Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 13.00
Realizatorul Bogdan Şerban Iancu propune telespectatorilor TVR 1, la cea de-a zecea ediţie Ora Regelui, un reportaj despre pasiunea pentru automobile a Regelui Mihai, filmat în 2010 la Aubonne, Elveţia. Reportajul Automobilul – o pasiune regală prezintă pasiunea de o viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I pentru automobilele militare cunoscute sub numele generic de Jeep-uri. Colecţia Regelui Mihai este una dintre cele mai valoroase din lume, toate maşinile fiind în totalitate recondiţionate chiar de către rege. Atât ediţia din 29 septembrie, cât şi ediţiile anterioare Ora Regelui pot fi urmărite şi online, pe www.tvrplus.ro.
Este cunoscut faptul că Regele Mihai este un colecţionar de maşini de război, celebru în întreaga lume. Pasiunea sa pentru automobile a început prin 1941, când un prieten i-a făcut cadou un Jeep adus de pe frontul rusesc. Între timp, Majestatea Sa a adunat o colecţie de astfel de maşini (şase în stare funcţională şi alte câteva în lucru), pe care le recondiţionează în totalitate cu propriile mâini. De-a lungul vremii, şi Regina i-a dat o mână de ajutor la reparaţii. Preţioasa colecţie se află în Elveţia, ţara „adoptivă” a familiei regale.
Tot la ediţia din 29 septembrie, telespectatorii vor face o vizită prin garajul de la Săvârşin, locul unde maşinile regelui s-au regăsit, fie doar şi în fotografii. În prezent, aici se află doar un Volvo istoric şi o trăsură. Pe pereţi, însă, fotografiate, pot fi văzute toate cele 40 de maşini care au aparţinut Regelui Mihai.
În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR – realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică – apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.