În societatea actuală marcată de o adevărată cultură a succesului, eșecul nu e „văzut cu ochi buni”. Cu toate acestea, el este omniprezent, strâns legat de viețile oamenilor, de la începutul până la sfârșitul lor. Eșuăm în afaceri, în dragoste, în relații interumane, iar experiența aceasta pot fi deseori dificil de gestionat. În Viața este grea, carte publicată de Editura Trei, Kieran Setiya analizează cele mai dure situații din existența umană – printre care eșecul și ratarea – și propune cititorilor utilizarea filosofiei ca un instrument eficace în confruntarea cu adversitățile.
Kieran Setiya nu ne îndeamnă „să gândim pozitiv”, nici nu ne încurajează să alergăm bezmetic în căutarea celei mai bune versiuni ale noastre. Perspectiva pe care o propune în Viața este grea e provocatoare și plină de prospețime.
Profesorul de filosofie la Massachusetts Institute of Technology realizează o analiză a modului cum ne raportăm azi la nereușită. „Eșecul este atât de fulminant, de multiform, de răspândit încât e imposibil de analizat în întreaga sa amploare. În sensul acesta, capitolul de față e sortit eșecului. El se concentrează asupra eșecului personal — eșecul de a duce la îndeplinire țeluri sau obiective importante pentru voi — și lasă deoparte eșecul moral și social. Eșecul personal este acela care prezintă un ridicat risc de a ne defini viața, de a ne transforma în niște ratați“, atrage atenția filosoful britanic. Dar cât de corect este să considerăm că oamenii pot fi ratați, că o existență, de la un capăt la celălalt, poate fi sinonimă cu eșecul?
Scurtă istorie a ideii de ratare
În Viața este grea, Kieran Setiya realizează o scurtă istorie a evoluției ideii de ratare. Aceasta a fost pusă în relație cu oamenii relativ recent, la mijlocul anilor 1800, în perioada Marii Crize Economice. Atunci a intrat în dicționarul englez cuvântul eșec „ca substantiv folosit pentru persoane. Faptul că nu sufereai un eșec pur și simplu, ci puteai să fii un eșec era consecința unor schimbări sociale și economice”. În secolul al 19-lea, în Statele Unite, unitatea de măsură pentru stima de sine era prosperitatea. La aceasta se adăuga capacitatea de a obține un credit. Citându-l pe istoricul Scott Sandage cu volumul „Born Losers”, filosoful britanic notează: „Un raport de credit aduna laolaltă moravurile, talentele, finanțele, performanțele anterioare și potențialul viitor al individului într-un unic verdict sumar. De primă mână sau de mâna a treia, alegând grâul de neghină, rapoartele de credit cuantificau identitatea în limbajul bunurilor de consum”. Mentalitatea nu este mult diferită nici astăzi, când respectul de sine este în continuare corelat cu valoarea de piață. Kieran Setiya face referire la studii sociologice care atestă că din 2015 speranța de viață în Statele Unite a scăzut, tendință observată mai ales la categoria populației albe, fără studii superioare. Aceștia au o probabilitate de moarte din cauza suicidului, a abuzului de alcool sau a supradozelor cu 40% mai mare decât populația de culoare. Conform sociologilor, faptul se explică prin credința lor „că munca asiduă aduce succesul, în refuzul de a admite piedicile sistemice și în deficitul de solidaritate socială. Cu alte cuvinte, explicația constă în faptul că oamenii aceștia se văd pe ei, și nu societatea, ca pe niște eșecuri”.
„O viață nu poate fi cu adevărat un succes, cum nu poate fi nici o desăvârșită ratare; ea poate fi doar trăită”
Practicăm în zilele noastre un „mod economic de gândire”, în majoritatea domeniilor vieții atrage atenția Kieran Setiya – contabilizăm prietenii pe rețelele sociale, concurăm pentru like-uri, iar relațiile au devenit bunuri comerciale. Și ne temem de eșec pentru că am ajuns să-l așezăm în relație cu viața însăși. „Vorbim de parcă o persoană ar putea fi un eșec — ca și cum eșecul este o identitate, nu un eveniment determinat”, observă filosoful britanic, care consideră că tendința aceasta trebuie combătută. Chiar dacă un proiect eșuează, viața oamenilor înseamnă cu mult mai mult decât o întreprindere oarecare. „O viață nu poate fi cu adevărat un succes, cum nu poate fi nici o desăvârșită ratare; ea poate fi doar trăită”, mai spune Kieran Setiya citându-l pe istoricul Joe Moran. Faptul că astăzi trăim o „tiranie a eșecului” se datorează faptului că ne privim viețile ca pe-un fir narativ, ce se îndreaptă (sau nu) spre un punct culminant de care depinde realizarea sau ratarea. „Din perspectiva vieții ca narațiune, o viață bună trebuie să alcătuiască o poveste liniară și coerentă, una pe care subiectul să și-o spună singur“. Această concepție, catalogată de filosoful Galen Strawson ca „o eroare logică a epocii noastre” trebuie combătută, pentru că împiedică gestionarea corectă a nereușitelor. Cei care înțeleg viața ca un caleidoscop al înfrângerilor și izbânzilor de fiecare zi sunt la adăpost de a dramatiza eșecul și succesul.
Filosoful britanic aduce ca argument în dezbaterea filosofică și experiența personală, sub forma unei confesiuni: „Mi-am petrecut două decenii din viață zbătându-mă să am succes în lumea academică. Nu regret asta. Ceea ce într-adevăr regret este că am tratat viața ca pe un proiect care trebuie finalizat: mai întâi să-mi iau doctoratul, apoi să fac rost de o slujbă; un post scos la concurs și niște promovări; să țin un curs, să public un articol, o carte, apoi încă una, încă una și încă una — ca să realizez ce? Dintr-odată viața nu însemna decât o mulțime de realizări și dezamăgiri adăugate celor din trecut, o banală acumulare de înfăptuiri; iar prezentul mi se părea gol. Acesta e motivul pentru care am avut o criză a vârstei de mijloc. Nu e un lucru inevitabil. Reflectând la aspectele temporale ale unei acțiuni, puteți învăța cum să vă dedicați unui proiect, chiar și celui mai ambițios, fără a vă subsuma viața sau a o privi exclusiv prin lentila vulgară a succesului și eșecului”, concluzionează Kieran Setiya în Viața este grea, carte publicată de Editura Trei.
