Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dealerii auto dețin 55% din vânzările de mașini din România tranzacționate prin Autovit.ro

Consumatorii se aliniază la tendințele piețelor auto din vestul Europei

Începând cu anul 2009, piața auto românească a cunoscut schimbări majore cauzate de criza economică și de modificările comportamentului de cumpărare a populației.

Pentru dealerii auto, un segment important al pieței, declinul a avut ca efect, pe lângă reorganizarea sau închiderea a peste 100 de unități autorizate de marcă, oportunitatea de afimarea a unor jucători importanți, în special din zona de mașini rulate.


Autovit.ro, cea mai mare platforma profesională online dedicată vânzării mașinilor noi și second hand, este o oglindă a realității din piata auto și pentru segmentul de dealeri. Astfel, din anul 2012 când în platformă erau înregistrați 435 de dealeri care tranzacționau atât mașini noi, cât și second hand, numărul acestora a crescut până la 1.152 în anul 2016. Doar în ultimul an, 277 de dealeri auto au devenit parteneri Autovit.ro, iar tendința este una crescătoare.

“Prezența masivă, consistentă, transparentă și relevantă a dealerilor în mediul online este o necesitate a zilelor noastre, care oferă cumpărătorilor acces facil la informații pentru a compara și accesa imediat ofertele listate. Numărul anunțurilor postate de comercianții profesioniști a crescut de la 25% în 2012 la 55% anul acesta ceea ce reflectă evoluția și importanța dealerilor în dinamica pieței.” Andrei Dușu, Business Manager Autovit.ro.


Raportând România la piețele mature, mai exact la cele din vestul Europei, proporția vânzărilor de autoturisme de către dealeri este încă la un nivel scăzut față de cele realizate între persoane fizice. “În vest, 80% dintre tranzacții sunt realizate de dealeri și comercianți auto, în timp ce în țară la noi persoanele fizice dețin încă un procent semnificativ când vine vorba de vânzări și cumpărări auto.” spune Cristian Cojocaru, Sales Manager Autovit.ro.

La nivel de platformă, Autovit.ro implementează constant facilități și programe de informare pentru vizitatori și parteneri, astfel încât clienții să fie din ce în ce mai educați și să se îndreapte către dealeri atunci când vor să cumpere sau să vândă o mașină. Comercianții autorizați oferă siguranța mașinilor vândute, garanție, evitând astfel eventuale probleme care nu pot fi controlate la nivelul tranzacțiilor între persoane fizice și care pot avea repercusiuni pe termen lung.

“Fiecare consumator analizează oportunitățile de achiziții, mai ales atunci când suma de bani care urmează a fi investită este una considerabilă. Primul gând este să caute cele mai ieftine variante pentru aceeași categorie de autoturism, dar analizând în detaliu ofertele, în final se ajunge de cele mai multe ori la alegerea unor surse de încredere în detrimentul prețului cel mai mic. Un semn că piața este din ce în ce mai matură este faptul că tot mai mulți clienți achiziționează mașini din surse sigure, ce oferă garanție, transparență, precum și servicii și consultanță ulterioare cumpărării.” continuă Cristian Cojocaru.


La nivel de mașini noi, pe Autovit.ro creșterea numărului de anunțuri de la dealeri este de la 2,3% în octombrie 2012, la 7,4% în acest moment, iar tendința este una crescătoare de la un an la altul.

Pentru a afla direct nevoile din piață, Autovit.ro a organizat un eveniment ce a reunit dealerii de top de pe platformă, cu scopul de a interacționa direct și de a contribui împreună la educarea consumatorilor români și la intensificarea numărului de tranzacțiilor anuale. Comentariile dealerilor privind piața auto românească:

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.