Emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, un format unic pe piața media din România, a fost apreciata la scenă deschisă , în cadrul evenimentului organizat de publicația „Business Arena”
Denise Rifai a fost desemnată „Television personality of the year”, la Gala „Most Admired Business Women Awards 2021”, organizată de revista Business Arena. Recunoașterea vine pentru emisiunea „40 de întrebari cu Denise Rifai”, difuzată de Kanal D, un format inovator, cu o abordare editorială îndrăzneață, ce a generat interes pe toate segmentele pieței media.
Premiul i-a fost înmânat prezentatoarei emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de o figură emblematică a sportului românesc și mondial, Elisabeta Lipă. Emoțiile au fost uriașe pe scenă, iar alături de Denise Rifai, la prestigiosul eveniment, s-au aflat colegi din echipa Kanal D, vedete ale postului precum Cosmin Cernat și Anca Ciota.
„Mulțumesc organizatorilor acestui eveniment extraordinar, sunt onorată să primesc această recunoaștere. Mulțumesc echipei mele, fără de care succesul acesta nu ar fi fost posibil, emisiunea a devenit un adevărat fenomen media datorită oamenilor alături de care lucrez zi de zi pentru ca telespectatorii să aibă parte de un un produs de televiziune de excepție. 40 de intrebări cu Denise Rifai este un format curajos, riguros, care necesită o documentare extraordinară, ce acoperă chiar și decenii din viața celui intervievat. Invitații fac dezvăluiri ieșite din comun, iar ceea ce spun ei în timpul interviului devine știre de prima pagină a doua zi. Le mulțumesc foarte mult telespectatorilor, care sunt mereu alături de noi în număr foarte mare și care ne inspiră în tot ceea ce facem”, a declarat Denise Rifai.
Prin evenimentul „Most Admired Business Women Awards Gala 2021”, revista „Business Arena” celebrează succesul, creativitatea, leadership-ul acelor femei care excelează în domeniul lor de activitate.