În timpul emisiunii „Feţele cotidianlui”, difuzată în data de 19 mai 2008 la „Realitatea TV”, Preşedintele României a făcut câteva aprecieri la adresa mea, pe care le clarific punctual. Este vorba despre un nou atac laş împotriva mea, dupa cel realizat acum câteva zile.
. În urma cu câteva zile Traian Băsescu şi-a exprimat public preferinţa pentru Vasile Blaga în lupta pentru Primăria Bucureşti, împotriva propriei mele candidaturi, dar şi a altor candidaţi. Calitatea de Preşedinte al tuturor românilor îi interzice asemenea acţiuni, Constituţia şi OG 137/2000 calificând aceasta acţiune drept discriminare pe criterii politice.
În acelaşi interviu, Preşedintele a vorbit despre o anume înţelegere a mea, imorală, cu dl. Cristian Diaconescu, candidatul PSD, care ar fi avut drept scop pentru mine „obţinerea unui post”. Nu a existat nicio întelegere de acest fel, relaţiile mele cu dl. Diaconescu fiind pur formale, de participanţi la dezbateri televizate. Afirmaţiile Preşedintelui sunt extrem de grave, menite a mă discredita politic, fără nicio bază reală, pe care le calific iresponsabile, alegaţii incredibile în gura unui şef de stat, care nu se jeneaza să vorbească fără nicio acoperire.
Nu în ultimul rând, Preşedintele m-a insultat grav, afirmând că sunt „un avocat mic cu capul mare”, timp în care a indicat cu mâna în jos, sugerînd un handicap fizic. Pe de altă parte, Preşedintele a mimat, în semn de dispreţ şi minimalizare, că îşi aduce cu greu aminte de numele meu.
2. Replica mea a fost punctuală, în sensul acţionării în judecată a domniei sale, fiind sesizat, în acelaşi timp, Consiliul National pentru combaterea Discriminării. Pe de altă parte, pentru a dovedi lipsa de sinceritate a Preşedintelui, am dat publicităţii Împuternicirea semnată de domnia sa în iunie 2003. Împuternicirea dovedeşte fără tăgadă că m-a ales avocat în Dosarul „Flota” şi, implicit, am avut o relaţie de avocat-client, relaţie care implică un coeficient mare de încredere interpersonală. Această dezvăluire am făcut-o pentru a arăta caracterul dlui Traian Băsescu. Efectele atacului au fost diminuate, fiind demonstrate ipocrizia şi reaua-credinţă. Gestul meu de a da publicităţii Împuternicirea l-a enervat însă şi mai tare.
3. În 19 mai, întrebat de jurnalişti, Preşedintele Traian Băsescu a făcut din nou aprecieri la adresa mea, atât insidioase, cât şi defaimătoare. În acelaşi timp, Traian Băsescu m-a provocat să răspund.
3.1. Cu privire la calitatea mea de avocat în Dosarul „Flota”
Am intrat în acest dosar la solicitarea expresă a dlui Traian Băsescu, fiind contactat de unul dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi. Solicitarea a fost realizată deoarece, în acea perioadă am avut mari succese profesionale în dosare celebre, puternic mediatizate (Dosarul procurorului Alexandru Lele, Dosarul Banca Transilvania, Dosarul Pavalache etc.), unele în relaţie directă cu Parchetul Naţional Anticorupţie. Prin urmare, nu eu mi-am oferit serviciile, ci Traian Băsescu m-a căutat, fiind într-o situaţie disperată, planând asupra domniei sale pericolul arestului preventiv. Afirmaţiile potrivit cărora eu mi-aş fi oferit serviciile sunt absolut incredibile şi sfidează bunul simţ. În fapt, prin aceste afirmaţii Traian Băsescu dovedeşte că nu are niciun scrupul, pervertirea adevărului fiind folosită sistematic şi paroxistic. Cine poate crede că un om ca Traian Băsescu ar fi semnat o Împuternicire, într-un dosar atat de complex, numai pentru a face publicitate unui avocat, asa cum a afirmat la Realitatea TV?
Mandatul de avocat a vizat exclusiv faza de urmărire penala. Aşa încât, solicitarea Preşedintelui de a dovedi că am pledat în acest caz este nepotrivită, pledoariile sau confruntările cu procurorii putând a se face numai în faţa instanţei de judecată, după trimitere. În fapt, Preşedintele manipulează opinia publică, contrazicând cu o uşurinţă incredibilă evidenţa: semnătura domniei sale pe Împuternicirea avocaţială. Oare câte persoane sunt capabile de asemenea afirmaţii, cu seninătate?
