„Detectivul Gourmet: Crimă la patru stele” (The Gourmet Detective: A Healthy Place to Die, 2015) aduce un nou film în premieră la DIVA, pe 10 august, de la 21:00!
Henry Ross (Dylan Neal) și Maggie Price (Brooke Burns) revin la DIVA și aduc cu ei noi indicii, scandaluri romantice și conversații sincere în noul film al seriei difuzat în premieră în România.
În filmul “Crimă la patru stele”, Maggie este invitată de Henry la o convenție organizată la un resort cu spa.
Pentru că simte nevoia de o mică escapadă, Maggie acceptă invitația și îl însoțește pe Henry, care vrea să prezinte un nou preparat.
Prima seară le oferă celor doi prieteni și parteneri de investigație prilejul de a se apropia, chiar dacă nu în plan romantic, deoarece Henry observă un cadavru în piscină și vacanța devine o altă misiune pentru Maggie. Investigația este extrem de delicată, deoarece criminalul nu trebuie să se simtă încolțit.
Rivalitatea din bucătărie, o relație amoroasă abuzivă și un jurnalist curios sunt ingredientele principale ale filmului “Detectivul Gourmet: Crimă la patru stele”, ce ține publicul în suspans luni, 10 august, de la 21:00.