Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Despre Regina Maria, la „Ora Regelui” de la TVR 1

TVR1

Emisiunea Ora Regelui se difuzează sâmbăta, de la ora 13.00, la TVR 1

Sâmbătă, 1 septembrie, la Ora Regelui de la TVR 1, realizatoarea Camelia Csiki aduce poveşti deosebite despre clasa specială în care a făcut liceul Majestatea Sa, relatate chiar de doi dintre foştii colegi de clasă ai Regelui Mihai. Tot în cea de-a şasea ediţie Ora Regelui, actorul Ion Caramitru, unul dintre susţinătorii Regelui, vorbeşte despre monarhie şi dezvăluie telespectatorilor ce a însemnat revenirea Regelui în ţară pentru el şi pentru milioane de români.

Ora Regelui a fost înregistrată la Castelul Bran, cu această ocazie realizatoarea Camelia Csiki purtând un costum popular din zona Branului, după modelul Reginei Maria. Când ajungea la Bran, bunica Regelui Mihai se îmbrăca în costumul popular românesc specific zonei pentru a le face pe ţărănci să fie mândre de tradiţia lor şi să se laude cu ea.

Tot la ediţia din 1 septembrie, Regele Mihai şi Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu fac portretele Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand. Iar academicienii Dan Berindei şi Constantin Bălăceanu-Stolnici vorbesc despre rolul diplomatic pe care l-a jucat Regina Maria.

În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR – realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Cristina Ţilică – apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi mai prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.

Despre Ora Regelui la TVR 1: Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti.

Bucuresti, 30.08.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.