Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Detectivul Lilly Rush descopera noi dovezi ale crimelor in sezonul 5 al serialului “Cu sange rece”

in premiera din 30 ianuarie, numai la Diva Universal

În cel de al cincilea sezon al serialului Cu sânge rece – care va fi difuzat în premieră începând de joi, 30 ianuarie, cu două episoade de la orele 21:00 și 22:00, numai la Diva Unviersal – detectivul Lilly Rush (Kathryn Morris) redeschide dosare nerezolvate, vechi de câțiva ani. Lilly Rush este atrasă de provocarea de a interoga martorii unei crime vechi (ale căror vieţi s-au schimbat o dată cu trecerea anilor) şi de a folosi noile tehnologii pentru a găsi indicii noi în cazuri care pe vremuri erau considerate de nerezolvat. În acelaşi timp, este pregătită să înfrunte consecinţele: investigaţiile ei vor redeschide răni vechi şi ar putea să-i determine pe suspecţi să ucidă din nou. Dar Rush nu se lasă şi este decisă să se asigure că nicio victimă nu va fi uitată.

Când rămâne fără idei, îi cere ajutorul mentorului ei, Locotenentul John Stillman (John Finn), şi Detectivului Will Jeffries (Thom Barry), care lucrează de atâta timp în domeniu încât îi poate da detalii despre cazurile vechi. Din echipă mai fac parte: Detectivul Nick Vera (Jeremy Ratchford), un poliţist dur care este considerat cel mai priceput când vine vorba despre obţinerea unei mărturisiri; Detectivul Scotty Valens (Danny Pino), partenerul hotărât şi încrezător în forţele proprii al lui Rush; Detectivul Kat Miller (Tracie Thoms), o tânără poliţistă care lucra la Narcotice, care s-a alăturat echipei după ce a ajutat la rezolvarea unui caz din 1973 şi care e dornică să-şi dovedească valoarea.

În debutul celui de al cincilea sezon al serialului Cu sânge rece, când un bărbat condamnat în 1994 pentru uciderea unui copil se sinucide, apar noi dovezi în legătură cu el şi presupusul său complice (care acum este închis pe viaţă): cei doi par a fi victimele unui detectiv excesiv de zelos şi nu sunt vinovaţi. În alt episod, după ce descoperă o piesă de îmbrăcăminte împlicată într-o crimă din 1998 (o elevă de liceu de 15 ani, căreia i se dusese vestea că este uşuratică, este găsită moartă), echipa redeschide cazul. După această investigație, Lilly Rush redeschide cazul din 2006 al unei victime necunoscute, când rudele şi familia acesteia o identifică: fata era o adolescentă din comunitatea Amish, care a dispărut în Philadelphia.

Cu sânge rece îi are ca producători executivi pe Jerry Bruckheimer (seriile Comoara naţională, Piraţii din Caraibe, serialul Dispăruţi fără urme, CSI), Jonathan Littman (Dispăruţi fără urme, CSI, The Amazing Race), Meredith Stiehm (serialele Spitalul de urgenţă, Districtul, NYPD Blue – Viaţă de poliţist) şi Veena Sud (serialele Push, Nevada, The Real World). Stiehm este creatoarea serialului.

Nu uitați: primele două episoade ale serialului Cu sânge rece, sezonul 5, vor avea premiera joi, 30 ianuarie, de la orele 21:00 și 22:00. În fiecare joi, la aceleași ore, vor fi difuzate câte două episoade. Numai la Diva Universal!

Bucuresti, 08.01.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.