• Consiliul de Supraveghere al INA și-a dat acordul prealabil pentru derularea proiectului de transformare a reziduurilor petroliere în cadrul Rafinăriei Rijeka, iar Consiliul Director a aprobat investiția.
• Bugetul total de investiții este de aproximativ 4 miliarde de dinari croați (aprox. 600 mil. dolari).
• Investiția va îmbunătăți structura de produse a Rafinăriei Rijeka prin creșterea ponderii produselor albe (combustibili), iar punerea în funcțiune este programată în 2023.
• Decizia a fost sprijinită atât de Guvernul croat, cât și de MOL, cei doi acționari principali ai INA.
Zagreb – Consiliul de Supraveghere al INA și-a dat acordul prealabil pentru derularea proiectului de transformare a reziduurilor petroliere în cadrul Rafinăriei Rijeka, iar Consiliul Director a aprobat în unanimitate investiția. Decizia a fost sprijinită atât de Guvernul croat, cât și de MOL, cei doi acționari principali ai INA.
Această investiție va crește eficiența și complexitatea Rafinăriei Rijeka și reprezintă o parte semnificativă a programului de transformare “INA Downstream 2023 New Course”, al cărui obiectiv este să transforme segmentele de rafinare și comercializare ale INA în businessuri sustenabile și profitabile. Bugetul total de investiții este de aproximativ 4 miliarde de dinari croați (aprox. 600 mil. dolari) și include contrucția unei unități de de transformare a reziduurilor petroliere, reconstrucția capacităților de rafinare existente, precum și un nou depozit pentru cocsul de petrol. Unitatea de transformare a reziduurilor petroliere, care utilizează tehnologia de cocsificare întârziată, va îmbunătăți structura de produse a Rafinăriei Rijeka, prin creșterea ponderii produselor albe (combustibili), iar punerea în funcțiune este programată în 2023.
Programul de transformare “INA Downstream 2023 New Course” include concentrarea activității de rafinare a petrolului brut în cadrul Rafinăriei Rijeka și convertirea Rafinăriei Sisak într-un sit industrial, care va servi ca bază pentru producția de bitum (un proiect aprobat în Martie 2019), un hub logistic și un potențial centru de producție pentru lubrifianți și biocombustibili, care va face subiectul unei decizii de investiție viitoare.
Dl. József Molnár, CEO al MOL Group și Vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere al INA a declarat: „Această decizie este o dovadă a angajamentului MOL Group față de INA. Prin finalizarea proiectului de transformare a reziduurilor petroliere, vom crește substanțial complexitatea și eficiența Rafinăriei Rijeka. Cred cu tărie în creșterea competitivității activităților de rafinare și comercializare ale INA odată cu punerea în funcțiune a noii unități, iar investiția va avea un impact pozitiv semnificativ asupra profitabilității companiei în viitor.”
Dl. Tomislav Ćorić, Ministrul Mediului și Energiei din Croația, a declarat: „Prin decizia de astăzi de a lansa proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka, INA face un pas înainte important. Aceasta este una dintre cele mai mari investiții în sectorul nostru energetic și mă bucur că a fost în mandatul acestui Guvern. Această investiție va îmbunătăți structura produselor Rijeka, va crește profitabilitatea și va îmbunătăți competitivitatea din punct de vedere ecologic a INA, prin reducerea semnificativă a CO2 și a altor gaze nocive.”
Dl. Sándor Fasimon, Președintele Consiliului Director al INA, a declarat: „Decizia privind proiectul de transformare a reziduurilor petroliere marchează o etapă importantă în implementarea programului „INA Downstream 2023 New Course”, precum și în istoria companiei. Aceasta va transforma Rijeka într-o rafinărie modernă în Europa și va permite INA să păstreze o poziție puternică pe piață. Este o investiție majoră care va avea un impact semnificativ asupra activității companiei în viitor.”