Contribuţia mea de avocat a vizat: realizarea strategiei apărării; edificarea probaţiunii care să anihileze acuzaţiile procurorilor; deschiderea unor proceduri în cadrul anchetei, în funcţie de oportunitate; redactarea unor Opinii legale cu caracter tehnic; realizarea de scenarii specifice activităţii de urmărire penală. În acea perioadă am colaborat cu alţi doi avocaţi, situaţie absolut normală, deoarece în dosare atât de complexe nu lucrează niciodata un singur avocat. Afirmaţia lui Traian Băsescu, potrivit căreia „au mai fost şi alţii”, în scopul minimalizării mele, indică lipsa de recunoştinţă şi caracter. Informaţiile cu privire la activitatea mea concretă (idei, interpretări de probe etc.) nu pot fi date publicităţii, obligaţia de confidenţialitate a avocatului fiind prevăzută de lege, situaţie cunoscută, de altfel, de dl Traian Băsescu, atunci când mă provoacă. Apreciez contribuţia mea din punct de vedere profesional ca importanţă, cu efecte atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
3.2. Solicitări ale actualului Preşedinte în legatură cu alte persoane implicate în Dosarul „Flota” şi în alte dosare penale.
Preşedintele Traian Băsescu mi-a solicitat personal alte servicii avocaţiale, în aceeaşi perioada, pentru prieteni ai domniei sale, cu nume celebre, aflaţi în situaţii extreme. Am oferit asemenea consultaţii, la rugămintea sa, dupa ce a motivat că domnia sa şi aceste persoane „au încredere numai în mine”. Sfaturile mele au fost urmate întocmai, bucurându-se de succes. Secretul profesional mă împiedică să fac dezvăluiri, dezvăluiri pe care nu le-am facut nici în alte ocazii în care Preşedintele m-a atacat pe nedrept.
3.3. Alte relaţii de tip avocaţial, în legătura cu Preşedintele Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte PD şi al Alianţei DA
Calitatea de avocat a fost benefică pentru Traian Băsescu din punct de vedere politic, în cel puţin două situaţii: deschiderea procedurii de desfiinţare a Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) (serviciul secret nelegal din cadrul Ministerului Justiţiei), precum şi a procedurii pentru constatarea fraudării alegerilor din noiembrie 2004. Aceste acţiuni, realizate la ideea mea şi redactate de mine, au fost semnate de Traian Băsescu, fiind speculate politic, cu consecinţe electorale exceptional de importante, situaţii de notorietate publică.
3.4. Solicitare pentru consultanţa juridica venită din partea unor membri ai familei dlui Traian Băsescu
Am fost solicitat, de asemenea, să ofer consultanţă juridică de membri ai familiei dlui Traian Băsescu, situaţie care s-a concretizat în Contracte avocaţiale, înainte ca Traian Băsescu să devină Preşedintele României, aceasta fiind o dovadă în plus a relaţiei de încredere în profesionalismul meu.
Cele de mai sus arată că am avut o relaţie apropiată cu Preşedintele, bazată pe încredere, într-o perioadă dificilă, cu asumarea unor mari riscuri personale din partea mea, asupra cărora nu insist. În concluzie, atacurile Preşedintelui reprezintă minciuni asumate, răspunsul meu fiind unul de apărare. Aceste atacuri, prin pervertirea adevărului, amintesc de metodele securiste, metode prin care Traian Băsescu conduce România.
4. În aceeaşi emisiune, din 19 mai, Preşedintele Traian Băsescu a mai făcut o afirmaţie, extrem de gravă, defăimatoare, şi anume: „Eu l-am facut pe Pavelescu deputat”. Răspunsul meu este următorul:
Am fost invitat personal de Traian Băsescu să intru în PD în ianuarie 2004, la 6 luni dupa ce i-am devenit avocat. Mi s-a oferit de către Băsescu direct funcţia de membru în Biroul Permanent Naţional (BPN) al PD, organul de conducere a partidului la nivel naţional. Am ocupat aceasta funcţie chiar din ziua înscrierii în partid, până în ziua în care am demisionat. La acel moment PD avea în sondajele de opinie intre 6 si 7%. Din primele zile mi s-a oferit încredere maxima, devenind în câteva săptămâni una din vocile pregnante ale partidului, dovadă fiind nenumăratele poziţii publice în numele PD. Am avut şi sarcini specifice, precum cea de reprezentant al Alianţei DA în Biroul Electoral Municipal la alegerile locale din 2004.
