Trupa Delinquent Habits revine în România, pe 2 decembrie 2009 în club Fabrica, incepând cu ora 20, după succesul înregistrat la primul concert efectuat în România, din martie 2008. Concertul trupei Delinquent Habits este unul dintre cele mai importante evenimente ce va avea loc în Romania în domeniul hip hop-ului latin.
Delinquent Habits este o trupă ce abordează un gen foarte original. În cariera lor de peste 18 ani au reuşit să transmită mesaje legate de cultura lor, de experienţele lor şi să se impună ca una dintre cele mai de succes formaţii care au abordat genul hip hop latin.
Stilul trupei Delinquent Habits este foarte apropiat de cel al Cypress Hill şi au fost, la jumătatea anilor 90, una din cele mai difuzate trupe la radiourile şi posturile TV. Delinquent Habits este un grup de hip-hop chicano, acesta fiind un subgen al rapului care reflectă aspecte ale culturii de pe Coasta de Vest Americană şi mexicană. Notele latine se îmbină cu tonurile hardcore pentru a realiza un hip-hop melodios.
Piese precum Return of the tres, care a cucerit topurile din România la momentul lansării, sau Tres Deliquentes, au făcut câteva generaţii să se bucure şi să se simtă bine ori de câte ori erau auzite, ceea ce se va întâmpla cu siguranţă şi în Bucureşti în seara zilei de 2 decembrie 2009.
În deschiderea concertului susţinut în Fabrica, va cânta Bitză, artist ce abordează un stil la fel de original ca şi cel al Delinquent Habits.
Biletele pot fi achiziţionate în reţeaua magazinelor Diverta, online, de pe site-ul www.ticketpoint.ro, şi club Fabrica. Preţul biletelor este 25 Ron.
Evenimentul este organizat de către King Size Production şi Bring The Noise.
Despre Delinquent Habits
Delinquent Habits a fost fondată în Los Angeles, în 1991, iar primele lor albume au fost produse de celebrul Sen Dog, unul dintre membrii trupei Cypress Hill. Au peste 5 milioane de albume vândute în lumea întreagă cu turnee în Europa, America, Japonia şi Australia. Primul lor album a fost produs de Sen Dog, membru al Cypress Hill, care a colaborat şi pentru un featuring, la fel şi rapperul puerto-rican Hurricane G. Al doilea album, a beneficiat şi el de sprijinul lui Sen Dog, şi a rapperului aflat în acel moment la începutul carierei, Mellow Man Ace. Melodia Merry Go Round a cucerit topurile datorită vocii cântăreţei Michelle, care a colaborat cu Delinquent Habits pentru această melodie. Pentru cel de-al patrulea album, grupul a ales să se focuseze pe rapul hardcore, Freedom Band. Grupul original era format din 2 MC, Ives and Kemo, şi OG Style ca DJ. De aceea, grupul era poreclit Los Tres Delinquentes (Cei trei delincvenţi). În 1996, trupa a obţinut recunoaştere internaţională cu single-ul Tres Delinquentes. Succesul piesei a propulsat şi albumul la acelaşi succes de vânzări a albumului. Kemo a părăsit trupa după înregistrarea albumului Freedom Band, pentru a-şi construi o carieră solo de succes. A fost înlocuit de Michelle, care colaborase în trecut cu trupa.
Până în prezent cei de la Delinquent Habits au lansat 5 albume dintre care ultimul a apărut în anul 2009 –The Common Man, prin care trupa accentuează nuanţele de hip-hop hardcore ale stilului impus de-a lungul carierei. Lăudat de critici şi primind răspunsuri pozitive din partea fanilor, acesta se anunţă a fi un nou succes.
{mosloadposition user10}