Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Deloitte România își consolidează echipa de conducere prin promovarea lui Claudiu Ghiurluc în rolul de partener în cadrul practicii de audit

Claudiu Ghiurluc, Partener Servicii de Audit și Asigurare, Deloitte România

Deloitte România anunță promovarea lui Claudiu Ghiurluc, un profesionist cu experiență solidă și contribuții remarcabile în serviciul clienților și în dezvoltarea echipelor, în rolul de partener în cadrul practicii de audit.

„Sunt mândru de realizările lui Claudiu: este un profesionist foarte eficace și un expert exemplar concentrat asupra nevoilor clienților. Pasiunea sa pentru profesie, dedicarea lui în serviciul clienților și în dezvoltarea colegilor contribuie la îndeplinirea angajamentului Deloitte de a produce un impact distinctiv și de durată”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Claudiu Ghiurluc
Claudiu Ghiurluc

Steve Openshaw, Partener coordonator al practicii de audit, Deloitte România, a declarat: „Promovarea lui Claudiu în practica de audit este o dovadă a angajamentului nostru de a sprijini profesioniștii care dau dovadă de cunoștințe solide și de a le oferi experiențe pline de provocări și oportunități de carieră care să le permită dezvoltarea. Sunt încrezător că rolul lui Claudiu în calitatea de lider va fi unul cheie în ceea ce privește inovarea și consolidarea mediului de lucru participativ la nivel intern și extern și că expertiza sa va consolida capacitățile echipei noastre de audit”.

Cu o carieră în servicii profesionale de 18 ani, Claudiu Ghiurluc s-a alăturat echipei Deloitte în 2010 și a deținut până în acest an funcția de director de audit. De-a lungul timpului, a fost responsabil de coordonarea echipelor de audit și consultanță dedicate industriei serviciilor financiare și a adus o contribuție substanțială organizației, consolidând practica de audit și asistând numeroși actori cheie din sectorul serviciilor financiare din România în ceea ce privește operațiunile, tranzacțiile și raportarea IFRS. De asemenea, Claudiu este certificat de către Asociația Experților Contabili Autorizați și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.