de a-și exprima opiniile și preocupările. Moderatoarea dialogului va fi jurnalista Caroline de Gruyter, din partea cotidianului NRC Handelsblad. La dialog va participa și domnul Eberhard Van der Laan, primarul orașului Amsterdam.
Cei care doresc să participe la acest dialog se pot înscrie pe pagina de internet www.europadialoog.nl/amsterdam.
Dialogul va avea loc la 14 martie, la 18.30 CET, la centrul de conferințe Rode Hoed (Keizergracht 102, Amsterdam), în Sala Oosterhuis, cea mai mare și mai veche „biserică ascunsă” păstrată până în zilele noastre în Olanda, datând din Secolul de Aur. Evenimentul poate fi vizionat în direct prin webstream, iar cetățenii din întreaga Europă pot participa de asemenea, pe Facebook și Twitter, folosind hashtag-ul #EUDeb8.
Jurnaliștii interesați pot participa la eveniment, precum și la conferința de presă ce va avea loc mai devreme în ziua respectivă. Pentru acreditare vă rugăm să contactați Biroul Reprezentanței Comisiei Europene în Olanda (a se vedea mai jos „Informații suplimentare”).
Context
Care sunt temele dialogurilor cu cetățenii?
În 2013, Comisia Europeană a lansat Anul European al Cetățenilor (IP/13/2). Pe tot parcursul anului 2013, și continuând în 2014, anul alegerilor pentru Parlamentul European, membrii Comisiei participă la dezbateri cu cetățenii din întreaga Europă pe tema așteptărilor acestora pentru viitor.
Până acum, în întreaga Uniune Europeană au avut loc 48 de dialoguri cu cetățenii, la care a participat, de fiecare dată, cel puțin un comisar european. În total, sunt planificate peste 50 de astfel de întâlniri (a se vedea anexa). Le puteți urmări pe internet, la adresa //ec.europa.eu/debate-future-europe/index_ro.htm.
În perioada premergătoare dialogului cu cetățenii la care va participa vicepreședintele Reding, Reprezentanța Comisiei Europene în Olanda a organizat o serie de evenimente similare în orașe din întreaga țară, precum Rotterdam, Wageningen, Groningen, Enschede și Eindhoven, cu scopul de a oferi unui număr cât mai mare de cetățeni posibilitatea de a-și exprima opiniile și preocupările.
Un sondaj Eurobarometru realizat recent arată că un cetățean olandez de rând consideră că are o legătură mai puțin strânsă cu Uniunea Europeană (35%) decât un cetățean european obișnuit. (46%). Cu toate acestea, peste jumătate dintre olandezi (61%) sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE, iar 58% dintre aceștia se consideră cetățeni europeni.
De ce organizează Comisia aceste dialoguri acum?
Pentru că Europa se află la o răscruce de drumuri. Lunile și anii care vor urma sunt decisivi pentru viitorul Uniunii Europene, deoarece există multe opinii divergente cu privire la direcția pe care ar trebui să o urmeze Uniunea. Prin urmare, este esențial ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se exprima în mod direct în cadrul acestei dezbateri. Procesul de integrare europeană trebuie să fie însoțit de un efort de consolidare a legitimității democratice a Uniunii. Așadar, acum este mai important ca niciodată să ascultăm opiniile cetățenilor.
Care va fi rezultatul dialogurilor cu cetățenii?
Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ajuta Comisia în elaborarea planurilor pentru o viitoare reformă a UE. Unul dintre obiectivele principale ale acestor dialoguri este pregătirea terenului în vederea alegerilor din 2014 pentru Parlamenul European.
La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat cel de al doilea Raport privind cetățenia UE, care prezintă 12 măsuri concrete noi pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii (IP/13/410 și MEMO/13/409). Raportul privind cetățenia UE reprezintă răspunsul Comisiei la o amplă consultare online lansată în mai 2012 (IP/12/461), precum și la întrebările și sugestiile formulate în cursul dialogurilor cu cetățenii pe tema drepturilor cetățenilor UE și a viitorului acestora.
ANNEX
1. The debate on Europe’s future continues…
Pagini Utile
-
Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt rugați să o contacteze pe dna Cecilia Thorfinn (+ 31 6 835 33 216).
-
Informații suplimentare privind dialogul cu cetățenii care va avea loc în Amsterdam
-
Dezbateri cu cetățenii privind viitorul Europei
-
Pagina de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisarul UE pentru justiție
-
Puteți urmări activitatea doamnei vicepreședinte pe Twitter: @ vivianeredingeu
-
Reprezentanța Comisiei Europene în Olanda pe Facebook și Twitter
-
Cetățenii europeni își spun punctul de vedere: Rezultatele consultării cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii