În luna Septembrie, Dedeman, liderul pieței de bricolaj, a lansat o nouă campanie de comunicare dedicată planurilor care duc mai departe ideea de mai bine a fiecărui client, din orice colț al României.
În dezvoltarea campaniei, Dedeman a colaborat cu agenția de publicitate McCann Bucharest pentru a ajunge la un adevăr universal care să ghideze platforma de comunicare.
L-au găsit în revelația progresului în continuă dezvoltare. Progresul nu e niciodată finit, e o construcție, iar cel mai mare retailer de materiale de construcții și bricolaj din țară își asumă misiunea de a-și susține clienții în demersul lor pentru progres.
Campania de lansare e adusă la viață prin poveștile a șapte români ale căror planuri depășesc aparenta sferă a casei personale. O bucătărie nouă care te transformă într-un chef pentru comunitatea ta, un pod devenit loc de joacă pentru nepoții pe care îi vezi prea rar sau o sufragerie devenită galerie de artă pentru viitori mari artiști sunt doar cateva dintre planurile care prind viață în campanie.
Spoturile TV, radio, vizualurile outdoor, precum și postările în social media sunt menite să inspire românii la planuri mai mari decât o casă, planuri pentru care au tot suportul Dedeman.
„Această campanie reflectă ambiția noastră de a-i susține mereu pe români în proiectele lor de construcție și amenajare, dar și în planurile mai îndrăznețe, ‘mai mari decât o casă’. Am căutat de asemenea să sprijinim progresul țării noastre prin parteneriatele trainice dezvoltate cu companii românești, care ne sunt furnizori și colaboratori, dar și prin echipa dedicată de peste 13.000 de colegi pe care am format-o în cei peste 30 de ani de existență. ‘Dedeman susține România în construcție’ este mai mult decât un slogan, este angajamentul nostru ferm de a le oferi clienților cele mai bune produse și soluții pentru îndeplinirea oricărui plan sau proiect. Suntem entuziasmați să continuăm să construim împreună un viitor mai bun pentru România.” – Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman
„Suntem o societate în construcție, iar asta e extraordinar. Înseamnă că suntem în căutarea progresului în fiecare zi. E în natura bătăioasă a românului, iar asta ne face mândri. Dedeman este unul dintre cele mai valoroase branduri românești și e normal să simtă românește, să susțină spiritul ăsta care ne împinge mereu spre mai bine.” – Ruxandra Papuc, Executive Creative Director, McCann Bucharest.