Delaco Distribution, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața brânzeturilor din România, și-a îmbunătățit managementul depozitului cu ajutorul unei soluții software. Decizia de a achiziționa sistemul WMS de la Senior Software a fost luată după ce managerii companiei au constatat că vechiul sistem nu mai reușea să satisfacă nevoile business-ului.
Delaco este unul dintre cei mai importanți importatori și distribuitori de produse lactate din România. Odată cu creșterea spațiului de depozitare, reprezentanții companiei au hotărât să implementeze soluția WMS de la Senior Software. Decizia de a achiziționa un sistem modern pentru managementul depozitului a fost luată după ce managerii Delaco au constatat că vechiul sistem, implementat în urmă cu 10 ani, nu mai reușea să satisfacă nevoile business-ului.
„Am ales soluția WMS de la Senior Software, dezvoltată pe platforma Mantis, după ce am văzut exact ce capabilități are, începând de la viteza de procesare și până la asigurarea trasabilității. În modul nostru de lucru avem un volum foarte mare de marfă de pregătit în câteva ore. De aceea, păstrarea vitezei și a celorlalte caracteristici constante, indiferent de volumul de marfă procesat, este extrem de importantă în industria în care activăm”, a declarat Dragoș Comăniciu, Director Dezvoltare – Delaco Distribution.
Beneficiile sistemului pentru managementul depozitului au apărut imediat după implementare. Astfel, echipa Delaco a observat o acuratețe mult mai mare a informațiilor, viteza de prelucrare și transmitere a datelor a crescut, erorile au fost reduse considerabil, iar productivitatea fiecărui angajat este măsurată cu ușurință datorită modulelor de raportare.
Tot cu ajutorul sistemului WMS, organizarea paleților s-a eficientizat, iar accesul la situația stocurilor se realizează în timp real, Delaco obținând trasabilitate completă și vizibilitate end-to-end în depozit.
„Cel mai mare avantaj îl reprezintă stabilitatea sistemului și, implicit, stabilitatea pe care ne-o oferă WMS-ul. Sunt multe operațiuni pe care le făceam înainte în depozit, dar nu erau acoperite de vechea aplicație din punct de vedere al vizibilității. Mă refer la paleți blocați pentru etichetare, la alocarea unor task-uri în funcție de termenele de valabilitate. Acum avem posibilitatea de a face alocări de stoc după mai multe criterii și putem include mai multe informații pe etichetele de livrare. Mai mult, am optimizat depozitul pe categorii de produse, reorganizând layout-ul zonei de comisionare în funcție de rulajul produselor și de categoria lor ca importanță în vânzare”, a explicat Dragoș Comăniciu.
În ce privește procesele de picking, acestea se desfășoară acum mult mai rapid și fără erori cu ajutorul unor echipamente ce vin în completarea soluției WMS, precum terminale portabile sau imprimante etichete furnizate tot de către Senior Software.
Printre companiile din România care folosesc cu succes sistemul WMS se numără și alte branduri renumite precum: Alexandrion, Sanovita, Croco, Dinamic 92, Stera Chemicals, Life Logistics, Herlitz și nu numai.