“Narcisa – Iubiri nelegiuite”
Denis Ştefan, Andrei Roşu şi Vladimir Drăghia sunt doar trei dintre actorii care vor da viaţă în telenovela “Narcisa – Iubiri nelegiuite” unor personaje puternice, senzaţionale prin povestea vieţii lor. De luni până joi, de la ora 22.00, telenovela va prezenta istoriile de viaţă ale acestor personaje, trei bărbaţi puternici, ambiţioşi, determinaţi, conştienţi de calităţile lor, dar şi trei seducători incorigibili care pot frânge inimi fără nicio remuşcare.
“Scopul scuză mijloacele”, aceasta este deviza care îi ghideză comportamentul lui Alexandru, personajul interpretat de Denis Ştefan în telenovela “Narcisa – Iubiri nelegiuite”, un rol puternic, negativ, un bărbat pentru care propriile dorinţe sunt mereu pe primul plan.
Deşi intră în pielea unui astfel de personaj, Denis consideră că “niciun rol nu este greu atât timp cât îţi asumi personajul şi încerci să-l îmbogăţeşti cu experienţa ta proprie”. Diferit de rolul pe care îl joacă, Denis consideră că nu se poate compara atitudinea personajului său din serial cu cea pe care actorul o are în viaţa reală. “A fi bărbat înseamnă să respecţi, să iubeşti şi să protejezi femeia de lângă tine. E un joc riscant ce poate avea consecinţe nebănuite să confunzi dragostea cu orgoliul personal, aşa cum face personajul meu”, declară Denis.
Un alt rol de bărbat seducător al telenovelei “Narcisa – Iubiri nelegiuite” este cel al lui Andrei Roşu. Dan, personajul interpretat de Andrei, este un tânăr avocat foarte talentat, dar şi un seducător incorigibil, capabil să manipuleze femeile din viaţa lui, fără a se îndrăgosti de niciuna. Destinul îi va rezerva însă foarte multe surprize, oferindu-i şansa de a trăi o iubire neaşteptată. Despre personajul său, Andrei declară: “Dan este un bărbat ambiţios, care ştie foarte bine ce vrea să obţină în viaţă, un bărbat direct şi poate uneori lipsit de diplomaţie”. Dincolo de rolul său, Andrei se descrie ca fiind un cuceritor şi în viaţa reală, însă odată ce se implică într-o relaţie, fidelitatea îl caracterizează. “Iubesc femeile. De multe ori, ele sunt cele care ne ajută să ne dăm seama de propria noastră identitate”, declară Andrei.
Dintre cuceritorii care frâng inimi în îndrăgitul serial difuzat de Antena 1 nu putea lipsi nici Vladimir Drăghia, cunoscut de telespectatori şi pentru apariţiile sale incendiare în sezoanele anterioare ale telenovelei. Vladimir interpretează rolul lui Emil, un avocat foarte abil şi un bărbat atractiv, sigur pe el, căruia femeile nu îi rezistă. Ca şi pentru colegii săi, pentru Vladimir, respectul faţă de femei este unul dintre atributele care definesc un bărbat adevărat.