Clătitele sunt cel mai simplu desert atunci când avem poftă de ceva dulce. Este adevărat că sunt destul de migăloase, că se prepară bucată cu bucată și asta durează destul de mult, iar pe de altă parte dispar din farfurie cu mare viteză, astfel încât cine le face nu poate ține pasul cu cei care le mănâncă în paralel cu prepararea…
Am fost curioși și ne-am întrebat cine a inventat clătitele. Și iată ce am aflat. Ei bine, istoria lor începe undeva în negura timpului, tocmai în Epoca neolitică, prin anii 10.000 înainte de Hristos. Desigur, nu era vorba de clătitele din ziua de azi, așa cum le știm noi, ci de un fel de turte dintr-un amestec de semințe măcinate și apă, coapte pe pietre fierbinți.
După ce egiptenii au descoperit pâinea dospită, în jurul anului 6000 înainte de Hristos, grecii au împrumutat ideea și au dezvoltat ceva mai asemănător cu delicioasele clătite: amestecul de aluat dospit, cu ulei și miere, copt de data aceasta în tigăi.
Astfel, se poate considera că părinții clătitelor sunt egiptenii și grecii în egală măsură. Rețeta a primit cu timpul îmbunătățiri, așa născându-se desertul numit „plakous”, realizat din făină, vin alb, lapte acru și puțină sare. Aceste… străbunici ale clatitelor se serveau dimineața, la micul dejun, calde, atunci preparate, cu miere, semințe de susan sau brânză.
Dar nu numai grecilor le-au picat clătitele cu tronc, ci și austriecilor, prin secolul XIX, când ele erau servite la curtea Împăratului Franz Joseph I. Desertul se numea chiar „firimiturile împăratului” și erau practic niște fâșii de clătite caramelizate și amestecate cu gem și alune de pădure mărunțite.
Chiar dacă azi clătitele s-au reîntors la forma lor inițială, de turte, rotunde, continuă să fie consumate umplute în principal cu gem sau dulceață, dar și cu cremă de ciocolată. Știm, nu ești împărat, dar chiar și-așa te poți bucura de acest preparat a cărui umplutură să conțină și alune de pădure. Punem pariu că sunt chiar și mai bune! Umple cu generozitate clătitele cu delicioasele creme tartinabile LINO LADA cu alune de pădure, LINO LADA Lapte, LINO LADA Cocos, LINO LADA DUO sau LINO LADA Gold, „împăratul” gamei, produsul premium care reprezintă standardul de aur. Toate cele cinci sortimente au în compoziție ingrediente de cea mai bună calitate: lapte integral, cacao, făină de nucă de cocos și alune de pădure coapte și mărunțite, care vor face clătitele pur și simplu memorabile!