Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Despre strigoi, varcolaci, spirite la „Garantat 100%”

TVR1

Duminică, 22 ianuarie, ora 23.25, la TVR 1

Emisiunea Garantat 100% de duminică va fi una cu totul specială: Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu etnologul Laura Jiga Iliescu despre nivelul de autenticitate a tradiţiilor populare. Duminică, de la 23.25, Cătălin Ştefănescu promite o ediţie cu şi despre „strigoi, vârcolaci, pricolici, spirite, oameni lup…”

Doctor în filologie şi etnolog la Fundaţia Calea Victoriei, Laura Jiga Iliescu enumeră printre domeniile ei de interes: relaţiile între expresiile orale şi scrise ale culturii tradiţionale, religiozitate populară şi contemporană, basme şi cântece epice, etica şi deontologia cercetării de teren şi crearea documentelor de cultură orală. În prezent este cercetător principal gradul II în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română, Bucureşti. Din anul 2000, are o rubrică permanentă în Igloo, revistă de arhitectură şi cultură.

Momentele muzicale ale emisiunii vor fi susţinute de Valentina Mărgăraş şi Ionuţ Zamfirescu (muzică de cameră), dar şi de Petra Acker, Jimmy Cserkesz, Gabriel Balaşa (muzică tânără). Acompaniamentul la pian este asigurat de Puiu Pascu.

Despre Garantat 100%: Este una dintre cele mai longevive şi apreciate emisiuni culturale din România, Cătălin Ştefănescu reuşind din plin să aducă superlativele din cultură, dar şi din alte domenii, în casele telespectatorilor prin dezbateri cu personalităţi speciale din domenii precum filmul, teatrul, muzica, arta sau politica. Lista invitaţilor prezenţi în platoul Garantat 100%, de-a lungul timpului, cuprinde personalităţi de anvergura celebrei actriţe Vanessa Redgrave, a sopranei Sarah Brightman, a scriitorului-filosof Pascal Bruckner, a „guru-ului" branding-ului Wally Olins, a regizorului Andrei Şerban sau a coregrafului suedez Mats Ek, coordonatorul Cullberg Ballet etc.


Bucuresti, 20.01.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.