Duminică, 7 mai, de la ora 20:30, la Antena 1
Bogdan Zloteanu se va întoarce la „iUmor” pentru că mai are multe lucruri de spus și pentru că, după cum declară chiar el: „vreau să clarific niște chestii”. Și le va clarifica atât de bine încât Mihai Benedeac va spune că numărul de stand-up al concurentului „a fost unul dintre cele mai bune din sezonul acesta”, iar Cheloo îi va aprecia prezența pe scenă. „Ești cel mai bine dispus om care a călcat pe această scenă. Parcă erai cu prietenii la un pet de bere”, adăugând că i se pare că Bogdan face stand-up comedy într-un mod foarte natural.
Daniel Pascu are 23 de ani, este singurul frizer din satul său, Obârșia Olt, și se prezintă la „iUmor” cu un moment de roast cântat. A venit – așa cum singur spune – să combine actoria cu muzica, dar și cu scopul clar de a câștiga acest concurs, fiind, de altfel, și singurul concurent care recunoaște deschis acest lucru și care nu se lasă deturnat de la scopul său. Considerând că startul este unul foarte bun, Cheloo îl sfătuiește pe concurent să se îndrepte către rap, să-și facă niște piese notabile și să se țină de acest drum. „Hai să facem o treabă interesantă, hai să-l ignorăm și să-l dăm afară!”, le propune Cheloo colegilor săi de jurizare, considerând că în felul acesta l-ar putea ajuta să se mobilizeze, dar și să-l transforme în „Nedreptățitul” de la „iUmor”. Chiar dacă pe Cheloo îl bate gândul să-l sacrifice în numele „publicității” sau al ”eșecului de succes”, cum numește juratul aceste variante, colegii săi au altă viziune despre notarea momentului său. Câte LIKE-uri va primi frizerul din Obârșia Olt și de ce va ține Mihai Bendeac să-i mulțumească concurentului, dar și lui Dumnezeu, telespectatorii Antena 1 vor vedea duminică seara, la cea de-a zecea ediție a emisiunii „iUmor”, ce va fi difuzată începând cu ora 20.30.
Stand-up-ul va fi foarte prezent în această ediție, un alt concurent va veni să facă un moment special, cu multe autoironii, spunând că „poți să spui și trei cuvinte, dar să transmiți”.
„Taximetristul cameleon și cuierul”, așa va numi Cheloo un alt număr care va fi prezentat de un concurent imitator de accente. Cum îi va impresiona el pe membrii juriului și câte like-uri va reuși să ia, telespectatorii vor vedea în cea de a zecea ediție, duminică 7 mai, de la ora 20:30.
Un alt concurent din Germania va sosi special la „iUmor” cu un moment atipic. El va sosi în cârje pe scenă și îi va surprinde pe Delia, pe Mihai și pe Cheloo când va începe să cânte la acest instrument… medical! Mai mult, el va aduce pe scenă și câțiva invitați, creați de el, care vor cânta fiecare la câte un instrument. „Să mai zică cineva că nu au și nemții nebunii lor”, va spune Mihai Bendeac, minunându-se de ce vede pe scenă. Numărul va lua o întorsătură și mai amuzantă cănd Delia va dori și ea să cânte la cârjă.
O ediție „iUmor” nu poate fi completă sau plină de haz fără… mimi! Tot Mihai va fi cel mai impresionat de acțiunea concurenților și va concluziona: „Deci asta e povestea vieții mele! Jur, asta e povestea vieții mele sentimentale”, va spune juratul. Cum vor reacționa colegii lui de pupitru rămâne de văzut duminică, de la ora 20:30.
Foto coyright Mihai Stetcu