Besmax Pharma Distribution (BPHD) informează publicul cu privire la situația utilizării celor 18 echipamente de plasmafereză puse la dispoziție gratuit centrelor de transfuzie, conform Protocolului de donație încheiat cu Ministerul Sănătății la data de 30 martie 2020, completat cu actele adiționale ulterioare.
Înainte de corectarea metodologiei am avut 279 donări în 16 săptămâni (24 aprilie–11 august), adică 17,5 donări pe săptămână, respectiv o medie de o donare per echipament instalat
După corectarea metodologiei avem 311 donări în 5 săptămâni (11 august–15 septembrie) adică 62 donări pe săptămână, respectiv o medie săptămânală de 3,7 donări/echipament instalat.
Sunt doar 17 echipamente în funcțiune, cel de-al 18 lea asteaptă în depozit să fie instalat tot la București, unde numărul de donatori este mai mare. Vezi tabel.
Cele mai bune rezultate le au centrele de transfuzie din Hunedoara, Arad, Galați, Bistrița Năsăud și Buzău. Vezi grafic.
Un exemplu foarte clar este centrul de transfuzie de la București, unde, după instalarea celui de-al doilea echipament oferit gratuit, avem de 10 ori mai multe proceduri de plasmafereză decât în primele 4 luni. În ultimele 2 săptămâni au fost realizate 43 de donări prin plasmafereză, față de doar 37 de donări în primele 16 săptămâni.
Sunt însă și centre de transfuzie unde se pune praful pe echipamentele oferite gratuit. Este vorba despre acele centre care au efectuat mai puțin de 20 de donări în cele 21 de săptămâni de când au fost instalate: Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Sibiu, Iași.
Urmează ca în în zilele următoare să stabilim împreună cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională unde vor fi relocate aceste echipamente. Deja au fost retrase și relocate echipamentele de la Bârlad, Focșani și Giurgiu. Unul dintre aceste echipamente a ajuns la Târgu Jiu, unde sperăm că va fi folosit cu mai multă eficiență.
În România avem deja peste 80.000 de persoane declarate vindecate , însă încă suntem cu mult sub media europeană de donare a plasmei convalescente, respectiv la noi au donat sub 1% dintre cei deja vindecați, în timp ce media europeană este de 7%.
Facem apel la Ministerului Sănătății ca, în conformitate cu prevederile din Protocolul de donație, să informeze publicul cu privire la numărul total de doze de plasmă recoltate și administrate, respectiv rezultatele administrării terapiei cu plasmă convalescentă la pacienții COVID-19 din România. De asemenenea, solicităm Ministerului Sănătății să inițieze o campanie de informare a publicului cu privire la donarea de plasmă convalescentă, astfel încât România să crească colectarea și să ajungă din urmă celelalte state membre din Uniunea Europeană.