„O poveste bună nu copiază pur şi simplu viaţa, îi dă peste nas”, e de părere Demon Copperhead, eroul romanului cu același nume publicat de Editura Trei, care i-a adus autoarei, Barbara Kingsolver, Premiul Pulitzer 2023. Scriitoarea americană, o obișnuită a topurilor bestseller, medaliată cu cea mai înaltă distincție americană pentru servicii aduse artei „îi dă vieții peste nas” cu o poveste inspirată de celebrul roman al lui Dickens, „David Copperfield”. Într-o carte scrisă cu umor și sensibilitate care contrabalansează duritatea realităților prezentate, Barbara Kingsolver atrage atenția: problemele descrise de scriitorul britanic în urmă cu 174 de ani există în America zilelor noastre și, probabil, nu numai acolo. Din acest motiv, scriitoarea americană își dedică romanul supraviețuitorilor, „copiilor care se trezesc înfometaţi în acele locuri întunecate în fiecare zi, care şi‑au pierdut familiile din cauza sărăciei şi a analgezicelor, ai căror lucrători de caz le tot pierd dosarele, care se simt invizibili sau care şi‑ar dori să fie astfel: cartea aceasta e pentru voi“.
Demon Copperhead este un roman al formării lui Damon Fields, dar și unul care arată o realitate dramatică a societății americane de azi: sărăcia acută cu care se confruntă o bună parte a populației, mai ales din mediul rural, criza opioidelor (analgezice prescrise de medici pe rețetă transformate în droguri de larg consum) și efectele lor asupra familiilor.
Romanul este povestit chiar de eroul principal, Demon, un companion extrem de plăcut prin umor, inteligența pătrunzătoare și spiritul de supraviețuitor. Damon Fields, poreclit Demon Copperhead datorită părului său auriu, este fiul unei tinere dependente de droguri, care l-a născut în rulota unde locuiau. „La început am fost cumsecade ca orice copil, spuneam te rog și mulțumesc, îmi făceam temele, învățam cum să-i fac pe alții să-mi zâmbească”. Viața însă a fost dură cu Demon, care de mic a trebuit să lucreze pe o plantație de tutun, la o gropă de gunoi, chiar și într-un laborator unde se pregăteau droguri. Dar Demon este un supraviețuitor, un diamant – cum spune unul dintre personaje – greu de distrus, cu un real talent pentru supraviețuire. „Oi fi fost vai de capul meu, dar știam să-mi fac treaba. Asta văzuse la mine Mister. El îi spunea disciplină, eu aș fi folosit alte cuvinte. Supraviețuire. A face totul, zi de zi, chiar de la început. S-o țin pe mama pe linia de plutire, apoi să-l urăsc până la capăt pe Stoner, apoi să fiu cel mai rapid la cele mai de căcat munci care îmi ieșeau în cale, scursul acidului din baterii sau tăiatul tutunului. La fotbal. Nu trăisem toată viața mea decât într-un singur fel, dedicându-mă până la capăt”.
Demon se dedică pe rând, până la capăt, devotamentului pentru mama sa, pentru iubită, mai târziu, pentru fiecare muncă, oricât de abjectă, în prietenii, în relații de familie. Dar momentele de răscruce nu întârzie să apară. Iar tânărul Demon – care de la statutul de orfan nedorit de nimeni devine vedetă pe terenul de fotbal – descoperă că unul dintre cele mai grele lucruri de pe lumea asta este, după cum spune și David Copperfield, să fii erou în propria viață. „Am încercat în această istorisire, de mai multe ori, să identific exact momentul în care totul începe să se prăbuşească. Totul, adică eu. Dar există şi opusul, când o nucă mică se sparge înăuntrul tău şi un arbore începe să crească. Chiar mai greu de nimerit. Pentru că o să crească multă vreme până să observi. Ani, poate. Apoi, într-o zi, spui hopa, crăpătura aia mică dintre urechile mele s-a transformat într-un afurisit de arbore al minunăţiilor”.
În spațiul strâmt al rulotei în care a crescut, micul Demon Copperhead a fost întotdeauna fascinat de poveștile cu supereroi. „A salva sau a fi salvat, astea-s întrebările”. Ajuns la maturitate, descoperă însă că uneori trebuie să devii supererou în propria viață pentru a putea merge mai departe.
Laureata Premiului Pulitzer de anul acesta, Barbara Kingsolver și „prietenul ei genial”, cum îi place să-l considere pe Charles Dickens, cel care i-a inspirat povestea, ne arată că este posibil uneori ca realitățile triste ale lumii să nu se schimbe. Din fericire, există oameni duri ca diamantele care pot străluci indiferent de condiții, un model pentru copii și adulți. Astfel că prin impresionanta poveste a lui Demon Copperhead autoarea americană a găsit un bun prilej să-i dea vieții peste nas!