Egalitatea de tratament și drepturile fundamentale sunt piatra de temelie a Uniunii Europene. Romii se confruntă cu o lungă istorie de excludere socială și de prejudecăți. Minoritatea cea mai numeroasă din Europa – 6 milioane de romi trăiesc în UE – continuă să fie discriminată și marginalizată.
Suntem hotărâți să continuăm să combatem atitudinile negative față de romi și să facem eforturi pentru integrarea deplină a acestei minorități în toate societățile și țările din UE.
Din 2011, Comisia Europeană a colaborat îndeaproape cu statele membre pentru a combate discriminarea și a promova incluziunea socială și economică a romilor, în special prin investiții ale politicii de coeziune în integrarea socială, precum și proiecte de dezvoltare a capitalului uman și de regenerare urbană. Deși s-au făcut progrese, rămân multe de făcut pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale romilor și pentru a construi o societate favorabilă incluziunii.
Facem apel la statele membre să își accelereze eforturile în sprijinul romilor: fiecare țară din UE ar trebui să respecte legislația împotriva discriminării și să asigure punerea în aplicare a acesteia; toți copiii romi ar trebui să aibă acces la educație nesegregată; autoritățile naționale ar trebui să prevină evacuările forțate și să sprijine accesul la locuințe. La un nivel mai general, îndemnăm statele membre să dea dovadă de angajament politic și să definească o viziune pe termen lung pentru combaterea discriminărilor și a atitudinilor negative față de romi.
Așa cum au stabilit miniștrii afacerilor sociale în decembrie 2016, Comisia va lansa o evaluare a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor. Această evaluare va examina impactul instrumentelor europene și naționale utilizate până în prezent și va sugera modalități de a îmbunătăți strategiile și de a le spori eficacitatea în ceea ce privește promovarea incluziunii romilor.
Integrarea și acceptarea începe la nivel individual. Facem apel la toți cetățenii UE să recunoască și să respecte egalitatea de șanse a romilor, precum și rolul unic pe care îl joacă istoria și cultura acestora.