În emisiunea „Portret de secol” – joi, de la ora 20.00, la TVR 2 şi TVR HD
Joi, 24 noiembrie, de la ora 20.00, Cătălin Ştefănescu, alături de invitaţii săi, v-a pregătit o incursiune de-a lungul anilor 1975-1980 – într-o nouă ediţie a programului “Portret de secol” – cu imagini inedite din Arhiva Televiziunii Române.
Evenimentele majore care au marcat această perioadă sunt relatate şi comentate de invitaţii ediţiei: Oana Popescu, director Global Focus, Dan Petre, directorul Institutului Diplomatic Român, Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican şi fost Ministru al Afacerilor Externe şi prof. Univ. Dr. Ion Constantin, istoric.
Principalele evenimente ale perioadei 1975-1979 discutate în această ediţie sunt:
• Alegerea în Marea Britanie a primei femei în poziţia de preşedinte al Partidului Conservator (Margaret Thatcher, în 1975) – care devine, în 1979, prima femeie prim-ministru.
• Revoluţia Islamică din Iran – în 1979, sahul Mohamed Reza Pahlavi părăseşte puterea, iar Iranul devine Republică Islamică sub conducerea ayatolahului Khomeini.
• Maica Tereza primeşte, în 1979, premiul Nobel pentru Pace.
• În 1979, Armata Roşie intră în Afganistan
• În 1980, în Polonia încep marile greve de pe şantierele navale de la Gdansk. Apare sindicatul Liber Solidaritatea iar Lech Walesa devine simbolul luptei anticomuniste. Un an mai târziu, premierul polonez , colonelul Wojtec Jaruzelski , declară legea marţiala.