Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Deficitul bugetar al TVR pe anul 2007, redus

la aproximativ 8,8 milioane de euro
 
Televiziunea Română a redus deficitul bugetar pe anul 2007 de la 15-18 milioane de euro, cât era estimat în septembrie 2007, la aproximativ 8,8 milioane de euro. Astfel, în semestrul al doilea din 2007, televiziunea publică a obţinut un profit contabil brut de 411.702 lei, reuşind stoparea declinului financiar şi reducând pierderea înregistrată la 30 iunie 2007. Conform raportului de activitate al TVR pe anul 2007, depus marţi, 15 aprilie, la Parlamentul României, televiziunea publică a avut venituri totale, formate din venituri din exploatare şi venituri financiare, de 522.175.264 lei, cheltuieli totale (cheltuieli de exploatare plus cheltuieli financiare) de 551.626.831 lei şi o cifră de afaceri netă de 514.504.166 lei.

Rezultatul net al exerciţiului a fost de minus 29.451.567 lei, adică aproximativ minus 8,8 milioane de euro. De asemenea, TVR înregistra, la 31 decembrie 2007, creanţe de 41.842.090 lei şi datorii curente de 84.755.894 lei.
Din totalul veniturilor din exploatare realizate de TVR în 2007, în valoare de 519.690.927 lei, 56,65% provin din taxa pentru serviciul public de televiziune, 14,20% din publicitate, 27,72% din subvenţii de exploatare, iar 1,43% din alte venituri din exploatare, cum ar fi copiere casete, închirieri circuite transmisii, chirii, penalizări, sponsorizări etc. Din subvenţiile de exploatare, 144.033.812 lei reprezintă alocaţii de la bugetul statului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Din totalul cheltuielilor de exploatare ale TVR pe anul 2007, în valoare de 549.538.753 lei, 34,05% reprezintă cheltuielile cu personalul, 40,11% reprezintă cheltuielile privind prestaţiile externe (cheltuieli cu staţii şi circuite către RADIOCOM, licenţe de programe, comisionul cuvenit societăţilor Electrica pentru colectarea taxei tv, drepturi de radiodifuzare cuvenite organismelor de gestiune colectivă, telecomunicaţii, deplasări, colaboratori etc.), 11,83% reprezintă cheltuielile cu impozite şi taxe (TVA, contribuţii către Centrul Naţional al Cinematografiei pentru constituirea fondului cinematografic, impozite pe teren, mijloace de transport etc.), 11,86% reprezintă cheltuielile cu amortismentele şi ajustările la imobilizările corporale şi necorporale, 1,75% reprezintă cheltuielile materiale, 0,27% reprezintă alte cheltuieli de exploatare, 0,14% reprezintă cheltuielile privind ajustările aferente provizioanelor de risc, iar minus 0,01% reprezintă cheltuielile privind ajustările aferente activelor circulante.
La jumătatea anului 2007, Parlamentului a decis schimbarea Consiliului de Administraţie (CA). Pentru noua conducere a TVR, primul obiectiv strategic a fost stoparea declinului financiar, prin controlul tuturor cheltuielilor efectuate, oprirea din producţie a proiectelor cu costuri foarte mari în raport cu audienţa, reorganizarea activităţilor şi a fluxurilor interne în vederea reducerii numărului de ore suplimentare, regândirea, în acord cu sindicatul reprezentativ, a modului de premiere a angajaţilor din TVR.

Canalele TVR 1, TVR 2 şi TVR Cultural au înregistrat împreună, în 2007, o cotă de piaţă de cca 17% pe target naţional şi 11,7% pe target urban. TVR 1 a atins un rating mediu la nivel naţional în 2007 de 1,9%, plasându-se pe locul 2 în topul mediilor anuale ale tuturor staţiilor tv măsurate şi raportate de TNS-AGB International.

TVR 2 ocupă la nivel naţional o poziţie similară cu Prima TV şi Realitatea TV, atingând un rating mediu anual de 0,7%. TVR Cultural a înregistrat în 2007, comparativ cu 2006, o creştere a audienţei, atât pe target naţional (de la 0,03% la 0,04%), cât şi pe target urban (de 0,04% la 0,06%).

De altfel, consumul tv a scăzut în 2007, comparativ cu 2006. Astfel, cota de piaţă medie pe „total canale” a fost, la nivel naţional (urban + rural), de 15,8%, faţă de 16,4% în 2006, iar în mediul urban (oraşe mari, medii şi mici), de 16,2%, faţă de 16,9% în 2006. Reamintim că, în 2006, TVR a transmis meciuri din Liga I de fotbal, din Cupa UEFA, de la Campionatul Mondial de Fotbal, din tururile preliminare ale Ligii Campionilor, care au adus postului TVR 1 audienţe record, cu maxime ce au atins 33% (pe target urban).

Conform raportului, principalele probleme pe care TVR trebuie să le rezolve în 2008 sunt redresarea financiară şi readucerea televiziunii publice pe unul dintre primele locuri în topul preferinţelor telespectatorilor. În acest sens, dincolo de măsurile organizatorice şi financiare care au fost luate în anul 2007, conducerea TVR a conceput  o strategie de acţiune care va fi pusă în aplicare începând cu 2008.

Raportul de activitate al TVR pe anul 2007 este disponibil şi pe site-ul TVR, la secţiunea „Organizaţie – Raport de activitate” (//www.tvr.ro/files/27995.pdf).

Bucuresti, 16.04.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.