În campania pentru alegerile parlamentare din 2004 am fost desemnat reprezentant politic al Aliantei DA în dezbaterile împotriva PSD privind corupţia, situaţie de notorietate publică, deoarece am participat la zeci de dezbateri pe aceasta temă, confruntându-mă cu persoane precum Antonie Iorgovan, Cristian Diaconescu sau fostul ministru Blănculescu.
Faţă de alţi zeci de parlamentari PD, care nu au avut şi nu au vreun merit, altul decât că i-au fost sponsori sau instrumente fidele dlui Băsescu, eu mi-am meritat mandatul de deputat, am caştigat voturi concrete. PD a avut nevoie de mine pentru a câştiga alegerile, iar mandatul meu este deplin meritat. Pe de altă parte, am fost una din persoanele care l-au ajutat pe Traian Băsescu să devina Preşedinte, situaţie pe care nu o regret, dar cu care nici nu mă mai pot mândri. Fac parte, de altfel, dintr-o armată de persoane, cunoscute de toata lumea (Roman, Duvaz, Sasu, Plesu, Weber, Saftoiu, Guşă, Sandru etc), de care Traian Băsescu s-a folosit şi i-a îndepartat apoi cu un sadism unic, umilindu-i apoi prin aceleaşi metode de falsificare a adevărului. Ca să nu mai vorbim de alte victime, precum Ciorbea şi alţi lideri PNŢCD.
Afirmaţia că domnia sa „m-a facut deputat” este exceptional de gravă, deoarece am devenit deputat în urma votului popular, într-un cadru legal şi constituţional. Afirmaţia indică o mentalitate de vechil, primitivă, dominata de violenţă şi autoritarism. Vocaţia dlui Traian Băsescu, de a-i umili în public pe oponenţi în scopul eliminării lor din viaţa politică, submineaza grav instituţia prezidenţială.
5. Faţă de afirmaţiile că eu mi-am clădit cariera politică în mod exlusiv pe atacuri la adresa domniei sale
Eu nu l-am atacat pe Traian Băsescu, ci am apărat instituţia Prezidenţială împotriva tentaţiei autoritariste. Acesta este, de altfel, obligaţia oricărui parlamentar, dar şi a cetăţenilor. M-am opus atunci când Preşedintele a angajat la Cotroceni persoane după culoarea părului, cele competente fiind alungate; atunci când a atacat pe nedrept presa, Parlamentul, partidele politice adverse, asumându-şi un populism periculos; când am apărat PNL împotriva proiectului său de distrugere. Atunci când a facut gafe de politică externă, aducând grave prejudicii românilor, când i-a dezbinat pe cetăţeni.
Pe de altă parte, Traian Băsescu nu vrea să recunoască contribuţiile mele privind câştigarea alegerilor din 2004, atunci când cei mai multi lideri PSD o recunosc deschis. Nici contribuţiile privind modernizarea sistemului judiciar, Fundaţia Gojdu, Roşia Montana, Catedrala romano-catolică „Sf. Iosif”, problema Basarabiei, situaţia marilor privatizări în domeniul energiei etc, contribuţiile mele la dezbaterile politice de fiecare zi.
Ştiu că îl doare faptul că, devenind membru PNŢCD, m-am opus deciziei sale şi a altor lideri PD de a desfiinţa în mod laş acest partid istoric, prin absorbţie în PD (PD-L). Nu-mi poate ierta faptul că am cerut aflarea adevărului cu privire la trecutul său, după ce s-a dovedit că dosarul domniei sale de la Securitate a fost distrus. Nu-mi poate ierta acum nici faptul că, în calitate de candidat la Primăria Capitalei, îl acuz, pe domnia sa şi PD-L, de dezastrul urbanistic în care se află Bucureştiul, fiind în pericol de a pierde controlul asupra capitalei şi, implicit, sponsorii de partid. Întregul său viitor politic este pus sub semnul întrebării, astfel încât atacul fără scrupule, o armă cunoscută a dlui Traian Băsescu, nu a întârziat.
Pentru a se apăra, în semn de disperare, Traian Băsescu încearcă să ducă dezbaterea în derizoriu, dar în mod laş, din spatele fotoliului prezidenţial, pe care îl foloseşte ca ultim şi unic argument. Domnia sa nu poate inşelege nici democratia, nici faptul ca aceasta se cucereste şi se apară în fiecare zi.
Aurelian Pavelescu
{mosloadposition user10}