Marţi şi miercuri (12 şi 13 aprilie), ora 21.00, la TVR 1
De la sfârşitul lunii martie, în serile de marţi şi miercuri, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 pot urmări reportaje şi anchete incendiare sub genericul Cu ochii`n 4.
Marţi, de la ora 21.00, reporterii Roxana Toma şi Radu Puşcaş vor spune povestea unor români din vestul ţării care şi-au cumpărat case în Ungaria, lângă frontieră, dar muncesc în continuare în România.
„Nu ne vindem ţara – o deviză care în România mai are şi astăzi mulţi adepţi – nu e deloc valabilă şi la vecinii noştri din Ungaria. Sute de români din Satu-Mare sau Oradea şi-au cumpărat case în Ungaria, lângă frontieră, dar muncesc în continuare în România. Cu banii de pe un apartament poţi cumpăra o casă spaţioasă, cu teren şi livadă. Nu-i o afacere deloc rea, mai ales că ai gaz, curent, apă, canalizare, asfalt şi internet. Iar ca superofertă, primarii promit că vor înfiinţa linii de autobuz speciale pentru cei care merg la serviciu în România”, povestesc realizatorii reportajului „Cu casa-n spate” – Roxana Toma şi Radu Puşcaş.
Miercuri, tot de la 21.00, reporterul Cristina de Hillerin aduce în atenţia telespectatorilor un alt subiect – jafurile – în reportajul „Jafuri la minut”. În ultima perioadă numărul jafurilor a crescut exponenţial. Se vede cu ochiul liber, la ştirile din fiecare seară. Pe deasupra, jafurile devin din ce în ce mai rapide. Recordul actual – 10 secunde – nu se ştie câtă vreme va rezista pentru că infractorii sunt în permanenţă cu cel puţin un pas înaintea poliţiştilor şi a agenţilor de protecţie şi pază.
Deşi serile de marţi şi miercuri sunt destinate meciurilor din UEFA Champions League, din 22 martie, producătorii Dana Ştefănescu, Cristina Ţilică şi Tiberiu Ştefănescu prezintă reportajele şi anchetele TVR în fiecare săptămână, sub genericul Cu ochii`n 4, în zilele de marţi şi miercuri, de la ora 21.00, la TVR 1.