poluante
Prin Denoxtronic şi Departronic, Bosch oferă două sisteme de tratare a gazelor de eşapament cu eficienţă dovedită, destinate modelelor de autovehicule comerciale. Primul sistem, Denoxtronic, face posibilă reducerea emisiilor de oxizi de azot cu până la 95 de procente şi a consumului de carburant cu până la 5 procente. Denoxtronic 6.5 a fost special conceput pentru utilizarea pe pieţele emergente. Cel de-al doilea sistem Bosch, Departronic, injectează o cantitate controlată de carburant în circuitul gazelor de eşapament, permiţând regenerarea filtrului de particule. Sistemele Denoxtronic şi Departronic pot fi controlate împreună de unitatea de comandă a motorului. Acestea ajută producătorii de autovehicule comerciale să se conformeze viitoarelor norme de poluare precum US16, Euro VI şi Tier 4 final.
Denoxtronic: un sistem robust şi fiabil, destinat tuturor pieţelor şi segmentelor de piaţă
Denoxtronic 2.2 este proiectat atât pentru autovehiculele de tonaj mare şi mediu, cât şi pentru utilaje, precum tractoare şi maşini de construcţii. De asemenea, poate fi folosit şi pentru motoarele ambarcațiunilor.
Noul sistem Denoxtronic 6.x, o variantă rentabilă şi robustă, a fost conceput ca un kit modular și poate acoperi astfel toate pieţele şi segmentele de autovehicule comerciale. Acesta stă la baza variantei Denoxtronic 6.5, care este special concepută pentru pieţele emergente. Denoxtronic are o durată lungă de viaţă şi, datorită construcţiei sale modulare, poate fi încorporat uşor în numeroase modele de autovehicule. Sistemul de control electronic al acestuia poate fi integrat fie în unitatea de comandă a motorului, fie într-o unitate separată de control al dozării, în funcţie de preferinţele clientului. Denoxtronic 2.2 şi Denoxtronic 6.x sunt disponibile pentru sistemele electrice ale autovehiculelor de 12 sau de 24 V.
Departronic: sistem de dozare pentru regenerarea filtrului de particule
Departronic, sistemul Bosch de dozare a cantităţii de motorină, regenerează filtrele de particule pentru autovehiculele comerciale de tonaj mediu şi mare, precum şi pentru utilaje. Acesta injectează o cantitate de motorină măsurată cu precizie în fluxul gazelor de eşapament, în amonte de convertizorul catalitic de oxidare. Pe măsură ce carburantul respectiv arde, temperatura gazelor de eşapament se ridică la aproximativ 600 de grade Celsius. Această creştere a temperaturii determină arderea particulelor de funingine captate de filtrul de particule. În comparaţie cu post-injecţia de la nivelul motorului, sistemul Departronic este mai economic – întrucât uleiul de motor este diluat foarte puţin sau chiar deloc, acesta nu trebuie să fie schimbat atât de des.
Cea de-a doua generaţie a sistemului Departronic, care a înregistrat un real succes, este produsă în serie din anul 2010 şi i s-au adus multiple îmbunătăţiri. Datorită faptului că Departronic poate funcţiona în prezent cu o presiune mai mare, motorina poate fi pompată mai flexibil în sistem, din circuitul de joasă presiune al sistemului de injecţie diesel. Sistemul Departronic are o funcţie de auto-curăţare şi astfel nu necesită întreţinere. Componentele sale au fost concepute pentru a rezista condiţiilor la care sunt supuse autovehiculele comerciale şi utilajele. De asemenea, întregul sistem este mai uşor şi mai compact decât generaţia anterioară şi a fost conceput pentru funcţionarea la tensiuni de 12 şi 24 V.