Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 13.00
Telespectatorii emisiunii Ora Regelui o vor cunoaşte sâmbătă pe Lidia Toher. Românca trăieşte în Marea Britanie de 24 de ani, iar casa ei este un templu dedicat României, deşi familia ei este în totalitate engleză. Şi tot în Marea Britanie trăiesc zeci de români care văd în Regele Mihai adevărata speranţă a viitorului României. Această ediţie a emisiunii Ora Regelui de la TVR 1 îi prezintă pe câţiva dintre ei.
Palatul Elisabeta a găzduit la sfârşitul acestui an cea de-a treia seară anuală dedicată Decoraţiei Regale Regele Mihai I pentru Loialitate. La eveniment au participat şaizeci de posesori ai medaliei, personalităţi din domeniul politic, educaţional, cultural, sportiv, artistic, diplomatic, din mediul economic şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cu acest prilej, Victor Rebengiuc a transmis un mesaj către români.
Decoraţiile regale sunt obiecte încărcate de istorie. De aceea, şi cel care le realizează trebuie să fie un om inspirat şi pasionat. Adrian Buga este artistul care, după 60 de ani, readuce la viaţă toate decoraţiile regale. Îl vom cunoaşte tot pe 15 decembrie, la Ora Regelui.
De la revenirea în ţară, în anul 1997, Majestatea Sa Regele Mihai I primeşte anual, în luna decembrie, corpul diplomatic acreditat la Bucureşti. Ca şi în alţi ani, decanul Corpului Diplomatic, Nunţiul Apostolic, a fost prezent şi a luat cuvântul, aducând salutul tuturor colegilor săi ambasadori.
Realizator: Bogdan Şerban Iancu
Producători: Camelia Csiki, Cristina Ţilică